joi, aprilie 25, 2024
AcasăDiasporaPovestea afacerii turistice din Franţa a lui Doru Oprea, omul rănit în...

Povestea afacerii turistice din Franţa a lui Doru Oprea, omul rănit în 10 august

-

Doru Oprea (42 de ani) e unul dintre miile de antreprenori care s-au străduit să reușească în România. A deschis o firmă, a adus turiști străini, și-a plătit la timp taxele și a făcut tot posibilul să re­ziste, de-a lungul anilor, a avalanșei de schim­­bări fiscale care i-a trimis pe alții în faliment. Până pe 10 august 2018.

Protestul din vara trecută i-a schimbat viața pentru totdeauna. „Țara pe care am dorit să o salvez a decis să mă împuște. La propriu.“, a scris el atunci pe Facebook. O grenadă cu gaz lacrimogen, despre care jandarmii spun că nu e periculoasă, i-a intrat în picior. A urmat operația la Spitalul Universitar de Ur­gență, obligatoria infecție intraspitali­cească, recuperarea la părinți, lângă Timi­șoara, și, apoi, plecarea în Franţa. Şi-a deschis rapid o afacere în turism, domeniul în care avea 20 de ani de experienţă.

Într-o țară care nu suferă de pe urma in­frastructurii și este, an de an, una dintre principalele destinații de turism ale lumii, încă e loc pe piață. „Am decis să re­plic, pur și simplu, ceea ce făcusem în țară. Știam istoria Franței, sunt pasionat de istorie. Așa că în maximum două săp­tămâni am creat traseele: Normandia, Valea Loarei, cas­telele… În câteva zile ne-am pus la punct, am dat drumul la fir­mă. Iar de patru luni fac turism în Franța. Aducem aici americani și australieni.“

- Advertisement -

Deschiderea firmei nu a fost deloc com­plicată. Investiția a fost de câteva mii de euro. Cea mai mare parte din bani a fost comisionul firmei care s-a ocupat de acte. Taxele către statul fran­cez sunt simbolice.“

Visurile din tinerețe privind primul mi­li­on de euro nu s-au stins. S-au mutat în Franța. „Am luat domeniul visitfrance.tours, am dat drumul la site, pagina de Facebook, Instagram, tot… Având 20 de ani de experiență în spate, a fost ca și cum aș fi avut un pachet Lego: în cinci mi­nute, am făcut jucăria. Încă de la înce­put, din 2010, am visat afacerea de un mi­lion de euro. M-am apropiat de o jumătate de milion, dar cam atât. Marja de profit e între 10 și 20%, nu e prea mult. Din pă­cate, mediul economic din România nu-ți prea permite să ajungi milionar. Din ne­fericire, oricât ai munci, la noi, la un moment dat te blochezi, nu reușești să te dez­volți. Accesul la credite e dificil, dacă băn­cile au tot timpul la îndemână un client mare, statul. Iar dacă nu ai capital, e foarte dificil să crești.“, spune el.

Primii angajați ai firmei franceze a lui Doru Oprea sunt români. „În suburbia Parisului unde m-am instalat, e o comunitate mare de români. Ne-am tot întâlnit, măcar o dată la două săptămâni.“

- Advertisement -

Niciunul nu-și face planuri să revină. „Astăzi, așa aș spune și eu, că nu mă voi întoarce. Dar știu eu ce se va întâmpla peste 10-20 de ani? Dacă m-ar fi întrebat cineva, în urmă cu un an, dacă voi emigra în Franța, probabil că aș fi răspuns: «Nu!»“

În ce condiții ar reveni, totuși? Doar dacă s-ar întâmpla ce a visat când avea 13 ani, iar în România era Revoluție. Numai că au trecut 30 de ani de atunci, iar visul de a avea „o țară ca afară“, vorba cântecului, cu autostrăzi, infrastructură, pare tot mai improbabil. „Nu-mi mai fac mari speranțe ca în următorii 20 de ani să se schimbe radical fața României. În ultimii 30, statul nu a fost în stare nici măcar să lege Tran­sil­vania de Moldova printr-o autostradă. Dacă s-ar fi făcut, ar fi venit și investițiile, iar oamenii nu ar mai fi fost dependenți de tot felul de promisiuni electorale.“

Sursa: NewMoney.ro

- Advertisement -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -