Partidul lui Onţanu, lansat în Diaspora cu grătare, cascadă şi adidaşi la uscat. „România are NEVOE de noi”

1
23917

Neculai Onţanu o duce atât de bine după mandatele sale ca primar la sectorul 2 încât are bani să se distreze într-un nou fel de politică. Şi-a făcut partid – se cheamă ADER – şi a pornit la „vânătoare” de adepţi după chipul, inteligenţa şi asemănarea sa. Obiectiv: Diaspora. Aici, nu i-a fost greu să dea de maestrul dansator popular Virgil Asoltanei, care i-a făcut repede filială în Viterbo, regiunea Lazio (centrul Italiei, la 116 kilometri de Roma).

Virgilică s-a mişcat cu talent, după cum au descoperit jurnaliştii de la Emigrantul.it. S-a pus singur preşedinte de filială şi a ales-o pe nevasta sa, Anna Asoltanei, „vice”. Ea e solistă de muzică populară. Au găsit rapid nişte băieţi şi fete de strânsură dornici să pună de-un grătar ADER la iarbă verde. A ieşit super!

Eşarfa de „primar” l-a emoţionat pe Onţanu

A fost cea mai simpatică lansare de partid în Diaspora, în sătucul Canino, la 100 km nord de Roma. Onţanu a fost mândru de ce-a ieşit din mâna sa politică: un peisaj mirific, o cascadă frumoasă gata să spele imaginea partidului, tineri cu alură sportivă în faţa apei curgătoare, un banner cu partidul ADER, un foc câmpenesc, o furculiţă la purtător şi nelipsiţii adidaşi la uscat după baie îmbrăcat (foto principal, sus).

Faza tare e că ditamai Onţanu s-a lăfăit în hora familiei Asoltanei. I-a plăcut să dea bine în poză alături de preşedintele său de la ADER Viterbo. Mai ales că Virgilică şi-a tras pe diagonală o ditamai eşarfă tricoloră de-ai fi zis că-i primar. Sigur că nu e, dar probabil s-a gândit să-i facă o bucurie marelui şef ADER din Bucureşti, căruia tare îi plăcea să apară înfofolit şi el cu eşarfa tricoloră pe când era primar la sectorul 2. Aşa că a comandat repede cea mai lată fâşie în trei culori, s-a îmbrăcat cu ea şi a chemat poporul să vadă elita conducătoare.

„România are nevoe de noi”

Virgil Asoltanei nu se lasă. Luptă şi pe Facebook să câştige adepţi. Şi ca „să moară duşmanii de necaz”, scrie cum îi vine la mână, cu multe greşeli inspirate din Grapini şi Dăncilă. Iată câteva mostre din noua doctrină Onţanu-Diaspora.

Viitorul Romàniei noi tinerii ìl decidem, Romània are nevoe de noi Romànii din Diaspora care stim sà lucràm cu Investitori stràini, stim cum sà manevràm afacerile pentru a duce Tara ìn cìstig , trebue sà fim cìt mai deschisi si mai severi ìn afacerile cu Stràinii,
Trebue sà ne pese si sà ne gìndim la cìstigul Tàrii Noastre atunci cìnd ìncheem afacerile!!
Eu sìnt pregàtit sà-mi ajut Tara la Reconstruire,
Am nevoe de sprijinul omului de rìnd al Cetàteanului Romàn!!

Trebue sà ne unim sà aducem Tara prima ìn UE!!”

Romània are nevoe de noi, noi avem nevoe de Tarà trebue sà ne unim sà aducem Tara prima ìn UE!!

VIDEO. Virgil joacă bine în jurul soţiei

Virgil nu e băiat rău. Şi nu e vina lui că Onţanu trage de el ca să-i facă partidul ADER mare în Italia. Omul se pricepe la altceva decât la politică: dansează în jurul soţiei, solistă sinceră şi cu mesaj patriotic. Aşa e decorul de business al familiei, care chiar funcţionează. Anna Asoltanei atrage publicul prin „vocea de aur a Diasporei”, după a calificat-o soţul ei, iar el face figuraţie în timp ce ea cucereşte publicul cântând. Unii vor spune că zice şi el la saxofon, dar din înregistrarea de mai jos nu e clar asta.

 

 

1 COMENTARIU

  1. Aia habar nu au cine-i ontanu, sper ca atunci cand romanii diasporeni se trezesc sa le dea cu oala cu sarmale in cap, si alui care-i canta in strune ontanului si, personal, lui ontanu!!!! Indivizi precum ontanu nu au ce cauta in diaspora!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here