sâmbătă, iulie 5, 2025
AcasăOpiniiPloaia de burse

Ploaia de burse

-

În România sunt vreo 2,9 milioane de elevi. O treime din aceștia, deci aproape un milion de elevi, primeau bursă „de merit” – 450 de lei. În total, 450 de milioane de lei pe lună, vreo 5 miliarde pe an, deci un miliard de euro anual.

Ce merit era ăla? Era mită electorală pentru părinți, singurul lucru la care s-au priceput inepta de Deca și sinistrul Iohannis. În rest, „România educată” e un fiasco mare cât gaura lăsată de regimul Iohannis în finanțele publice și în democrația din România.

Ce rezultat a avut această ploaie de burse „de merit”? A falsificat și mai mult sistemul de notare. Toate loazele aveau pretenția la 9 și 10.

În Franța, elevii buni rar iau peste 16-18/20; 20/20 nu se întâlnește. Majoritatea se bucură dacă obțin un 12-14/20.

- Advertisement -

La noi, s-a ajuns la departajări grotești între 9,87 și 9,86. Note de 5, 6, 7 aproape nu mai există. 8 e o insultă, pentru care bieții profesori primesc reclamații de la mămicuțele atotștiutoare și iute vărsătoare de sânge profesoral.

Deci, foarte bine că s-a terminat cu risipa asta oribilă, care în plus falsifica ideea de merit!

DE ACELAȘI AUTOR:

Iată ce trebuie tăiat!

Cum conciliezi România Mare cu Ungaria Mare?

1 COMENTARIU

  1. Merci pt articol!
    Sunt pensionat de 2 ani din invatamant, am predat matematica principal si cateva ore de fizica (pana a venit un titular), dupa anii 90 nimeni nu a fost interesat de educatia tinerei generatii, s-au imprumutat idei de la diferite natii cu care noi nu avem nici in clin ,nici in maneca(astea erau specializarile la care se ingramadeau cadrele picate din luna in scoli), au venit anii cu ministrii nulitati si s-a stricat si bruma de educatie pe care o mai puteau primi bietii elevi!
    Elevii sunt creatia familiei si a scolii, iar daca strada ii educa ….societatea va suferi enorm iar noi vom disparea ca natie! Noul ministru , imi pare rau ca trebuie sa o spun, o fi profesionist la Babes B…dar de invatamantul preuniversitar nu are habar!
    Mare atentie la ce vor sefii de la sindicate, mare , mare atentie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -