Articol publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 11 decembrie 2003.
Salvaţi Basarabia!
Salutul meu ar putea fi rezumat la această singură frază.
Dar ar mai fi câteva.
După avaria de la Cernobâl, în zonă au fost atestaţi şerpi cu două cozi şi belaruşi care vorbesc, gândesc şi simt ruseşte.
Pornind de aici, aş îndrăzni să cred că poluarea spirituală este cu mult mai periculoasă decât cea a mediului. Pentru că dacă unui şarpe mutant, spre exemplu, i se poate înlătura, printr-o operaţie reuşită, coada care prisoseşte, n-am auzit încă să existe cineva care să facă operaţii la suflet.
La Chişinău e atacat însuşi sufletul nostru: limba, istoria, identitatea, buna cuviinţă.
Limba este cartea de căpătâi a unui popor. Dacă intră în ea diletanţii, e ca şi cum ar pătrunde un croitor în burta unui om ce urmează a fi operat şi care poate coase plămânul de stomac, cu sentimentul că şi-a făcut datoria.
Tot acolo e scoasă din învăţământ istoria românilor, nişte indivizi crezând că dacă un elev, un student, un cetăţean nu-şi va iubi cultura, istoria, limba poporului de care aparţine, le va iubi cu mai mult sârg pe cele ale altor popoare.
Am luptat în Basarabia – şi eram de nebiruit, pentru că eram mulţi şi ne aflam cu toţii de aceeaşi parte a baricadei – pentru limba română, alfabet latin, tricolor, istorie, libertate, iar după ce parcă le-am obţinut, ne-am resemnat, acum având şanse mari de a le pierde.
Dar pentru limbă, alfabet, istorie, tricolor, libertate – dacă doreşti să le ai cu adevărat – urmează să lupţi în fiecare zi.
Afirmam şi cu o altă ocazie că basarabeanul de rând nu e sărac, el e sărăcit; nu e rău, el e înrăit; nu e prost, el e prostit.
Prostia o văd mai degrabă ca pe un alt sinonim al durerii. Când întâlnesc un om neinformat, derutat, mințit – mi se face milă de el ca de-un suferind. Şi mă întreb: cum să-l ajut?!
Dar prostia fudulă, care la Chişinău a devenit politică de stat, o consider cu mult mai periculoasă ca prostia umilă.
Anume, ea ne umple de ridicol în ochii lumii.
Cum mapamondul are şi va avea mereu o părere proastă despre basarabeni, ascultându-ne şefii cum vorbesc şi cum gândesc, îmi îndemnam colegii scriitori: să ne educăm mai întâi conducătorii. Apoi prăşitorii. Întâi parlamentarii. Şi-apoi tâlharii.
Poate, mă gândeam, ar trebui organizate nişte congrese asemănătoare de spiritualizare şi pentru conducătorii Republicii Moldova?!
Prutul dintre noi şi noi nu mai este un râu, nici o graniţă, ci o nedreptate. Acum, când cad graniţele dintre state, în Europa este fortificată o singură frontieră: cea dintre români şi români.
La acest congres, marele poet valah din Serbia, Adam Puslojici, menţiona că visul vieţii lui a fost să ajungă la Chişinău, unde n-a ajuns. Vrem să-l rugăm să se grăbească. Pentru că s-ar putea să ajungă venind pe partea cealaltă a planetei. Aşa cum era nevoită să procedeze o rudă de-a mea din Ungheni care, ca să ajungă la o altă rudă de-a ei, ce locuia într-o altă mahala a aceleiaşi localităţi, doar că separată de apele Prutului, parcurgea cei 200 de metri care le despărţea, făcând înconjurul globului pământesc: de la Ungheni se deplasa la Chişinău, de la Chişinău – la Moscova, de la Moscova – la Bucureşti, de unde venea la Iaşi, ca să ajungă la Ungheni.
Acum, la Chişinău şi Moscova se fac tentative de a se reveni la vechile practici.
Salvaţi Basarabia!
Şi o puteţi salva, internaţionalizând problema ei.
În Republica Moldova se întâmplă un eveniment fără precedent în istoria lumii: preşedintele republicii (Voronin) a însărcinat statul care vrea s-o anexeze (Federaţia Rusă) să-i croiască harta, federalizând-o, iar pe separatistul Smirnov – să-i elaboreze Constituţia.
Conducerea pro-rusă de la Chişinău învinuieşte România de amestec în treburile interne ale Republici Moldova, pentru că acordă mii de burse copiilor basarabeni, pentru că ne ajută să completăm fondul bibliotecilor republicii cu cărţi în limba ţării, pentru că acordă ajutoare umanitare năpăstuiţilor Basarabiei etc. Iar faptul că Federaţia Rusă îşi are amplasată pe teritoriul ei o armată de ocupaţie, că a declanşat un război fratricid – cum a recunoscut chiar Ghenadi Selezniov, preşedintele Dumei Rusiei, „pentru a contracara unirea R. Moldova cu România” –, că ne-a divizat republica în republicuţe separatiste, că ne impune limba ei de stat, că ne-a furat bisericile strămoşeşti etc., îl califică drept „binecuvântare frăţească”.
Asistăm, în spaţiul de dincolo de Prut, la o reanexare a Basarabiei.
Federaţia Rusă şi-a edificat în centrul Chişinăului o clădire a ambasadei, care se întinde sfidător pe câteva cartiere. Un fel de Pentagon. Sub pretextul că Rusia are „interese în zonă” şi ea trebuie să-şi protejeze cele câteva zeci de mii de cetăţeni ai Federaţiei Ruse, mutaţi aici după 1940, ea s-a făcut stăpână în Basarabia. Dar pe noi, cei aproape 4 milioane de români, cine ne protejează?!
De ce, însă, ar putea fi învinuită România, ar fi tocmai neimplicarea în ceea ce se întâmplă cu cetăţenii ei – iar în ultimii câţiva ani, aproape un milion de basarabeni şi-au manifestat opţiunea de a avea cetăţenie românească –, ce se întâmplă cu limba română, cu clădirile de cult ctitorite de mari voievozi români, cu elementul cultural care-i aparţine deopotrivă în acel spaţiu.
Și asta, în timp ce Federaţia Rusă ne sufocă pe drept cuvânt cu „dragostea” ei.
În primăvara acestui an, reprezentantul permanent al Rusiei la CEDO, Pavel Laptev, ne lua „apărarea”, acuzând instanţa europeană că nedreptăţeşte drepturile cetăţenilor din Republica Moldova atunci când se foloseşte termenul de „limbă română” în loc de „limbă moldovenească”. El a cerut categoric să se ia măsuri de traducere din limba română în limba moldovenească. Imediat, V. Stati a şi purces la alcătuirea unui dicţionar. Care – cunosc din surse sigure acest lucru – nu e decât o comandă rusească.
Această diversiune face şi ea parte din eforturile pe care le depune de mai mulţi ani Moscova pentru a distruge orice formă de prezenţă românească într-o fostă provincie românească.
Urmaşii lui Stalin vor să desăvârşească opera începută de acesta.
Iar ei ne pot lua totul, inclusiv pământul de sub picioare. Dar nu ne vor lua niciodată sufletul, care este românesc, nici speranţa, care în această parte a lumii este şi ea românească.
Din păcate, însă, există destui „Vasile Stati” şi în România – spun cu durere acest lucru – care, într-un fel, îşi dau mâna cu cei de la Chişinău.
Un „Vasile Stati” pe nume Cristina Modreanu, acum câteva săptămâni, afirma de pe paginile publicaţiei bucureştene „Adevărul literar şi artistic”: „Doar câţiva exaltaţi mai militează în Basarabia pentru ideea unirii cu România”.
În „Curentul”, un alt Vasile Stati, care semnează Cătălin Bădulescu, afirmă: „Scriitorii de la Chişinău fac 24 de ore din 24 propagandă naţionalistă”. Revista „22”, într-un articol parcă scris de V. Stati de la Chişinău, notează şi ea: „Scriitorii basarabeni sunt anti-ruşi. Dar poporul rus a dat lumii o mare literatură: Tolstoi, Dostoievski, Turgheniev. Naţionalismul lor e anacronic”.
Dar nu tot ce e bun pentru Bucureşti e aplicabil şi pentru Chişinău.
Lupta contra naţionalismelor – a unui naţionalism care în Basarabia a fost dintotdeauna identificat cu românismul –, stimulată deopotrivă de Moscova şi Bucureşti, a lăsat aproape fără continuatori Mişcarea pentru Eliberare Naţională din Basarabia.
Dar a fi „naţionalist” în Basarabia înseamnă: a fi cu România, a fi cu Europa, a fi pentru limba română, pentru democraţie, pentru valorile europene, contra totalitarismului, contra comunismului, contra şovinismului…
A fi „internaţionalist” înseamnă: a fi cu Federaţia Rusă, a fi contra României, a fi contra Europei, contra limbii române, contra democraţiei, contra valorilor europene, pentru totalitarism, pentru comunism, pentru şovinism…
Sunt sigur că un român normal s-ar feri să fie „internaţionalist” la Chişinău.
Poziţia naţională contează cel mai mult la un scriitor sau istoric basarabean. Cei care au contrapus ideea naţională ideii de europenism au suferit recent un fiasco, prin faptul că opţiunea europeană – cu care s-a speculat atât în unele cercuri veleitare – a fost îmbrăţişată şi de Voronin. Doar că dânsul ne vrea intraţi în Europa împreună cu Federaţia Rusă, ţară care e doar pe un sfert situată în Europa şi pe trei sferturi dincolo de Ural. Domnia-sa ne dorește integraţi în Europa doar împreună cu Asia, lucru care se va întâmplă la paştele cailor.
Problema culturii româneşti este cea mai importantă la ora actuală pentru Basarabia.
Scopul nostru, al intelectualilor basarabeni, ar trebui într-un moment, până vor veni vremuri mai propice, să fie un pic modificat: nu atât să aducem Moldova în Europa, cât să aducem Europa în Moldova; nu atât să aducem R. Moldova în România, cât să aducem România în R. Moldova.
La ora actuală, poporul român – atât cel din România, cât şi cel din Basarabia – are o misiune istorică: de el depinde pe unde vor trece frontierele viitoarei Europe: pe Prut sau pe Nistru.
Noi sperăm că această misiune, în faţa istoriei, poporul nostru și-o va îndeplini cu succes.
Salvaţi Basarabia!
Nicolae Dabija, 11 decembrie 2003
