Propagandiștii Antenei 3 militează pentru ordonanța amnistiei și grațierii ca să-i rămână lui Dan Voiculescu 50.000.000 de euro

4
42

Un obiectiv al ordonanței de amnistie și grațiere este de natură patrimonială: scoaterea de sub sechestru a bunurilor și a sumelor care fac obiectul unor infracțiuni de corupție sau al recuperării prejudiciului. Jurnalistul Dan Turturică a precizat și suma totală care ar fi scoasă de sub sechestru: două miliarde de euro.

Din acești bani, peste 50 de milioane de euro îi revin lui Dan Voiculescu. Prin sentință judecătorească definitivă, patronul Antenelor trebuia să returneze statului 60 de milioane de euro. A dat mai puțin de 10 milioane, prin bunurile confiscate și valorificate de stat. În guvernarea PSD-ALDE, Fiscul nu se grăbește să recupereze toți banii. Sentința judecătorească e departe de a fi aplicată.

Dar protecția asigurată de PSD și ALDE nu poate fi eternă. Voiculescu are nevoie să-și pună averea la adăpost pentru vremurile când Fiscul, eliberat din captivitatea Ciumei Roșii, va porni acțiunea de recuperare a prejudiciului. Iar soluția ideală este ordonanța de grațiere și amnistie, cu multe „șopârle” pro-infractori strecurate în ea.

Cu o miză atât de mare, e de înțeles de ce corul propagandiștilor de la Antena 3 cântă insistent aria grațierii și amnistiei. Mihai Gâdea creează state paralele și armate de pușcăriași nevinovați, cu țintă precisă: amnisitia și grațiere, ca singură soluție pentru repararea „abuzurilor”. Mircea Badea urlă în gura mare: da, vreau amnistie și grațiere! Hai cu ordonanța! Adrian Ursu mormăie în aceeași direcție. Oana Stancu-Zamfir ia consultanță de la bărbățelul ei, deputatul Daniel Zamfir (ALDE), ca să capete infinite argumente pro-grațiere și pro-amnistie. Alessandra Stoicescu, Radu Tudor, Ana-Maria Roman, Răzvan Dumitrescu, Maria Coman și ceilalți propagandiști întregesc tabloul fericirii pe bază de amnistie. Chiar azi am auzit-o pe Maria Coman: „Noi, românii, nu protestăm când un copil este bătut crunt la școală. În schimb, protestăm pentru lucruri care nu se întâmplă – cum ar fi grațierea și amnistia”.

Miza e uriașă pentru toți lefegiii lui Voiculescu: dacă vor să-și mențină salariile uriașe, trebuie să apere cu dinți și cu ghearele cele 50 de milioane de euro pe care statul ar trebui să le recupereze de la turnătorul Felix.

Adăugați și sutele de milioane pe care statul ar trebui să le recupereze de la corupții PSD-iști care, direct sau indirect, finanțează Antenele lui Voiculescu. Cum să-ți alungi singur ciolanul din fasole?!

4 COMENTARII

    • Lozinca asta :”Totul pentru front totul pentru victorie” , imi aminteste de anii de teroare din vremea tovarasilor:Gheorghe Gheorghiu Dej si Ana Pauker !!!PS:Propun un „PROCES NUREMBERG” pentru LATRINA 3, a pusacriasului securist si turnator FELIX MOTANU VARANU !

  1. Voiculescule,,se pare ca sfarsitul mafie tale e aproape,,,,lingaii tai de kur vor ramane cu limba uscata in curan.Fie ca PLUS sa fie alternativa care va salva Romania de sacalii PSD-ALDE-UDMR,,,,sa fie intr-un ceas bun

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here