vineri, martie 29, 2024
AcasăNewsReprezentantul BOR critică dur violențele și conspiraționismul AUR: „Creștinismul nu este niciodată...

Reprezentantul BOR critică dur violențele și conspiraționismul AUR: „Creștinismul nu este niciodată la cuțite cu realitatea. Un creștin real nu agresează, nu înjură invocând mama adversarului“

-

Patriarhia se delimitează clar de AUR după violențele petrecute miercuri, când George Simion a adus la Parlament haidamaci care au agresat parlamentari și au făcut circ, protestând împotriva unor prevederi inexistente în legi. Teologul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Preafericitului Daniel, Patriarhul BOR, a subliniat că a fi creștin nu înseamnă să visezi conspirații, să fii agresiv, să înjuri și să scuipi.

AUR parazitează credința ortodoxă, activiștii mișcării extremiste rusofile flutură la mitinguri steaguri tricolore și cu cruci, dar acționează într-un sens contrar, slujind interese dubioase contrare României într-o manieră agresivă fără legătură cu învățăturile creștine.

În ultimele săptămâni, Patriarhia a luat tot mai mult distanță de mișcarea conspiraționistă și rusofilă crescută în sânul BOR. În acest moment e o evidentă ruptură între ierarhi dubioși precum ÎPS Teodosie al Tomisului, ÎPS Ciprian al Buzăului și ÎPS Calinic al Sucevei, pe de o parte, care preiau mesajele Patriarhului Kirill al Moscovei, și Patriarhia susținută de numeroși alți ierarhi, care încearcă să elimine filetismul din mișcarea ortodoxă română.

Filetismul, care înseamnă introducerea naționalismului în domeniul ecleziastic, a fost declarat erezie în biserica ortodoxă încă de la 1872, în Consiliul de la Constantinopole.

- Advertisement -

Mai jos, mesajul teologului Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al PF Daniel, Patriarhul BOR, după mitingul violent și conspirațiile promovate de AUR miercuri.

Vasile Bănescu: „Creștinismul asimilat te scutește de compromitere, te îmblânzește, te rafinează lăuntric, te înțelepțește

 

- Advertisement -

„Creștinism vs huliganism

Creștinismul nu este niciodată la cuțite cu realitatea.

E mereu decent și profund realist.

Niciodată strident, niciodată simplist.

Un creștin real nu agresează,

nu înjură de toți zeii invocând mama adversarului,

nu scuipă spre alții și mai ales în sus,

nu urlă, mai ales la microfon (îi înțelege utilitatea),

nu se dă în spectacol, întrucât simte ridicolul,

nu (se) filmează compulsiv,

nu strigă imperativ.

Creștinismul asimilat te scutește de compromitere, te îmblânzește, te rafinează lăuntric, te înțelepțește.“

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* „Luați-i gâtul!“ Hăndrălăii lui George Simion, aduși de AUR în București, i-au agresat pe deputații Ludovic Orban și Csaba Botond când încercau să intre în Parlament

* Șoșoacă a aniversat Ziua Victoriei împreună cu ambasadorul rus Kuzmin. Pentru România, momentul din 1945 a însemnat trecerea totală sub control sovietic

* VIDEO. Un singur tanc și niciun avion la parada de 9 mai, în Piața Roșie! Putin, discurs paralel cu realitatea: „Noi salvăm lumea de nazism. Elitele vestice și globaliștii provoacă conflicte”

* Prietenul lui Ponta e anchetat pentru că le-a dat rușilor (prin fugarul Șor) Aeroportul Chișinău. Iurie Leancă a fost prim-ministru, i-a făcut galerie lui Ponta la prezidențiale și a luat șpagă de la Șor

- Advertisement -

2 COMENTARII

  1. popa Calistrat, ala de injura si batea enoriasele erea sau este crestin, nuu?
    BOR SRL, are vre-o legatura cu crestinismul, nu va mai dati voi urmasii sfintilor!

  2. Despre abuzurile Militiei române care isi permite sa filmeze cetatenii cand vrea muschii ei ceausisti când scrieti? Ori manipulati si voi ca slugoii de la Hot News?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -