joi, februarie 29, 2024
AcasăOpiniiPoeta care a zgâlțâit zidurile Kremlinului

Poeta care a zgâlțâit zidurile Kremlinului

-

Leonida Lari a întruchipat zborul de libertate și dorul de reîntoarcere Acasă a Basarabiei românești. Poezia ei aduna temperaturi solare și topea sârma ghimpată de pe Prut.

Leonida Lari (26 octombrie 1949 – 11 decembrie 2011) avea dimensiunea marilor tribuni, tuna și fulgera de la înaltele microfoane, fascinând mulțimile și îndemnându-le să-și reîntregească Țara. Pentru ea, România întreagă însemna lumină, altar, jertfă și înălțare!

La 12 ani de când Leonida Lari a plecat în lumea celor drepți, readuc în atenție textul pe care i l-am dedicat în revista „Natura” din acel trist decembrie 2022. Au trecut 12 ani, dar n-aș retrage niciun cuvânt de apreciere la adresa vulcanicei poete patrioate; dimpotrivă, aș adăuga.

Leonida Lari

A plecat la Domnul Leonida Lari, una dintre cele mai mari şi neînfricate luptătoare pentru adevăr, dreptate şi unitate naţională, născute vreodată de pământul Basarabiei.

- Advertisement -

Viaţa ei, în zbaterea pentru deşteptarea şi renaşterea naţională, este un imn întru înălţarea şi nemurirea acestui pământ şi neam.

Încă de la debutul ei poetic, ţinută în umbră de regimul sovietic, pentru că nu dădea nici un semn de colaborare, plecăciune sau recunoştinţă faţă de puterea ocupanţilor şi ideologia comunistă, Leonida Lari a cunoscut cu vârf şi îndesat ce înseamnă a fi un intelectual talentat la o margine de imperiu, pe un teritoriu cu o identitate falsă, cu o populaţie îndoctrinată, deznaţionalizată şi masiv rusificată.

A mai descoperit de studentă, de la Universitate, că statul sovietic îţi poate ierta multe din metaforele din poezie, dar niciodată nu-ţi va ierta orice aluzie că moldovenii sunt români, vorbesc limba română şi sunt de acelaşi neam şi sânge cu toţi cei din dreapta Prutului.

- Advertisement -

Ca şi alţi poeţi din generaţia ei, Leonida Lari trebuia să aleagă: ori o carieră literară de partid cu premii, vizite peste hotare, bani şi cărţi tipărite în zeci de mii de exemplare sau un poet-paria neintegrat în societatea sovietică, hulit şi desconsiderat de putere şi „popor”, pentru că spune altceva decât nomenclatura şi Partidul Comunist. Poeta a ales, chiar cred că a jurat în anii de studenţie, să slujească – până la ultima ei suflare – neamul, credinţa, adevărul şi cauza românească din Basarabia, ceea ce însemna, în acele timpuri de teroare, un sacrificiu şi pericol enorm.

Leonida Lari (1949–2011)

În mai 1983, când abia trecusem pragul la săptămânalul „Literatura şi Arta”, am cunoscut-o şi m-am convins din primele discuţii şi polemici că e o mare luptătoare: avea foc în priviri şi o capacitate fascinantă de convingere. Fără să mă cunoască prea bine, mi-a vorbit destul de deschis despre colaboraţionismul multor intelectuali cu Partidul Comunist, despre laşitatea unor scriitori care-şi vând talentul pe o sinecură sau un premiu, despre asimilare şi rusificare, despre schimonosirea adevărului istoric şi spălarea creierilor la moldoveni.

Era extraordinar de documentată, cunoştea foarte bine istoria naţională, dezmembrarea Moldovei la 1812 şi a României la 1940. Știa atât de multe despre evenimentele care au marcat drama Basarabiei, încât o puteai asculta ore în şir fără să respiri. Ştia că nu este iubită de Partidul Comunist, că este urmărită de Securitate, dar fierbea atâta adevăr în ea, încât nici temutul KGB sovietic nu putea să-i închidă gura.

Şi fiindcă nu putea s-o îngenuncheze, KGB a dat drumul la fabrica de zvonuri şi minciuni, care a umplut toată Moldova şi Uniunea Sovietică. Ce tâmpenii, ce bârfe şi murdării, ce aberaţii au fost spuse la adresa unei admirabile femei: te ia groaza să ţi le aminteşti… Câte cozi de topor, câţi „savanţi” de la academie şi de la „Ştiinţa”, câţi scriitori, laureați și secretari de partid umblau din sat în sat şi înmulţeau minciunile oribile despre Leonida Lari. Cei de sus dăduseră indicaţia s-o acopere cu murdării, bârfe şi intrigi, şi erau convinşi că poeta, fiind sensibilă la neadevăr, până la urmă nu va rezista, se va prăbuşi şi va ajunge la casa de nebuni. Oricât de tare ar fi omul, dar minciuna răspândită îl atinge.

Deşi nu a dat pe faţă, ştiu că minciunile i-au înveninat existenţa, i-au atras suferinţe şi boli, care, până la urmă, i-au scurtat zilele. Toate insultele, calomniile, scornelile au trecut prin inima Leonidei, dar crezul ei nestrămutat că luptă pentru dreptate, pentru poporul ei oropsit şi călcat în picioare, o făceau de neînvins.

Când imperiul a început să se clatine, viaţa Leonidei s-a strămutat pe baricade, cuvântul ei scris şi rostit a devenit mai puternic decât toate diviziile ruseşti din Moldova, iar poeziile, articolele şi cuvântările ei înflăcărate înfierbântau şi trezeau masele largi din „somnul cel de moarte”. Vocea ei venea peste naţiune – curată şi zgomotoasă, ca un râu năvalnic de munte. Argumentele ei luminau ca un fulger în beznă. Îndemnurile ei de a ne ridica în picioare erau ca o ploaie care aduce viaţă într-un pustiu.

În faţa mulţimilor deşteptate, Leonida se transfigura şi strălucea ca un comandant de oşti care nu ştie ce sunt frica şi înfrângerea; avea harul să-i încurajeze până şi pe cei ce se temeau de umbra lor. În numele celor peste 4 milioane de nedreptăţiţi ai Basarabiei, Leonida a deschis uşile Kremlinului şi le-a cerut insistent lui Gorbaciov şi Iakovlev să recunoască existenţa Pactului Ribbentrop-Molotov, după care a cerut şi mai insistent anularea consecinţelor odiosei înțelegeri criminale care a dezmembrat naţiunea română.

Când a fost vorba de cauza naţională, Leonida Lari s-a zbătut până la ultimul argument şi a respins cu înverşunare orice forme de compromis şi cedări. Limba română, Alfabetul Latin, Tricolorul au fost cetăţile pe care moldovenii le-au cucerit după o jumătate de secol de ocupaţie şi înstrăinare datorită unei pleiade de luptători şi intelectuali ca Leonida Lari.

Care neam din fostul imperiu nu ne privea cu invidie şi mândrie, când Leonida Lari tuna şi fulgera de la tribunele centrale, cerând Moscovei să nu treacă cu tancurile peste libertatea popoarelor descătuşate? Care dintre popoarele ocupate nu visa să aibă o Leonidă de-a noastră?!

Am avut o dureroasă strângere de inimă când am aflat că se duce la Bucureşti. Lipsa ei nu avea cine s-o acopere. Dar ea, atunci, credea sincer că poate ajuta Basarabia mai mult de acolo decât de aici. Nu am discutat niciodată cum s-a adaptat la fauna politică dâmboviţeană, dar cunoscând-o, mă gândeam că e mai uşor să zgâlţâi un imperiu decât să ridici baricade în propria ta ţară. Probabil, acolo, s-a zbătut între stele şi coropişniţe, între uriaşi şi pitici, între sufletişti şi mitomani, între mari români şi pociturile de care vorbea Eminescu. Oricum, în Parlamentul Ţării, ce a avut de spus – a spus. A vorbit cu durere, a vorbit cu patimă, a vorbit cu revoltă. Ca într-o familie sfâşiată de o mare nedreptate din afară.

Știu prea bine că suferea mult că nu poate scoate mai repede frontiera artificială de pe Prut. Avea presimţirile ei şi visa atât de mult să prindă Ziua reunificării neamului românesc.

Clopotele care bat adio pentru Leonida Lari împrăştie şi un mare semnal de alarmă pentru mii şi zeci de mii de oameni care au participat activ la Mişcarea de Eliberare Naţională şi au crezut în idealurile renaşterii acestui popor. Se răresc rândurile luptătorilor care au ridicat Basarabia în picioare. Cei rămaşi în viaţă sunt marginalizaţi şi reduşi la tăcere. Şi Leonida Lari, cu mult înainte de moarte, a fost acoperită nu de laurii recunoştinţei, ci de uitare. Omizile roşii şi de alte culori, care după Independenţă au umplut pământul Moldovei, ar trebui să nu uite că pomul pe care parazitează şi îşi storc bogăţiile a fost crescut cu truda şi sângele unor patrioţi ca Leonida Lari. Duşmanii de ieri, şi de azi, şi de mâine, şi de totdeauna vor lucra în beznă, asemeni cârtiţelor, ca ei să ne scrie istoria de renaştere naţională, iar din biografia unor mari luptători ca Leonida Lari să nu rămână nimic înălţător, poate doar cifrele ce consemnează anii de naştere şi de moarte. Să luăm aminte!

În faţa mulţimilor deşteptate, Leonida Lari părea nemuritoare. Azi, când o petrecem pe ultimul drum, nimeni nu crede că este vorba despre ea. În memoria Basarabiei, Leonida Lari aşa şi va rămâne – nemuritoare!

Alecu Reniţă – revista națională „Natura”, decembrie 2011

DE ACELAȘI AUTOR:

* Minunea a pornit din Basarabia

* 10 noiembrie 1989: măcelul eșuat

* „Șoșoacele europene” și confiscarea patriotismului. Despre naționalism, șovinism, rasism și nazism

* Ce-a mai rămas din cei aproape 300 de milioane de homo sovieticus?!

* Feriți-vă de minciunile rusești, nu de adevăr!

* Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

* Copilul de pe malul Prutului

Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

- Advertisement -

1 COMENTARIU

  1. Formidabil de exacte, profunde si convingatoare sunt toate articolele lui Alecu Renita pe care le-am citit, multumita publicatiei „Ziaristii”. Iar acest articol despre Leonida Lari este cutremurator!
    Pacat ca s-a stins atat de repede, ca a plecat inainte de a-si vedea indeplinit visul…
    Daca Dumnezeu ne-ar mai fi lasat-o, poate ca,ne-am fi eliberat mai usor si noi, cei din patria-mama, de prostia si neputintele in care ne zabatem.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -