vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăPublicitateRAJA Constanța continuă programul de modernizare și dezvoltare a sistemelor de alimentare...

RAJA Constanța continuă programul de modernizare și dezvoltare a sistemelor de alimentare cu apă și de colectare-tratare a apei uzate din județul Constanța. Uniunea Europeană asigură cofinanțarea

-

RAJA S.A. Constanța a semnat, pe 16 aprilie 2021, două noi contracte de lucrări, CL-41 și CL-46,  prevăzute în amplul Proiect Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă-uzată din Aria de Operare a RAJA S.A. Constanța, din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (P.O.I.M.), cofinanțat de către Uniunea Europeană.

RAJA dezvoltă și modernizează sistemele de apă potabilă dintr-o porțiune a sudului litoralului: Agigea, Lazu, Eforii, Costinești

Contractul de lucrări CL 41 – “Reabilitare conductă de aducțiune apă potabilă Gospodăria de apă Eforie Nord – Agigea, reabilitare conducte de aducțiune apă potabilă Gospodăria de apă Constanța Sud – Lazu – Agigea – Gospodăria de apă Eforie Nord. Rezervoare, stație de pompare, stație de clorare, rețele de incintă din comuna Costinești, reabilitare gospodărie de apă Eforie Nord, stație de clorare și instalare grup de pompare pentru localitatea Agigea, județul Constanța” – are o valoare totală de 76.993.734,22 lei cu TVA.

Lucrările de proiectare și execuție se vor desfășura pe parcursul a 22 de luni și includ următoarele obiective:

1. Reabilitare aducțiuni Gospodăria de apă Constanța Sud – Agigea – Eforie Nord – Agigea

- Advertisement -

       1.1 Reabilitare aducțiuni Gospodăria de apă Constanța Sud – Lazu – Agigea – Gospodăria de apă Eforie Nord;

       1.2  Reabilitare aducțiune (magistrală) Gospodăria de apă Eforie Nord – rețea de distribuție Agigea.

2. Reabilitare Gospodărie de apă Costinești, care cuprinde: stație de electroclorare, cameră de vane rezervoare existente (2×1000 m3), stație de pompare a apei tratate, generator electric de rezervă, dispecerat local SCADA, rețele de incintă, instalație de paratrăsnet, sistem de securitate antiefracție și alte lucrări specifice de amenajare.

- Advertisement -

3. Reabilitare Gospodărie de apă Eforie Nord cu stație de electroclorare, camere de vane rezervoare existente (2×5000 m3), grup nou de pompare pentru localitatea Agigea, generator electric de rezervă, extinderea dispeceratului SCADA existent, rețele de incintă, instalație de paratrăsnet, sistem de securitate antiefracție și alte lucrări specifice de amenajare.

Lucrări la sistemele de epurare a apelor uzate din zonele Năvodari și Medgidia

Contractul de lucrări CL 46 – „Treaptă pre-epurare mecanică Cluster Năvodari. Lucrări în incinta Stației de epurare Medgidia are termen de execuție 18 luni și o valoare totală de 21.517.270,60 lei cu TVA.

Acesta cuprinde lucrări de proiectare și execuție pentru o treaptă de pre-epurare la Cluster-ul Năvodari, cu cămin de intrare, grătare dese, deznisipator cuplat cu separator de grăsimi cu insuflare de aer, o stație de pompare intermediară și clădirea aferentă, dar și extinderea Stației de epurare Medgidia, prin realizarea unui bazin de retenție.

Din cele 50 de proiecte de lucrări de acest tip ale RAJA, toate cofinanțate european prin POIM, 42 sunt atribuite, iar 5 au fost deja recepționate

Prezent la eveniment, Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, a dorit să sublinieze:

“În esență, toate aceste investiții se adresează UAT-urilor, se adresează oamenilor din localitățile în care se derulează proiectele. 

Ca de fiecare dată, sunt extrem de interesat de aceste contracte, care țin de condițiile noastre de trai, de viața noastră în esență și doresc încă o dată să vă asigur de sprijinul nostru.  Consiliul Județean Constanța este acționarul majoritar al RAJA și suntem interesați ca această companie de interes strategic național, având în vedere segmentul de populație căreia i se adresează, mai ales în sezonul estival, să ducă la bun sfârșit proiectele pe care le-a inițiat.

Să nu uităm că RAJA nu face politică. RAJA este în slujba cetățenilor și singurul interes este asigurarea calității serviciilor și mai ales furnizarea acestui element esențial, apa.”

Investițiile prevăzute în cele două contracte au ca obiectiv principal asigurarea continuității serviciilor furnizate, accesul la apă potabilă de calitate și reducerea riscurilor de poluare a mediului, atât pentru populația din zonă cât și pentru turiștii care cresc semnificativ numărul consumatorilor în sezonul estival.

Sunt două proiecte foarte importante pentru zona de sud a litoralului. De fapt, o mare parte din lucrările prinse pe POIM se desfășoară în zonele turistice. Deja în Constanța avem mai multe șantiere deschise și trebuie să finalizăm aceste investiții cât mai repede, motiv pentru care ne dorim ca firmele constructoare să lucreze și în weekend. De aceea, am luat decizia ca ședințele de progres pe contractele de execuție să se desfășoare sâmbăta și duminica, chiar dacă lucrările sunt în grafic, astfel încât să devansăm termenele de finalizare”, a declarat directorul general al RAJA S.A. Constanța, Aurel Presură.

Proiectul Regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din aria de operare a RAJA SA Constanța este cel mai reprezentativ program integrat din domeniul alimentării cu apă potabilă și al colectării/tratării apelor uzate aflat în implementare la nivel național. Aceste investiții vor conduce la dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată în 91 de localități din 6 județe.

Până în prezent, din cele 50 de contracte de lucrări, 42 au fost atribuite, iar pentru 5 dintre acestea s-a semnat recepția la terminarea lucrărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -