vineri, martie 29, 2024
AcasăOpiniiNemâncătorilor de pâine, muritorii vă salută!

Nemâncătorilor de pâine, muritorii vă salută!

-

Pâine și circ, de la cei care nu știu nici cât costă pâinea, nici cât câștigă majoritatea românilor, care, din salariul minim, plătesc factura pentru impostura arogantă a unui guvern ce se vrea altfel, dar e la fel.

Pentru românii cinstiți, harnici, care nu vor să-și pună viața într-un bagaj de cală, să culeagă sparanghel în zări străine, Guvernul PNL – USR era depozitarul speranțelor terfelite de mafia PSD-istă, în „era Dragnea”, când România începea să miroase a dictatură național-ceaușistă.

Sute de zile de protest, în gerul iernii și canicula verii, gazele, bastoanele, tunurile cu apă ale Jandarmeriei PSD-ist-Dragniste, la 10 august 2018, lupta și suferința a milioane de inocenți, oprimați și umiliți. Toate astea l-au făcut prim-ministru pe Florin Cîțu, pe Stelian Ion – ministru al Justiției, pe Vlad Voiculescu – ministru al Sănătății, iar pe Dan Vâlceanu – ministru al Finanțelor, cel care nu știe ce salariu au cei care i-l plătesc pe-al lui.

Prim-ministrul Florin Cîțu și miniștrii PNL și USR porneau la drum ca Mesia cu apostolii, exorcizând o Românie posedată de diavolul PSD-ist. Ce a urmat e cea mai mare dezamăgire post-decembristă, după caricaturalul Emil Constantinescu și „cei 15. 000 de specialiști”.

- Advertisement -

Ca și specialiștii CDR-ului, cei ai PNL – USR există, dar nu se arată. La fel, după dispariția firească a lui Cîțu și Barna, a USR la coșul de gunoi al unei istorii amărâte, va reveni, triumfător, la cârmă, PSD-ul mult hulit, dar nu singur. Plusul de amar se numește AUR, pe care guvernul PNL – USR ni-l face cadou, să ne spălăm pe cap cu el.

Acum, miza nu e remaniatul Stelian Ion, produsul străzii #rezist, în mandatul căruia dosarul „10 August” s-a afundat mai mult în glod, ca alte dosare istorice. Nu destinul USR-ului contează, partidul marilor dezamăgiri. E în joc soarta unui popor, căruia tare i-ar fi plăcut să înceapă să trăiască decent, după 31 de ani de frici și umiliri. E despre cei ce i-au crezut pe cuvânt pe cei care nu mănâncă pâine și nici nu știu cât câștigă cei mai amărâți dintre români.

La orizont apar vremuri hidoase. Neolegionarismul, cu accente național-comuniste, bate la ușă. Deja ajuns în Parlament, AUR se va instala, de acum, deplin. L-a ajutat prestația jalnică a Guvernului PNL – USR. Desigur, marele câștigător e, ca întotdeauna, PSD, care face magistral echipă cu AUR.

- Advertisement -

Între timp, simțim că totul s-a scumpit. Prețul alimentelor, electricității și gazelor, transportului lovește mortal în niște salarii ridicol de mici, care-i pun pe cei mai mulți dintre români în contextul lichidării fizice.

* Nu am menționat UDMR, deși face parte din Guvern. Nu am așteptări de la cei care 31 de ani au fost mereu la putere.

Paul Palencsar, jurnalist și teolog

 

 

 

- Advertisement -

5 COMENTARII

  1. Foarte corect. Si eu gandesc la fel. Nu vad deloc cu ochi buni ceea ce se-ntampla. Pentru mine pare că se confirma teoria că, în spatele tuturor lucrurilor, sta mafia anti-occidentala (asta că sa nu-i zic pro-rusa) și aceasta trage sforile ca acele partide sau facțiuni pro-occidentale care ajung totuși la putere(că, de, avem, chipurile, democrație și vestul trebuie că creadă asta) trebuie NEAPARAT să apară maselor largi ca nepricepute, nevolnice și fără seva, trădătoare de țară, etc, deci, pline de bube in cap și de păduchi, iar PSD&Co să pară mereu salvarea națiunii!!!! Îmi pare rau, așa au ajuns multi oameni să gândească după atâtea chinuieli de după 89….e extrem de dureros!
    As vrea sa aud macar un argument că nu e verosimil ceea ce spun…
    Alianța aceasta PNL-USR-UDMR e atât de toxica, încât pare un scenariu genial de compromitere a forțelor pro-occidentale!
    Daca USR o destramă, înseamnă că nu mai avem decât să ne resemnam că România e in mana unei mafii abile pro-ruse sau bine manevrata de agenții pro-rusii !!!

    • Doamnă, Vă rugăm: „NU-VĂ-DUCEȚI-DUPĂ-FENTĂ”!!!

      NU (!!!) U.S.R.-P.L.U.S. DESTRAMĂ COALIȚIA, ciii… IOHANNIS, prin… MARIONETA SA, NEVOLNICUL de Cîțu!!!

      NU ACUZAȚI VICTIMA (U.S.R.-P.L.U.S.) căăă… AR FI CRIMINALUL, Vă rugăm!!!

  2. Apropo de titlu…, ne vine-n minte celebra replică a Mariei Tereza – unii o atribuie… Mariei Anto(a)neta! –:

    „CE STRIGĂ POPORU’ ÎN STRADĂĂĂ???… CĂ N-ARE PÂINEEE???… PĂIII…, SĂ MĂNÂNCE COZONAC!!!”

    • Tot apropo de titlu…, mai precis de chestia cuuu… „Ave Caesar Imperator, MORITURI te salutant”, noi spunem că dacă-i vorba deee… MAJORITATEA POPORULUI/ELECTORATULUI ROMÂN, cuvântul potrivit este… „MURĂTURILE” (!!!), daaaaaaaaaaaaaaaaa?!!!

  3. Încă odată se demonstreză ca românia nu este o țară!!…poate un teritoriu sau o zonă ,dar țară nu..!!..cu asemenea conducători normal să fim rușinea europei, ….oare ce-o fi în capul lui Iohannis?…că de la el a plecat toată această nenorocire,..creșterea prețurilor, a facturilor, nesiguranță zilei de mâine….demisii în guvern…Încă odată întreb, unde vrea să ne ducă acest om ?…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -