„Ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști – Adrian Năstase și Traian Băsescu? În 15 ani n-a apărut unul, să vină din lumea asta, să nu fi fost tarat de năravurile comunismului, să nu fi fost afectat de nimic!”
Vă mai amintiți? Băsescu a câștigat și am intrat în UE. Apoi, după spargerea Alianței DA, am intrat în criză cu economia lui Tăriceanu, care „duduia”. A colaps! În al doilea mandat al lui Băsescu, sistemul s-a reorganizat să scoată țara din criza în care omul lor, plin de „dudui”, o băgase.
În acele condiții a început mișcarea instrumentată de securistul Voiculescu. Ajungem la puciul din 2012, iar vârfurile limbii despicate a Varanului au fost Crin Antonescu și Victor Ponta.
Ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns să aibă pe lista de candidați pentru Cotroceni, după 13 ani, aceleași personaje sinistre ca Antonescu și Ponta? – ne putem întreba în aceeași manieră.
După mișcarea pe care au făcut-o în 2012, ce a avut drept consecințe instituirea MCV-ului și amânarea intrării în Schengen, ar fi fost normal ca cei doi să nu mai apară prin politică, să se ascundă cu ce-au agonisit și să uite lumea de ei, atât timp cât Sistemul, grijuliu și recunoscător, i-a salvat din diverse scheme în care au fost implicați.
Antonescu a și spus că pleacă definitiv din politică, dar pentru el „definitivul” ține fix cât puterea lui de concentrare pe discurs. Apoi pleacă la nani, care poate fi și de 10 ani. Omul acesta n-a produs nimic în afară de vorbe goale. Ponta măcar a inundat câteva sate, reușind performanța de a salva Belgradul care se afla în amonte – dar, ce contează?, minciuna trebuie să fie totală, pe model rusesc –, a „topit” datoria Rompetrol în folosul kazahilor, a nenorocit Turceniul, s-a pozat cu Putin în ciuda tuturor partenerilor europeni și chiar s-a bătut în alegeri cu Iohannis, cel adus în cursă de Crin, fosta floare pereche a lui Victor Viorel.
Dar Crin? Ce-a făcut Crin? S-a oțărât la presă atunci când a fost întrebat de ce e mai chiulangiu decât Cătălin Voicu (ce însoțire astrală!), susținând că e demnitar și nu angajat care să fie pontat. Păi, de ce și cu cine se mai țin ședințe, de ce și cu cine se mai lucrează în comisii dacă fiecare demnitar poate să se exercite „când vrea, unde vrea”, după cum susținea Antonescu? În fine, când erai pontat de Ponta ce-ți mai trebuia prezență la program?
USL a dat o lovitură democrației în primul rând prin însăși existența sa: eliminarea alternativei politice, unirea stângii și a dreptei într-un oligopol politic, cu tendință de a deveni monopol prin modificarea Legii electorale, cu eliminarea turului 2 la alegerile locale. Au pus la cale atunci formarea noii burghezii extra-electorale, pe care alegerile nu o mai afectează. Declarația mecanizatorului Paul Stănescu a fost clară: vine Nicușor Dan, vom avea turul 2 – nenorocire, dragă camarilă!
De aceea a deranjat apariția USR ca opoziție și de aceea USL a crescut opoziția sa controlată: partidele „suveraniste”, cu oameni din sistemul lor ce s-au prezentat anti-sistem. Parafrazând o celebră expresie a lui Hegel, jocul USL cu ea însăși. C-așa-i în autoritarism: în opoziție sunt tot ai lor.
Iată că cei doi nu au dispărut din politică decât pe termen determinat, pentru că Sistemul se repliază, dar nu cedează. Monstruoasa coaliție în varianta a doua îl are candidat unic pe Antonescu, iar lui Ponta i-a revenit sarcina să culeagă voturile opoziției pe care USL 2 a creat-o, adică a celei „suveraniste”. Tot ei: și colo, și dincolo!
Asistăm la o restaurație a proiectului de partid unic cu trei aripi, de dragul democrației: PSD, PNL și UDMR. După ce proiectul voiculescian în prima variantă s-a prăbușit – Băsescu și-a terminat mandatul, iar Voiculescu a ajuns în pușcărie –, a urmat o buclă temporală ce a pregătit varianta a doua.
Iohannis a fost moșit de Antonescu tot la Grivco și a trebuit să joace o perioadă cartea anti-pesedismului, până când în cărți a apărut USR. Pachetul de cărți a trebuit rebătut și, ce să vezi?, peeeseeeedeee! De această dată cu lideri mult mai slabi, mai ușor de manevrat: Ciolacu – cu bacu’, Stănescu – cu tractoru’, Grindeanu – cu avionu’ Nordis, cu tot cu Ciolacu, fostul servant de cârlig la pescuit al lui Dragnea.
Nu știu cât a mai contribuit bătrâna șopârlă securistă la actuala variantă, dar ideea anti-democratică a mers mai departe, pentru că rezultatele au fost aceleași: ce nu au făcut cei doi au reușit Iohannis, Dragnea, Dăncilă și Ciolacu. Despre PNL nu mai poate fi vorba, pentru că Iohannis l-a adus în postura de a-și pierde penele în relația cu PSD.
În fine, orice prădător profesionist știe să aștepte și se pare că acum s-au copt condițiile, vorba lui Marx. Dovada: în joc îi avem din nou pe George Crin Laurențiu și pe Victor Viorel, de această dat ambii pentru Cotroceni, căci așa s-a decis. La Victoria e Ciolacu, iar o garanție mai mare pentru oligarhi și pentru implementarea sistemului de factură rusească nu poate exista.
Ce se întâmplă în afara combinației USL în toate variantele? Avem de-a face cu două categorii de memorii: una afectivă și alta afectată.
Memoria afectivă este cea care-i face pe mulți dintre semenii noștri, dar nu suficient de mulți, să-i repsingă categoric pe cei doi puciști, pe cei ce au întârziat evoluția democrației românești cu un deceniu – Iliescu nu putea rămâne singur într-o asemenea întreprindere. Sunt cei cărora simplele apariții ale mitomanului și ale gargaragiului le provoacă repulsie. Mă număr printre ei. Cum poți să-i mai consideri eligibili pentru vreo demnitate pe acești indivizi lipsiți de demnitate?!
Poți, dacă ai memoria afectată. Aceasta se manifestă în cazul multora dintre semenii noștri care mereu nu învață nimic din erorile trecutului. Mă gândesc în primul rând la foștii PDL-iști care, după ce au suportat linșajul mediatic și oprobriul ani la rând, acum îi fac campanie lui Antonescu sau îl votează pe Ponta. M-a întristat să-l văd pe Emil Boc, unul dintre cei mai jigniți oameni de către Crin Antonescu, prins în hora aceasta a memoriei grav afectate și a lipsei de minima moralia. Știu, în politică trebuie să poți înghiți broaște râioase; dar chiar și o jumătate de limbă de varan mi se pare prea mult.
Cum poți să te asociezi și să mai și ceri voturi pentru un individ care și-a dovedit inapetența la democrație? Cum să militezi pentru un individ care a dovedit în mod repetat o acută lipsă de scrupule? Nu-i place țara, nu-i place munca, nu-i place nimic altceva decât sinecura. Dă drumul la obosita-i flașnetă și așteaptă să-i cadă fisele în lădiță.
„Pentru ruși, cuvintele sunt mai importante decât realitatea”, observa Marchizul de Custine. Pentru Antonescu sunt totul! În pofida realității, el se recompune mereu din cuvinte, ca și cum ar sta de vorbă cu oameni care nu l-au cunoscut niciodată. Iar oamenii cu memorii afectate sunt în aceeași situație: îl privesc ca pe o noutate. Asta a și spus Hibernatus după decongelarea sa politică: am lipsit 10 ani, sunt un om nou. Și amnezicii aplaudă.
„Nu avem puterea până nu avem justiția”, a sâsâit Varanul în 2012. În al doilea mandat, Iohannis a reușit să pună la pământ justiția, fapt confirmat prin simpla declarație a lui Ciolacu: „justiția funcționează”. Și el a fost învățat să pună cuvintele peste realitate, nu? „România trece de la fapte la vorbe”, a grăit gura păcătosului. Am văzut cum funcționează justiția la Ploiești, când un judecător a dovedit că nu știe care sunt competențele instanței de judecată, pronunțându-se în legătură cu o decizie a CCR. Sau o fi știut? Nu știu care dintre răspunsuri e mai grav.
Restaurația – asta se va întâmpla dacă Antonescu va ajunge la Cotroceni. „Nu avem puterea dacă pierdem Cotroceniul”, o fi sâsâit din nou Varanul. Alianța Electorală România Înainte (AERI) e o glumă sinistră. „Înainte” este, de fapt, „ca mai înainte”, când cuplul Antonescu-Ponta dinamitase toată construcția europeană din România, până când Ponta a primit „to do list” ca pe un „barroso”-n moalele capului. „Înainte”-le lui Antonescu este locul prin care România a mai trecut. „Tot înainte era mai bine”, și-or fi spus USL-iștii, când Victor Viorel era serbat pe Arena Națională ca un lider nord-coreean, cu care se aseamănă la chip și la gândire, iar Crin scotea steagul NATO de la Cotroceni declarând că poporul este suveran, că România nu e colonie a UE, la fel cum va declara Călin Georgescu mai târziu.
Tot atunci, Crin se declara prieten cu oameni de mare caracter, ca Liviu Dragnea, cu care a zis: „hai s-o facem!”. Și-au făcut-o. Și acum se simte ca peștele în apa de la Isaccea: a plecat din PNL, iar despre cei din PSD spune că îi simte „ca frații”. Câtă prietenie, câtă frățietate! Cum se mai întâlnesc exemplarele asta, la fel ca marile spirite!
Mulți bani cheltuie PSD cu Hibernatus! Deh, decongelarea e un proces anevoios și-n politică. Cu banii investiți acum în campanie de PSD (de fapt, din banii noștri) ar fi ieșit și Ciolacu și Ciucă cu câte 60 de procente. Bine, și Simion, și Lavinia Șandru ș.a., căci PSD a dovedit că știe să împartă.
Sunt de-a dreptul penibile sloganurile care ne spun că Antonescu are viziune – poate vedenii! Eu le-aș propune următorul pachet de promovare:
„AERI. A, ieri!
Cu Antonescu te simți mai tânăr. Ca ieri.
Și mai lipsit de orizont. Ca ieri”.
