„Regimul Dragnea este expresia dramatică şi neliniştitoare a impasului istoric în care se instalează România. La fine de an 2018, în prag de preluare a preşedinţiei rotative a Uniunii Europene, regimul Dragnea reafirmă, prin intenţia de a adopta o ordonanţă de urgenţă în materie penală şi prin anunţul de constituire a unui fond central de investiţii, cele două direcţii pe care se sprjină ordinea sa politică: lichidarea domniei legii şi consolidarea sistemului clientelar fără de care reţeaua sa parazită nu poate supravieţui.
Regimul Dragnea este un capăt de drum istoric, în care putem recunoşte imaginea unui stat care este obsedat de scopul sugrumării societăţii pe care ar fi fost chemat să o protejeze. Iar această patologie politică şi instituţională este inseparabilă de existenţa cadrului ce a încurajat, în deceniile de după 1989, supravieţuirea fesenistă a unei formule de pradă, întemeiată pe fraudă, corupţie, clientelism, centralizare. Continuitatea acestei reţete de subdezvoltare explică eşecul tentativelor de reformare a statului. Partidul- stat al FSN a fost şi rămâne entitatea ce locuieşte România.”
Ioan Stanomir (Comentariul integral, pe Contributors.ro)