Acasă News Povestea mea cu "Tataie"

Povestea mea cu „Tataie”

L-am întâlnit doar de două ori faţă în faţă. Prima oară, în studioul îngheţat de la Naşul TV. Era înainte de Sărbători, un frig monstru. Doru Mărieş îl invitase şi pe „Tataie”, şi pe ceilalţi colegi de suferinţă după Colectiv şi Mineriade, să vorbim de „Mineriada” din 10 august.

A venit la mine. Îl văzusem la emisiunile televizate unde îşi plânsese fiul, pe Alex Chelba, fotograful pierit în tragedia de la „Colectiv”. Nu ne întâlniserăm până atunci.

„Eu sunt Jean Chelba, domnule Ciocăzanu. Tataie, cum îmi spun prietenii, cel cu Colectiv”. M-a strâns puternic în braţe. Şi eu pe el. Era un gest rar. Dar cât m-a „atins”!

Atunci l-am cunoscut. În acea căldură umană a îmbrăţişării ca între doi prieteni vechi, l-am „simţit” pe Tataie întrutotul. L-am cunoscut parcă de-o viaţă.

„Suntem necăjiţi. Tocmai a ieşit la pensie judecătorul, după trei ani de proces Colectiv. Când ne gândeam că se termină, stop!”. „Păi şi ce faceţi acum?”, îl întreb eu. „Ce să facem, o luăm de la capăt…”

Am înţeles atunci cât îşi dorea dreptate pentru moartea lui Alex. Nu din răzbunare. Ci pentru liniştea sufletului băiatului său drag.

Pentru asta a luptat mereu, de la tragedie încoace. A fost liderul acelui grup atât de îndurerat format din membri ai familiilor celor pieriţi la Colectiv. S-a bătut ca un leu. De unde oare atâta putere în durere?!

M-am întrebat asta în sinea mea, în timp ce schimbam amândoi impresii despre represiunea din 10 august 2018. Fusese şi acolo. Ca în mai toate protestele anti-PSD&ALDE.

A fost ca o datorie de onoare pentru el, după plecarea la ceruri a lui Alex. A văzut cum şi-a pierdut băiatul din cauza unui sistem corupt. „Corupţia ucide” nu era doar un slogan anti-Dragnea sau anti-Ponta, pentru Tataie. Era un truism. Corupţia îi răpise fiul. Iar el a înţeles atunci că tot ce mai poate face pentru sufletul lui Alex, pentru ca alţii să nu mai păţească aşa ceva, e să se bată. Să se lupte. La procesul Colectiv. În dezbateri TV. În stradă. La proteste anti-„Ciumă Roşie”. Oriunde. Toată viaţa lui. Până în ultima clipă.

Şi asta a făcut! Tataie nu a fost un om „celebru”. Celebritatea era demnitatea lui. Şi a tuturor celor care au suferit. Alături de el, de Colectiv, de România sângerândă după ani şi ani de atacuri la lege, la reguli, la omenie.

Era obosit. Foarte obosit. Dar n-ar fi renunţat nici mort. Acum e liniştit. E alături de Alex, fiul său drag, cel în numele căruia s-a zbătut să schimbe România în bine, tocmai ca alţii să nu mai sufere.

Îl vom iubi mereu. Pentru cum a înţeles să-şi transpună suferinţa în luptă. Durerea în acţiune. Lacrimile în bucurie.

Asta am simţit când ne-am îmbrăţişat atunci, înainte de emisiunea lui Doru Mărieş. Forţa spiritului, umanitatea sa imensă, dorinţa de a-şi pune la bătaie necazul pentru ca urmaşii săi şi ai lui Alex pe acest pământ să ajungă la o viaţă mai bună.

Cred că Tataie a fost sacrificiu şi bucuria sacrificiului în părţi egale. Suferinţă şi fericire că suferinţa lui poate ajuta lumea. În acea secundă de îmbrăţişare, asta am simţit.

Priviţi-i ochii din poza de mai sus, făcută de mine alături de el şi de o victimă a Mineriadei din septembrie 1991, şi spuneţi dacă greşesc.

CITIŢI ŞI:

Azi l-am pierdut pe „Tataie”! A plecat la cer lângă fiul său Alex, pierit la „Colectiv”. Ne rămân protestele lui şi bătălia pentru adevăr

VIDEO. Şi-a pierdut fiul la Colectiv, dar l-a căutat în stradă, la proteste, până la moarte. Mesajul lui „Tataie” pentru România rămasă în viaţă

Oreste: Dragul nostru „Tataie”, te-ai urcat pe scările Raiului să te întâlnești cu Alex!

loading...

2 COMENTARII

  1. Cine e victimă a mineriadei? Sunteti nebuni? Fata aia avea 6-7 ani la mineriada. Si nici nu văzuse Bucureștiul până la vârsta aia. Cum sa mai creada lumea in voi, ziariștii, cand lansați informații pe piata, asa, în dorul lelii.
    #jurnalistidedouaparale

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here