Monica Ghiurco agită apele în TVR. Oportunistă din fire și dornică să rămână în grațiile producătorului general Alexandru Sassu (vechi profitor din clientela PSD), Ghiurco face și desface organigrame, întocmește liste, proiectează concedieri. Grav e că face toate astea din poziția de reprezentant al salariaților în Consiliul de Administrație al TVR.
În august 2014, deși era angajata TVR, Monica Ghiurco a participat la „plimbarea” Antenei 3 în jurul Palatului Cotroceni, în semn de protest față de condamnarea lui Dan Voiculescu la 10 ani de închisoare. Sau, altfel spus, în semn de solidaritate cu infractorul. A dat și declarații la televiziunea condamnatului, ca să fie clar că nu se afla întâmplător acolo.
Seara, pentru a-și completa seria de gesturi neprofesionale și sfidând deontologia gazetărească, Monica Ghiurco a participat și la emisiunea lui Mihai Gâdea, în studioul Antenei 3, într-o ședință publică de linșare a justiției române și de șlefuire a infractorului.
„Sunt convinsă că avem foarte mulţi colegi a căror conştiinţă nu poate fi pusă sub sechestru, că sunt şi trebuie să fie alături de jurnaliştii oneşti din Antena 3, din trustul Intact, pentru că eu întotdeauna m-am mândrit cu realizările voastre profesionale, deşi nu lucram la Antena 1 sau Antena 3”, declara Monica Ghiurco, luată de val.
Sub umbrela lui Stelian Tănase
O lună mai târziu, Comisia de Etică şi Arbitraj din TVR a constatat că Ghiurco a săvârșit „o posibilă abatere disciplinară”. Și s-a spălat pe mâini: a trimis cazul la Comitetul Director al Societății Române de Televiziune (SRTv). Unde, evident, a fost îngropat.
Previzibil: președintele – director general al TVR din acea vreme, Stelian Tănase, se grăbise să se antepronunțe, declarând că angajata televiziunii publice „poate să facă ce crede de cuviinţă”, deci „acesta nu este un caz”.
Ulterior, Monica Ghiurco a devenit reprezentanta salariaților în Consiliul de Administrație al TVR. Iar în 2016 se implica în politica de concedieri din televiziunea publică. Trimitea e-mail-uri ca și cum ea conducea instituția. N-o conducea, dar tânjea s-o facă, dovadă tentativele repetate de a deveni șefa cea mare.
Grup de lucru
Acum, Monica Ghiurco se agită din nou. Este singura care, în ciuda opoziției celorlalți 12 membri ai Consiliului de Administrație, s-a grăbit să voteze în favoarea unei noi organigrame a TVR, ca să-i facă pe plac producătorului general cu împuternicire de la partid, Alexandru Sassu.
Problema e că Ghiurco, fiind reprezentanta salariaților, ar cam trebui să lupte pentru drepturile salariaților, nu pentru concedierea lor. De concedieri să se ocupe alții, că de aia i-au trimis partidele acolo.
Reprezentanta salariaților a cerut să facă parte din grupul de lucru care are misiunea de a gândi și redacta noua organigramă. Numai că filmul ăsta a mai rulat o dată, iar ambițioasa doamnă Ghiurco are ceva antecedente: prezența într-un alt „grup de lucru” care viza viitorul angajaților. Se întâmpla în 2016, la doi ani după „plimbarea” pentru domnul infractor Voiculescu.
Atunci, în primul său mandat de reprezentant al salariaților în Consiliul de Administrație al TVR, Monica Ghiurco a condus grupul „Principii pentru reorganizare și selecție de personal”. Și vorbea de un nou val de concedieri, deși cele din 2013, făcute fără cap și în disprețul legii, au dus la procese câștigate de salariații scoși din schemă. Deci, problema cheltuielilor enorme ale TVR nu a fost rezolvată.
La nici șase ani de la niște concedieri colective dezastruoase, ilegale, care au lăsat descoperite compartimentele de producție, reprezentanta salariaților se implică într-o șarjă asemănătoare. Arată o grabă suspectă în a încerca să impună votarea unei noi organigrame.
În plus, bântuie prin studiourile teritoriale, însoțită de o trupă din care nu lipsește sindicalistul de profesie Cristi Godinac, finul lui Liviu Luca, din epoca de glorie mediatică a Petromservice. Ani de zile, Godinac a fost „sindicalistul lui Vîntu”. Acum umblă ca, alături de Monica Ghiurco, să aranjeze ploile sindicale și în TVR. Asta înseamnă să dreneze angajații spre sindicatul „care trebuie”, cel aflat în grațiile conducerii TVR.
Nu stiam ca persoana aceasta bagareata este atat de ahtiata dupa putere, dornica sa aiba autoritate incat sa faca rau numai ca sa-si dea importanta.. O vazusem ca moderatoare la niste emisiuni la TVR. Nu-mi placea, nu era de acolo. Ma rog, inca o lichea in televiziune.
Nici turcii, nici tatarii, nici rusii si nici ungurii nu au reusit sa produca mai mult rau acestui popor decat caracterele mizerabile care se nasc dintre noi. Lacomi, tradatori, au au coplesit, dominat, convins acest popor cam neajutorat. S-au raspandit si ne-au afectat fibra.
Televiziunile sunt invadate de lichele care sustin, stimuleaza ticalosia care nenoroceste tara asta.l
La mulți ani doamnelor domnişoarelor!
Cazul TVR 1 e cunoscut în Germania. A face ştiri. A fabrica ştirile. A aduce mereu pe tron pensionarii în detrimentul copiilor care vin din urmă pentru mersul înainte al treburilor guvernului mondial. Nimeni nu poate afirma că liniștea sau deruta fac parte din viața de zi cu zi. Mirosul știrilor de la TVR 1 unde Cristache vede munții de bani face din fiecare om o formă amorfă de carne sângerândă, cu miros putrefact.
Nu a trecut mult din 2007 şi 2008 când marele mason Dinu Patriciu visa România Liberală, unde ştirile erau ştiri şi opunerile deveneau forma simplă de ajungere a noului prin vechiul celest al sudului. Omul a visat mereu liniștea şi dorul Carpaților, cei care cunosc vuietul munților cunosc şi marja de eroare la aterizare pe drumul lung al capitalului în luptă cu mizeriile comuniste care au produs mult rău şi în America acelor bătrâni de care nu rupem prin vorbe blânde. Copiii citesc ziarele şi spun unii către alții: PSD ne omoară orele.
Dragă patrie, să fim mai mari ca liberalii. Să cernem cenuşa imperiilor ca nu cumva cinicul să depăşească memoria umanului. A ajunge vina înseamnă mult. Ziarul on-line este forma de suflet cu care natura prinde forțe noi şi drama unora se vinde la pachet cu memorialul durerii al altora ca mine care m-am desprins de roşii zilei. TVR 1 e televiziunea de casă a unului zid FSN. Frustrat evreul Niels Schnecker. Nu vede o ieșire cu atâția demoni la guler. Gulerele albe liberale sunt Moscova. Gaz şi petrol vândut de Rusia pentru Germania ca mai multe companii germane să aducă binele peste muncitori şi pensionari.
Cum necum TVR 1 se împotriveşte. A duce sechelele FSN la masa negocierilor. Sper ca anii ce vin să impună soluții.
La mulți ani femei de bine ale Daciei!
8 Martie 2019 ora 11:03
daca a fost alaturi de cei de la antena 3 inseamna ca si-a dat seama ca cei de la antene sunt cei mai buni nui vad de ce o denigrati
bravo monica ghiurco,respect nu baga in seama pe cei care scriu urat despre tine esti o adevarata profesionista
@mihai negrea
Cu ce-i, Ghiurco, o profesionista
Tvr din pacate a fost invadata in ultima perioada de oameni din antene si protv. Sunt si oameni buni intre ei, de regula in zona de executie, in zona de conducere in schimb este apreciata apartenenta, iar acolo incepe dezastrul. Tvr este o Romanie in miniatura,iar acest lucru s-a accentuat negativ in ultimii 2 ani .Investitii lungite, facute pe genunchi si prost, cu multiple amanari, cam ca la metroul Dr Taberei.Au manevrat in asa fel incat sa le dea angajatilor salariile , in schimb acestia sa se faca ca nu vad si sa nu ia nici un fel de atitudine. Problema pe care ar trebui sa si-o puna Monica Ghiurco daca vrea sa faca disponibilizari este urmatoarea – daca celelalte televiziuni functioneaza bine cu parte din personal de la TVR ca al doilea servici , atunci problema clar nu este de la personal ci din zona conducerii, de la sefii de colective pana la presedinte. La fel ca in orice societate de stat, conducerea crede ca poate dispune de orice si poate face orice cu remuneratii catre terti ( vezi cristache & comp platiti discretionar cu sume astronomice fara nici o justificare economica ) active, achizitii si angajati. Daca Monica sau oricine altcineva vrea sa faca ceva corect cu TVR trebuie sa schimbe in primul rand capul pestelui caci ala se impute primul. Dar la TVR ca si in orice societate de stat la acest nivel nu se face nimic, de aceea nu merge nimic asa cum ar trebui- ca la metroul dr taberei care se tot construieste de 10 ani si nu se mai termina in timp ce altii au inceput la 3-4 ani dupa noi si deja au terminat de 2 ani jumate pe traseu de 5 ori mai lung si in roca de munte nu in pamant – vezi AGJV – Danemarca. Cred ca apropierea de antena 3 cu ceva timp in urma a fost o greseala , iar Monica trebuie sa se delimiteze de ei . Acolo minciuna si manipularea sunt regula nr 1.
Daca pretindetu ca sunteti jurnalisti liberi asta nu inseamna ca faceti jurnalism, marionetelor! De ce stergeti comentariile care nu va convin si care va demonteaza minciunile din articolele voastre tonomatelor?