joi, martie 28, 2024
AcasăOpiniiNu Dăncilă e de vină. PSD dispare pentru că a trădat social-democrația

Nu Dăncilă e de vină. PSD dispare pentru că a trădat social-democrația

-

Despre „Congresul-parastas” organizat de PSDăncilă – penibila gașcă aproape risipită rămasă după ce penalul Dragnea a fost cazat acolo unde merită, adică la pușcărie – s-a scris mult și din toate perspectivele posibile: analiză politică, analiză gramaticală (deh, tanti Dăncilă nu se dezminte!), analiză penală etc.

Nu doresc să reiau temele discutate în aceste zile, ci vă propun să înțelegem intrarea în comă a PSD printr-un apel la istorie și la teoria doctrinelor politice.

Adânc înfiptă cu rădăcinile sale în eșaloanele 2 și 3 ale PCR și Securității, actuala grupare politică – pe care o putem considera un fel de grupare mafiotă, din cauza numărului mare de membri importanți fie condamnați penal, fie cu dosare penale în curs – și-a fardat chipul în culorile Social-Democrației în vremea fostului pușcăriaș Adrian Năstase, la acel moment prim-ministru al României.

- Advertisement -

Într-o epocă de cruntă ofensivă a corupției, de siluire și acaparare a statului de către mafia „pedesereului” – fenomen cunoscut în epocă sub numele de „pedeserizare” –, în ziua de 16 iunie 2001 apare Partidul Social Democrat, prin unificarea Partidului Democrației Sociale din România  cu rămășițele fantomatice ale Partidului Social Democrat Român. În anul următor, proaspătul Partid Social Democrat a adoptat documentul programatic intitulat „Spre normalitate – o viziune social-democrată modernă privind viitorul României”, prin care se creiona un fel de ofertă social-democrată așa-zis modernă, europeană.

Încă de la apariția sa pe scena politică românească, PSD a fost doar un recipient confecționat pentru a amăgi electoratul, prin folosirea etichetei de „social-democrat”, și pentru a ascunde, în fapt, înfiorătorul și criminalul mecanism al unei oligarhii mafiote al cărei unic țel a fost și rămâne confiscarea statului, pentru a avea acces nelimitat la jefuirea resurselor națiunii române.

Totuși, au fost oameni – politicieni, votanți, doctrinari etc. – care au căzut în capcana întinsă și au crezut sincer în valorile social-democrației. Trezirea lor din visul de morfinoman în care au fost aruncați a fost una târzie și tardivă.

- Advertisement -

Singurul element de social-democrație pe care mafia PSD l-a păstrat și l-a folosit, din păcate într-un mod falimentar pentru țară, a fost protecția socială exprimată prin majorarea salariilor și a pensiilor. A fost „momeala” mușcată de cei care au crezut că PSD este cu adevărat loial social-democrației.

De fapt, PSD a trădat, la nivel doctrinar – pentru că, în rest, știm bine că a trădat statul și națiunea română – aproape toate principiile social-democrației.

Folosind doar informația minimală, accesibilă oricărui utilizator de internet și necunoscător în cele ale doctrinelor politice, observăm că PSD nu a fost niciodată loial social-democrației.

Conform Wikipedia, o formațiune social-democrată are o viziune caracterizată prin câteva direcții de acțiune politică.

Social-democrația promovează economia de piață socială, o economie mixtă în care statul are rol de agent economic, prin marile companii de stat, și totodată intervine activ în reglementarea mecanismelor pieței. Relația statului cu piața liberă se exprimă prin diferite reglementări legale care au ca scop protejarea muncitorilor, a consumatorilor și întreprinzătorilor (posesorilor de capital) mici și mijlocii.

Descoperim prima trădare comisă de PSD față de social-democrație. Marile privatizări (a se citi: jefuirea patrimoniului economic și resurselor naturale ale României) au fost realizate sub coordonarea găștilor din PDSR-PSD (mai ales sub conducerea lui Adrian Năstase) prin sfidarea interesului național și ignorarea totală a intereselor muncitorimii. Totodată, PSD a acționat permanent în direcția infestării sindicatelor muncitorești cu lideri și grupuri de presiune coordonate de partid pentru a obține transformarea sindicatelor în „cureaua de transmisie” a partidului. Liderul sindical Miron Mitrea, care a trădat mișcarea sindicală pentru a obține o carieră politică, murdărită într-un final în slujba PSD, reprezintă un exemplu arhetipal care ilustrează pleiada de lideri sindicali trădători ai muncitorimii după 1989.

Despre încurajarea inițiativei private, chiar și la nivelul întreprinzătorilor mici și mijlocii, este inutil de discutat în cazul PSD. Guvernările PSD au sugrumat economia reală, au perturbat grav mecanismele pieței, iar singurele entități economice din zona pieței libere care au fost protejate au fost firmele agreate de Partid, prin interemediul cărora au fost „sifonate” fondurile europene și bugetul național.

O altă direcție de acțiune social-democrată este protecția socială prin care se combate sărăcia și se asigură protecția pentru persoanele care nu sunt favorizate de piața liberă (șomerii, persoanele cu dizabilități, pensionarii). PSD a eșuat lamentabil. Majorarea pensiilor din bani împrumutați prin credite externe nu reprezintă o măsură de protecție socială, pentru că nu este sustenabilă. După ce epuizezi banii împrumutați, nu mai ai de unde să asiguri pensiile respective, iar economia reală nu-ți va oferi resurse să plătești aceste pensii pentru că nu are puterea necesară. Nu mai amintim de pensiile speciale nesimțite, cu ajutorul cărora PSD și-a răsplătit slugile din diferite domenii de activitate ale statului.

Sărăcia este mereu prezentă printre efectele guvernărilor PSD. Corupția din structurile statului, care provoacă o risipă șocantă și o jefuire permanentă a resurselor statului, perturbarea permanentă a mecanismelor economiei de piață prin măsuri fiscale idioate care sufocă inițiativa privată, îndatorarea excesivă a statului român – toate acestea au caracterizat guvernările PSD și au provocat ceea ce era de așteptat: SĂRĂCIE!

Social-democrația se caracterizează printr-un nivel de impozitare relativ ridicat (în multe situații, guvernările social-democrate folosesc impozitarea progresivă) pentru a asigura o redistribuire echitabilă a PIB-ului în societate. PSD a eșuat să redistribuie echitabil ceea ce produce economia țării. Deși a aplicat în toate guvernările sale impozite tot mai mari, banii adunați au fost înghițiți de o administrație publică supra-dimensionată și infestată de tot felul de rubedenii de Partid (soți, soții, amante, amanți, beizadele de mahări ai Partidului etc.). Risipa a fost atât de gravă, încât PSD a ajuns să facă credite externe (cum tot fac de vreo trei ani) pentru a asigura salariile imense oferite camarilei de partid, cuibărită în structurile administrației publice, la care se adaugă plata pensiilor majorate și, mai ales, a pensiilor speciale.

Social-democrația modernă își propune să asigure un sistem de învățământ și unul de sănătate finanțate de stat, moderne, accesibile. PSD a eșuat să reformeze sistemul de sănătate publică. În guvernările PSD s-au agravat corupția și politizarea managementului din acest sistem, investițiile majore au lipsit, majoritatea spitalelor publice transformându-se într-un fel de lagăre de exterminare.

Sistemul de învățământ public, sub conducerea PSD, a avut aceeași soartă ca sistemul de sănătate publică: politizare, corupție, lipsă de profesionalism, fără investiții majore. Școlile rurale cu condiții primitive de învățare sunt deja vestite, iar în orașe aflăm puține licee cu adevărat de elită, într-o mulțime de licee în care mediocritatea și abandonul școlar fac legea. Universitățile de stat sunt infestate de clanuri de familie, cele mai multe fiind controlate de PSD, iar în fiecare an aceste instituții aruncă pe piață mii de absolvenți incapabili să practice, din cauza incompetenței, meseria mâzgălită pe diploma de studii superioare. Olimpicii sau tinerii români acceptați la universități de prestigiu sunt excepția, nu regula.

Social-democrația este preocupată și să ofere muncitorilor anumite condiții minime de muncă și viață. PSD nu a fost niciodată interesat de muncitori, ci doar de funcționărimea de partid care parazitează administrația publică. Guvernările PSD sunt caracterizate prin concedieri masive, în perioada marilor privatizări, lipsa de interes pentru a proteja salariații din sectorul privat, prin politizarea sindicatelor muncitorești până la aruncarea acestora într-o paralizie care le face incapabile să mai reacționeze la măsurile anti-muncitorești adoptate de guvern sau de patronate.

În social-democrație sunt promovate multiculturalismul, drepturile minorităților (inclusiv sexuale), secularismul și laicitatea statului. PSD a acționat contrar acestor principii. Regimul PSD a reușit să transforme Biserica Ortodoxă Română într-un aliat politic tradițional, iar pe majoritatea membrilor Sinodului BOR, în agenți electorali, sfătuitori de taină în cele ale politicii, ba chiar în eficienți parteneri de afaceri pe bani publici și europeni. Puternica implicare a PSD în susținerea Referendumului pentru Familie este cunoscută. A fost nevoie de intervenții din zona liderilor Uniunii Europene pentru a opri, în a doua zi a Referendumului, acțiunile întreprinse de PSD pentru a mobiliza electoratul la vot.

În relația cu minoritățile naționale, PSD i-a transformat pe reprezentații acestora în „slugi de casă mare” – mașină de vot în Parlament sau parteneri la guvernare, ca UDMR-ul. Minoritățile LGBT au primit de la PSD o oarecare susținere abia în urma presiunilor venite din partea Uniunii Europene, discursul politic real al PSD despre drepturile minorităților sexuale fiind unul de încălcare a acestora, dovadă susținerea PSD oferită BOR la Referendumul pentru Familie.

În plan extern, social-democrația promovează democrația și protecția Drepturilor Omului. PSD și-a dezvoltat, în ultimii ani, un agresiv discurs anti-UE, cu accente naționalist-populiste. Probabil că doar atașamentul puternic al românilor la Uniunea Europeană, prin prisma beneficiilor economice și culturale primite, a oprit PSD de la organizarea unui ROEXIT.

Dacă facem socoteala, folosind doar aceste câteva exemple de trădări comise de PSD față de social-democrație, obținem un rezultat negativ, anume că PSD nu este un partid social-democrat!

Nu poți promova social-democrația cu mafioți ca Dragnea, cu stupide ca Dăncilă, cu Olguțe importate din mahala, cu figuri triste ale imposturii ca Manda, cu francmasoni de operetă care se joacă de-a miniștrii și cu incompetenții și parveniții care formează majoritatea falsei elite a PSD la nivel național și în teritoriu.

În concluzie, nu Dragnea/Dăncilă cu gașca lor de trădători reprezintă principala cauză pentru care PSD dispare în haznaua istoriei, ci trădarea grozavă comisă de acest partid față de social-democrația pe care a proclamat-o, dar niciodată nu a respectat-o.

Alte comentarii de VLADIMIR MUNTEANU:

* Claudiu Manda vrea să „make PSD great again” pe online, că în lumea reală „PSD is in a big shit”

„Secretele chiliilor” și secretele sinodalilor din BOR

Crimele de la Caracal și aberația interimarului Fifor. Nume de cod: „Proiect de Lege privind căutarea persoanelor dispărute”

Lia Olguța Vasilescu și crimele de la Caracal – hidoșenia tupeului „made in PSD”

„Dragă mamă…” O zguduitoare scrisoare imaginară. În mintea Alexandrei și o ultimă rugăciune

14 iulie – Celebrarea Revoluției Franceze din 1789. Adevăruri incomode

Patriarhia Română îi condamnă definitiv pe Sfinții Închisorilor comuniste la veșnică detenție în arhivele Istoriei

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. De fapt, ABIA (!) acum, dupa… TREI DECENII (!!!!!!!!!), exista POSIBILITATEA (!…) de a… RECUPERA (!) acea… INCERCARE (!) de „revolutie”, din decembrie 1989, ESUATA-PARTIAL, FURATA-si-DETURNATA de catre OAMENII-RUSILOR, in frunte cu acel CRIMINAL, pe nume Ion „Ilici” Iliescu, BATU-L-AR PREA BUNUL DUMNEZEU, de BANDIT ODIOS ce este !!!

    • D-le Parvu si D-na Gabriela
      Si eu sunt perfect de acord cu dvs.
      Asta pentru ca aceste partide numai social-democratie nu inseamna.
      Ce facem cu social-democratia in Romania?
      Desi sunt un om de dreapta, care intotdeauna a votat cu dreapta incep sa-mi fac probleme.
      Social-Democratia este o doctrina umanista care vrem nu vrem trebuie sa o acceptam.
      Eu unul nu vreau un liberalism salbatic ,ca in SUA.
      Am trait pe acolo si nu mi-a prea placut.
      Iubesc mai mult sistemul social din Europa.
      Trebuie sa avem mereu ceva de rezerva.O iau unii razna.Imediat sa avem ce sa punem in loc.
      Ati vazut ce inseamna majoritati de 60-70% in parlament?
      Daca asazisii social-democrati din Romania nu mai au minte macar oamenii care mai avem ceva creier in cap sa tragem un semnal de alarma.
      In Romania nu poti sa aplici sisteme liberale fara sa tii cont si de unele aspecte sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -