sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăFără categoriePROFIL DE CANDIDAT. Sorin Andrei (USR-PLUS, Constanța): "Sunt tată, sunt soț, sunt...

PROFIL DE CANDIDAT. Sorin Andrei (USR-PLUS, Constanța): „Sunt tată, sunt soț, sunt finanțist”

-

(Promovare electorală)

Sorin Andrei este candidat la alegerile legislative din 6 decembrie, locul 2 pe lista USR-PLUS pentru Senatul României, în circumscripția electorală nr. 14 (județul Constanța). Fruntașul PLUS se recomandă electoratului constănțean astfel: „Am învățat de la tatăl meu cunoașterea oamenilor și deprinderea respectului față de fiecare dintre ei, iar de la mama că numai munca tenace și sistematică este izvorul bunăstării și una din sursele cele mai importante de apreciere din partea comunității”.

“Am 50 ani, locuiesc în Constanța, sunt căsătorit, soția este profesor de matematică într-un liceu constănțean și împreună avem o fiică de 20 ani, studentă la Imperial College of London.

Sunt născut în comuna Răuseni, din județul Botoșani, la 11 Iulie 1970, fiind al doilea copil al familiei Andrei.

Tata, Constantin, un om sfătos și conciliant, fost operator însămânțări în comună, era probabil, alături de poștașul din comună, cel care deținea recordul celor mai mulți kilometri făcuți în interesul comunității. Am învățat de la el mai toate lucrurile care trebuie știute despre pământ și recolte, despre gospodării și, mai ales, despre cunoașterea oamenilor și deprinderea respectului față de fiecare dintre ei.

- Advertisement -

Mama, Maria, gestiona întreaga gospodărie. De la mama am învățat că numai munca tenace și sistematică este izvorul bunăstării și una din sursele cele mai importante de respect și apreciere din partea comunității.” 

Elevul Sorin Andrei

„Contactul cu instrumentele economiei de piață, dezvoltate încă de la începutul activității mele profesionale, a declanșat un puternic sentiment de autodeterminare și realizare profesională”

„Cu acest bagaj valoros primit de la părinții mei, am urmat, apoi, școala primară și gimnazială în comună, în perioada 1976-1984, și un liceu cu profil tehnologic în Botoșani, în perioada 1984-1988, unde mi-am găsit pasiunea pentru electrotehnică și electronică, ce mă ajută și astăzi nu de puține ori în gospodărie.

La începutul anilor 1990, am fost admis la cursurile de zi ale Facultății de Științe Economice din cadrul Universității «Al. I Cuza» din Iași, în specialitatea Finanțe și Bănci.

- Advertisement -

Acolo mi-am întâlnit cele două mari pasiuni ale tinereții și maturității mele: soția mea, studentă la matematică, și noua mea profesie, aceea de finanțist.

În perioada 1993-1994, în timpul studiilor universitare, am fost selectat pentru derularea unui stagiu practic de 6 luni într-o firmă de transport internațional din Paris, Franța. Contactul cu instrumentele economiei de piață, dezvoltate încă de la începutul activității mele profesionale, a declanșat un puternic sentiment de autodeterminare și realizare profesională, care a fost principalul motor al carierei mele din următorii 25 de ani.”

13 ani de promovări succesive în cadrul uneia dintre cele mai importante bănci din România

„În anul 1995 am candidat, în Botoșani, pentru un post de economist în cadrul celei mai importante bănci din sistem la acea perioadă. Și, deși am avut o competiție de alți 7 candidați cu experiență anterioară relevantă în domeniul financiar, eu am fost cel admis pentru ocuparea postului. Până în 2004 am activat în domeniile credite și marketing, am ajuns șef de serviciu, iar din data de 1 iunie a acelui an am preluat conducerea executivă a sucursalei județene a băncii, formată din 5 filiale și 2 agenții, cu 118 salariați și un portofoliu de credite de 106,4 milioane lei (RON). Pe durata mandatului de 3 ani, am contribuit la crearea a 5 noi agenții și la creșterea portofoliului de credite la circa 540 de milioane de lei.

În luna iulie 2007, am fost numit în funcția de director regional-corporate al nou înființatei Regiuni Sud-Est a băncii, cu sediul la Constanța, unde m-am și mutat cu familia. Noul mandat a presupus coordonarea a 6 centre de afaceri ale băncii, pentru firmele cu cifre de afaceri între 1 și 8 milioane de euro din județele Constanța, Tulcea, Buzău, Brăila, Galați și Vrancea, cu un portofoliu de credite total de 921 de milioane de lei.” 

Importantă și apreciată activitate în sistemul bancar din Republica Moldova 

„La finele anului 2008, am fost propus pentru preluarea poziției de președinte-executiv al subsidiarei băncii din Republica Moldova, pe un mandat de 4 ani, având ca obiectiv restructurarea și eficientizarea băncii. În perioada 2009–2010, după restructurare, banca a devenit un pol de credibilitate pentru finanțările internaționale și am semnat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) două linii de finanțare, pentru implementarea de către clienții noștri a proiectelor de eficiență energetică. Tot în acea perioadă, banca pe care o conduceam a fost inițiatoarea, în parteneriat cu autoritățile moldovenești, a programului «Prima Casă» din Republica Moldova, în derulare și astăzi.

La finele anului 2016, am fost invitat să preiau poziția de membru al Consiliului băncii la Moldinconbank, a doua din sistemul bancar moldovenesc, care gestiona active de 750 de milioane de euro, avea circa 1.500 de salariați și 153 de sucursale și agenții, fiind cea mai întinsă rețea bancară din Moldova. Această propunere a venit ca urmare a faptului că, în toamna anului 2016, Banca Națională a Moldovei (BNM) a luat măsura intervenției timpurii în cazul identificării unor riscuri ridicate în bancă și a procedat la demiterea întregii conduceri a băncii.

Rolul Consiliului din care am facut parte a fost în primul rând de menținere a stabilității băncii într-o perioada de instabilitate. Am încheiat acest mandat în decembrie 2019, iar rezultatele obținute de Consiliul din care am făcut parte au fost înalt apreciate de Guvernatorul Bancii Naționale a Moldovei.”

„Îmi propun ca în calitate de senator, dar și de profesionist cu experiență în domeniul finanțelor, să susțin inițiative legislative care să conducă la debirocratizarea mediului de afaceri, transparentizarea cheltuielilor bugetare, utilizarea mai judicioasă a banului public și punerea sub control a deficitului bugetar, grav afectat în perioada actuală”

“Am aderat la Partidul Libertate Unitate și Solidaritate (PLUS) în decembrie 2019, deoarece am constatat și eu, ca mulți dintre conaționalii noștri, că țara se îndreaptă pe o cale profund greșită, iar lipsa de implicare din partea noastră, a tuturor românilor, este unul din motivele pentru care lucrurile nu se schimbă în bine.

În ceea ce privește viitoarea activitate în Parlamentul României, îmi propun ca în calitate de senator, dar și de profesionist cu experiență în domeniul finanțelor, să vizez o candidatură în comisia de buget-finanțe sau în cea de economie și mediu de afaceri, în care să susțin inițiative legislative care să conducă la implementarea cât mai urgentă a programului de guvernare USR-PLUS, cu privire la măsurile de debirocratizare a mediului de afaceri, transparentizare a cheltuielilor bugetare și utilizare mai judicioasă a banului public și, nu în ultimul rând, punere sub control a deficitului bugetar, grav afectat în perioada actuală.

Sunt convins, ca și dumneavoastră dealtfel, că pentru a repune România pe un parcurs demn este nevoie ca reprezentarea în Parlamentul României să fie asigurată de profesioniști competenți, cu principii și valori solide, iar procesul electoral actual este un prim pas în această direcție.”

––––––––––––––––––––––––
 
– Comandat de: Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (P.L.U.S.) – Filiala județeană Constanța
– Executat de: Macondo Gabo Press S.R.L. – Portal: Ziaristii.com
– Cod A.E.P. mandatar financiar (C.U.I. M.F): 11200033
- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -