vineri, aprilie 19, 2024
AcasăNewsAm scăpat de Ciorbea şi-am dat de "soră"-sa! Renate Weber, Avocatul Poporului

Am scăpat de Ciorbea şi-am dat de „soră”-sa! Renate Weber, Avocatul Poporului

-

Renate Weber, propunerea ALDE, a fost numită miercuri de Parlament în funcția de Avocat al Poporului, în locul lui Victor Ciorbea, aliat pe faţă al clanurilor penale care conduc România din 2017.

Anterior, în dimineața zilei de miercuri, Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor i-au validat, prin vot în unanimitate, pe toți cei trei candidaţi propuşi pentru funcţia de Avocat al Poporului, constatând că aceştia au îndeplinit condiţiile pentru a candida.

Propunerile care au fost avansate de grupurile parlamentare sunt Renate Weber din partea PSD – ALDE, Peter Eckstein-Kovacs, susţinut de Opoziţie (PNL, USR şi UDMR) şi Cătălin Voinea Mic, din partea PMP.

- Advertisement -

Un monstru politic

Plecarea lui Ciorbea din funcţie este o veste bună, venirea lui Renate Weber – una proastă. Aceasta a candidat pe listele ALDE la europarlamentare cu un discurs de obsedată anti-UE:

Votul românilor, care a scos-o din Europa şi pe ea, şi partidul său ALDE, a făcut-o pe Weber s-o ia complet razna, la Antena 3, unde a declarat într-o emisiune:

Eu încep să-mi pun întrebarea foarte serios dacă nu cumva un milion și jumătate, de fapt, sunt oameni care nu s-au prezentat la vot la aceste alegeri, și cineva a jonglat cu cifrele”.

- Advertisement -

Afirmația este cu totul iresponsabilă. Câteva observații sunt de bun-simț.

  1. Pe listele suplimentare au fost TOATE voturile românilor din diaspora (circa 380.000).
  2. Pe listele suplimentare au fost TOATE voturile românilor din țară care au votat la alte secții decât cea la care fiecare era arondat (prin adresa de domiciliu).
  3. Pe listele suplimentare au votat MAJORITATEA studenților din România, în marile centre universitare (altfel, ei fiind arondați la secții din județele de baștină).
  4. Alegerile au fost organizate de guvernul PSD-ALDE; deci, dacă sunt suspiciuni de proastă organizare, ALDE – partidul doamnei Weber – nu poate fi partid-victimă, ci partid-vinovat. Să nu se plângă, ci să explice de ce a organizat prost alegerile!
  5. Frustrarea pierderii unui nou mandat de europarlamentar (ALDE a luat 4,2%, ratând pragul de 5%) și apartenența la partidul mega-șpăgarului C. A. C. P. Tăriceanu au transformat-o pe Renate Weber într-un monstru.

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Renate Weber (ALDE) spune că 1,5 milioane de votanți, cei de pe listele suplimentare, de fapt nici n-au existat!

Sluga lui Dragnea îl vânează pe procurorul care a deschis dosarul „10 august”. Netejoru îl vrea dat afară din Parchet și arestat!

Cum au trăit actorii #Rezist arestarea lui Dragnea. „Când s-a dat sentința, toată lumea a izbucnit în urale de parcă ar fi dat gol România în finala Campionatului Mondial”

Carmen Dan încă nu și-a revenit din șocul arestării lui Dragnea. Zice că-l va vizita la pușcărie

Surpriza PLUS care a înfuriat USR. Sondajul care-l dă pe Cioloș peste Barna nu a fost comandat de Alianța USR-PLUS!

Octavian Ursu, trompetistul român care a devenit primarul unui oraș german de 70.000 de locuitori

VIDEO. Un român din Italia, șofer de TIR, a devenit erou după ce a convins un tânăr să nu se sinucidă

Niște idioți cer, la Cotroceni, eliberarea infractorului: „Dragnea, te iubim, că ca tine nu găsim!”. Ei luptă cu „excrocul” Iohannis

Chirieac: „Se ridică o mișcare în favoarea domnului Dragnea. Au fost demonstrații la Cotroceni”. Alți penibili: Pelican și Troncotă

Dosarele grele abia acum vin peste Dragnea! Pe lângă ele, cel care i-a adus închisoarea a fost mizilic

Dragnea e nehotărât între pușcăria-hotel din Mehedinți și hotelul-pușcărie de la Rahova

Furie la Antena 3: PNL, USR și PMP nu i-au dat niciun leu în campanie, iar PSD și ALDE au plătit mai mult la RTV!

Șocul unei românce din Italia: „Am fost acasă să-mi îngrop tatăl. M-am îngrozit câtă șpagă mi s-a cerut”

Ajutor de la dictator: Plahotniuc s-ar fi refugiat în Turcia, la Erdogan, după o fugă prin Transnistria

- Advertisement -

3 COMENTARII

  1. Las’ ca-ti vine si tie randul „cocoana”, sa raspunzi pt ce faci, mai repede sau mai tarziu tot o sa te puna unii sa mai dezumfli gusa aia imensa pe care o ai si sa dai cu subsemnatul unde trebuie!!!! Nu stiti sa pierdeti, dar macar daca ai avea putin bun-simt!!!!

  2. Tot ce a demonstrat pana acum, cert, Renate Weber este este lipsa de caracter. Ca e din categoria Ciorbea, Ciuvica, Rosca-Stanescu, Ficeac … adica a unor indivizi care au jucat candva un rol, iar in final si-au dat arama pe fata. Probabil, fosti colaboratori ai securitatii santajati si pusi la treaba dupa revolutie.
    E usor sa ne dam seama cun va decurge mandatul ei.
    In ce priveste candidatul opozitiei, este un om deosebit, unul dintre cei mai inteligenti si mei corecti oameni din Romania. Totusi, aceasta numire a fost o idee proasta. In contextul conflictelor pe care extremistii maghiari le provoaca continuu, ar fi putut fi pus adesea in conditii ingrate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -