Mihai Hîrjău, secretarul personal al lui Ceauşescu, a „tulit-o” din sediul CC al PCR în jurul orei 8.00. Elena Ceaușescu își striga disperarea, văzând trădători peste tot. Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”.
Povestea lui Mihai Hîrjău o știe cel mai bine Constantin Manea, şeful de cabinet al dictatorului. „La ora 8.00, Hîrjău, colegul meu, a acuzat dureri de stomac. Şi mi-a spus să fiu atent, că el o să lipsească vreo câteva minute. Zic: «Bine». A trecut o jumătate de oră, nu a mai venit înapoi. Am observat că şi unul dintre aghiotanţii lui Nicolae Ceauşescu dispăruse, şi anume Bălaşa. Rămăsese Tălpeanu, care era de serviciu. Tălpeanu ăsta era deja la pază acolo, la uşa de la cabinet, şi eu rămăsesem pe cap cu toate liniile telefonice şi cu toată nebunia care se dezvolta acolo.”
L-au căutat și prin WC-uri
Vine ora 9.30, Milea se sinucide, iar Ceauşescu e categoric şi-l numeşte pe fostul său ministru „trădător”. După altă jumătate de oră – mai povesteşte Constantin Manea -, „Ceauşescu a observat că lipseşte Hîrjău şi m-a luat pe mine la întrebări: «Unde e Hîrjău?». «Nici eu nu-l văd, l-a apucat durerea de stomac de la ora 8.00 şi e 10.00 şi nu mai vine. Am pus eu să-l caute peste tot, şi prin WC-uri pe aici, şi prin birouri, nu este». Zice: «Alt trădător. Să vie Postelnicu!». Şi a dat ordin ca Hîrjău să fie căutat, să fie arestat. S-a trimis după el, dar nu l-au găsit.”
Silviu Curticeanu, şeful Cancelariei, a fost martor la reacţia Elenei Ceauşescu când a aflat că Hîrjău a dispărut. El a povestit în 1991: „Ea era în anticameră şi ţipa, mi-a zis chiar aşa: «Curticeanu, trădare la Armată, trădare la Cancelarie!». Eu întreb: «Ce-o mai fi acum?». Ea spune: «Păi, a fugit Hîrjău». Zic eu: «Poate e pe aici, pe undeva». Hîrjău trebuia să fie în sala unde făcea el primirile. Culoarul între camera lui Ceauşescu şi sala de şedinţe avea două sonerii, pe 1 şi pe 2. De data asta, l-a sunat pe Hîrjău, el nu era acolo. Manea, când a văzut că nu este Hîrjău, a intrat el, că se mai întâmpla, se mai compensau unul pe altul. Manea a ieşit afară, dar în timpul acesta venea ea, Elena Ceauşescu. A aflat că nu e şi a început o nebunie, toţi întrebau «unde e Hîrjău?»”.
„M-am dus aşa, parcă eram drogat”
Mihai Hîrjău a povestit cum şi când a plecat din sediu. „Pe la 8.30, în timpul desfăşurării şedinţei convocate de Ceauşescu, am plecat acasă, unde mi-am întâlnit soţia şi copilul. Erau foarte îngrijoraţi de ce se întâmpla. De fapt, pe la 5 dimineaţa, când mai trecusem în fugă pe acasă, le-am spus că situaţia este de un dramatism ieşit din comun. Acum le-am spus că eu nu mă mai întorc la sediu. Vecinii care erau pe acolo au spus că mă ascund. În sfârşit, m-am dus precipitat la o mătuşă a unui coleg de facultate. Am stat acolo câteva ore, până pe la 14.30…”
Membru în Comisia „Decembrie 1989”, senatorul Şerban Săndulescu – aflat şi el în sediul CC pe 22 decembrie – îl întreabă pe Hîrjău: „Nu v-a fost teamă că, dacă Ceauşescu vă caută şi nu vă găseşte, o să aveţi probleme?”. Hîrjău răspunde: „Ştiu că am fost căutat acasă în jurul orei 11, a fost un risc pe care mi l-am asumat, dar am zis că mi-l fac pe propria piele”.
Solicitat să motiveze „dezertarea”, Hîrjău povesteşte: „Eu am văzut aici o atmosferă de război. Dimineaţa, toate holurile acestea erau înţesate cu oameni cu armele de gât – eu vă spun toate acestea pe un ton moderat, dar ceea ce se întâmpla atunci eu nu pot să reproduc, toate lucrurile aveau un tragism, o desfăşurare… Şi, în aceste împrejurări – cramponarea lui Ceauşescu de putere, hotărârea lui de a merge până la capăt, apelul la o rezistenţă absurdă… Mi-am făcut, sigur, diverse gânduri: dacă coboară la subsol, la adăpost? I-ar luat cu el pe toţi cei care erau cu el, să deschidă foc. Intram într-o situaţie în care, dacă scăpam cu viaţă, puteam să-mi pun ştreangul de gât”.
Aşa că a plecat. „I-am spus lui Manea că mă duc la toaletă şi am luat-o… parcă îmi conducea cineva paşii. Spre intrarea B, m-au întrebat ofiţerii: «Unde mergeţi?». «Dom’le, merg că am treabă aici». Deci am mers aşa, m-au văzut în haină… până când am văzut barajul de soldaţi, de tancuri, tot ce era pe stradă, şi m-am dus aşa, parcă eram drogat.”
– Va urma –
———————————————
Dacă doriți CĂRȚILE LUI GRIGORE CARTIANU despre evenimentele din decembrie 1989 („Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Crimele Revoluției”, „Teroriștii printre noi”, „Cartea Revoluției”) sau filmul pe DVD „Moartea Ceaușeștilor – Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea), trimiteți mesaj pe e-mail, la adresa: redactia@ziaristii.com. Menționați și un număr de telefon!
Tot aici puteți comanda și celelalte cărți publicate de Grigore Cartianu: „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000 – #Rezist”, „Hora de la miezul nopții”, „Hagi”.
———————————————
Episoadele anterioare
Episodul 43: Fuga din Securitate a clanului Stănculescu
Episodul 42: „Cu picioarele rupte să vină, că-l aduc arestat!”
Episodul 41: Ghipsul de opt ore al generalului Stănculescu
Episodul 40: Șobolanii părăsesc corabia
Episodul 39: Variantele morții lui Milea
Episodul 38: Suspiciunea soţiei lui Milea
Episodul 37: Șocul lui Ceauşescu: „Milea a trădat!”
Episodul 36: Moartea lui Milea
Episodul 35: Planul de la ora 3
Episodul 34: Ultima noapte în Palat
Episodul 33: Moartea bate la ușă
Episodul 32: „Agenți care pentru o țuică îşi trădează țara”
Episodul 31: Cum a fost spart mitingul lui Ceaușescu
Episodul 30: 21 decembrie: mitingul fatal
Episodul 29: Aici, Radio Europa Liberă!
Episodul 28: Pe culmile disperării
Episodul 27: Agresiunea brutală a URSS împotriva unui stat mic
Episodul 26: Grija lui Ceaușescu: situația din Panama
Episodul 25: Mințit și în Iran
Episodul 24: Ultima vizită. La Teheran
Episodul 23: O stenogramă pierdută
Episodul 22: 1945 – un fals moment de vitejie
Episodul 21: „Nu renunţaţi, tovarăşe secretar general!”
Episodul 20: „Ar trebui să vă pun în fața plutonului de execuție!”
Episodul 19: Lovitura falsă de la Iași. Rolul lui Tökes la Timișoara
Episodul 18: O țară liberă, dar sub ocupație sovietică
Episodul 17: Asediul tăcut al turiștilor sovietici
Episodul 16: Ultima vânătoare: măcel la fazani
Episodul 15: Lovitura-şoc dată lui Ceauşescu: fuga Nadiei
Episodul 14: Se strânge lațul: „agenturile” intră în acțiune
Episodul 13: Mari fricțiuni între semnatarii „Scrisorii celor 6”
Episodul 12: „Scrisoarea celor 6”: Poştaşul vine de la Moscova
Episodul 11: Silviu Brucan, agentul de pe axa Est-Vest
Episodul 10: Bătrânul KGB-ist și tânărul KGB-ist
Episodul 9: FSN era pregătit să proclame „victoria revoluției” încă din 1987
Episodul 8: Măgureanu îl pregătea pe Iliescu din 1974, sub umbrela sovieticilor
Episodul 7: Comploturile anti-Ceaușescu
Episodul 6: Schema sovietică: răsturnarea lui Jivkov
Episodul 5: Gorbaciov despre Ceaușescu: „impertinent, fanfaron, demagog”
Episodul 4: „Să trăim noi până atunci!”
Episodul 3: „Să se retragă trupele sovietice din Cehoslovacia!”
Episodul 2: Întâlnirea de la Malta
Episodul 1: „Prietenul” Gorbaciov strânge lațul