Radu Marinescu (PSD), trimisul Liei Olguța Vasilescu în funcția de ministru al Justiției, lovește din nou în capacitatea României de a lupta cu infracționalitatea. Fost avocat al primăriței din Craiova pe când aceasta purta cătușe, Marinescu a înlocuit-o pe reprezentanta României la agenţia europeană Eurojust, procuroarea Daniela Buruiană, care a avut un rol important în rezolvarea unor dosare transfrontaliere grele. Ultimul dintre acestea a vizat recuperarea coifului de la Coţofeneşti şi a brățărilor dacice, furate anul trecut dintr-un muzeu din Olanda.
Totul a început cu un comunicat sec publicat discret miercuri, 1 aprilie, pe site-ul Ministerului Justiției. Într-un limbaj de lemn, ministerul condus de PSD-istul Radu Marinescu (52 de ani) menționa: „Ministerul Justiției anunță că, în urma etapelor de depunere, evaluare a dosarelor de candidatură, precum și a interviurilor desfășurate ieri, 31 martie a.c., la sediul Ministerului Justiției, candidatul selectat pentru funcția de membru național al Eurojust este doamna Emilia-Ioana Lionte. Comisia de selecție a constatat că, dintre candidatele înscrise, doamna Emilia-Ioana Lionte întrunește toate criteriile necesare ocupării funcției de membru național al Eurojust (…)”.

Procurorii Buruiană (Eurojust) şi Stan (ÎCCJ) au contribuit la recuperarea artefactelor
În ultimii 13 ani, reprezentanta României la Eurojust a fost procuroarea Daniela Buruiană. Conform fostului jurnalist Ionel Stoica, specializat pe justiție, aceasta a contribuit la rezolvarea unor dosare transfrontaliere de mare greutate. Colaborarea ei cu anchetatorii olandezi a dus, recent, la spectaculoasa recuperare a coifului de la Coţofeneşti şi a două dintre cele trei brățări dacice – obiecte furate anul trecut de la Muzeul Drents din orașul Assen (provincia Drenthe, Olanda), unde erau expuse.
Daniela Buruiană și un alt procuror, Rareş-Petru Stan (liderul român al echipei comune de anchetă, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – ÎCCJ), au preluat joi, 2 aprilie, artefactele de la Corien Fahner, procurorul-şef al Parchetului din Olanda de Nord. Se întâmpla la o zi după ce Daniela Buruiană fusese umilită de ministrul Radu Marinescu, a cărui comisie-marionetă îi respinsese candidatura pentru un nou mandat la Eurojust.

Fostul jurnalist Ionel Stoica, specializat pe justiţie, arată din cine a fost compusă „comisia de selecție” despre care se face vorbire în comunicatul Ministerului Justiției: soția lui Tudor Chiuariu (fost ministru al Justiției în Guvernul Tăriceanu, în 2007-2008, pe care președintele Băsescu îl numea „un tânăr mafiot obraznic”) + o „săgeată” PSD-istă din Arad + o subalternă a lui Marinescu la Ministerul Justiției!
În prezent, Ionel Stoica este consilier al conducerii Agenţiei Naţionale de Achiziţii Publice (ANAP), după ce în perioada 2020-2024 a fost director de comunicare al primăriței Clotilde Armand (USR), la Sectorul 1.
Dezvăluirile lui Ionel Stoica
„Iar a lovit ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, după mizeria de procedură prin care propunea rotaţia procurorilor şefi la conducerea marilor parchete. A rechemat-o în ţară pe procuroarea Daniela Buruiană, reprezentanta României la agenţia europeană Eurojust, care a colaborat strâns cu anchetatorii olandezi în cazul recuperării coifului de la Coţofeneşti. Vorbim fix de Radu Marinescu, fostul avocat al Olguţei Vasilescu, cel care şi-a plagiat 55% din lucrarea de doctorat, potrivit jurnalistei Emilia Şercan.
Pe Daniela Buruiană a văzut-o astăzi o lume întreagă, alături de colegul ei, Rareş-Petru Stan, în timpul conferinţei de la Muzeul Drents. Ea este de 13 ani reprezentanta României la Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare în materie de Justiţie Penală (Eurojust) şi este cea care a dinamizat activitatea Biroului românesc, căpătând o uriaşă experienţă în afacerile penale transeuropene.
Daniela Buruiană a coordonat şi a lucrat în dosare grele: «Academia Infractorilor Români», specializată în jafuri de lux europene; gestionarea capturii record de peste 1,2 tone de cocaină din Portul Constanţa în 2009; precum şi numeroase dosare complexe de trafic de persoane şi exploatare a minorilor.
Magistraţi vechi mi-au explicat că procuroarea s-a remarcat inclusiv în Dosarul Transferurilor (fraţii Becali, Borcea, Copos, Pădureanu, Neţoiu etc)– în cazul comisiilor rogatorii din Spania şi Olanda în care trebuiau audiaţi impresari şi şefi de cluburi străini.
Anul acesta, Daniela Buruiană a candidat din nou pentru a fi membru al României la Eurojust. Ministerul Justiţiei a anunţat (link aici) că a fost ales un alt procuror. Haideţi să vă explic cum s-a ajuns aici.
În primul rând, trebuie să ştiţi că aceste comisii organizate de Ministerul Justiţiei execută direcţiile trasate de ministrul Justiţiei, în cazul nostru Radu Marinescu. De altfel, el este cel care îi şi numeşte. Din comisie au făcut parte:
- Secretarul de stat Roxana Momeu – propulsată în această funcţie de PSD Arad. Această organizaţie politică ar fi trebuit desfiinţată în 2019, în urma scandalurilor de corupţie. O anchetă DNA a dezvăluit că şpăgile încasate în Vama Nădlac 2 ajungeau direct în casieria PSD Arad. Dosarul este tergiversat în instanţă şi urmează prescripţia specială.
- Judecătoarea Roxana Chiuariu de la Curtea de Apel Bucureşti, detaşată la CSM pe poziţia de director – Direcţia Afaceri Europene şi Programe. Este soţia fostului ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, şi membră de bază în celebra echipă a Liei Savonea.
- Delia-Luiza Gabriela Motingă de la Ministerul Justiţiei, aflată în directa subordine a lui Radu Marinescu. Este funcţionar asimilat magistraţilor şi se ocupă de cazurile fugarilor care trebuie aduşi rapid în România.
Şi uite aşa, pe mâna echipei lui Radu Marinescu, România pierde un magistrat de talie europeană din cauza jocurilor de partid.”
România va returna o mare parte din bani
Coiful de la Coţofeneşti şi trei brățări dacice, vechi de aproape 2.500 de ani, au fost furate din Muzeul Drents în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 2025. Artefactele româneşti fuseseră împrumutate de Muzeul Naţional de Istorie a României pentru o expoziţie temporară.
După recuperare, coiful prezintă daune minore şi va putea fi restaurat complet, a declarat directorul Muzeului Drents, Robert van Langh, citat de EFE. În schimb, cele două brăţări dacice recuperate (din trei) se află în stare perfectă.
Nu se cunoaşte locul unde s-ar afla cea de-a treia brăţară şi nici unde au fost ascunse toate obiectele în cele 14 luni scurse de la furt.

Trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani, se află în arest preventiv pentru furt, iar instanţa a fost deja informată despre acordurile încheiate de Parchetul olandez cu aceștia pentru recuperarea artefactelor. Procesul celor trei va înceape pe 14 aprilie.
Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu (USR), a precizat că, pentru soluţionarea cazului de la Muzeul Drents, România şi Olanda au cooperat sub egida Eurojust, prin constituirea unei Echipe Comune de Investigare (JIT), formată din procurori, judecători şi poliţişti din ambele state. Astfel, Ţoiu a menționat rolul jucat de Daniela Buruiană, reprezentanta României la Eurojust, în rezolvarea acestui caz complicat.
România a primit anul trecut despăgubiri de 5,7 milioane de euro, drept compensație pentru dispariția artefactelor. O parte din sumă va fi restituită statului olandez. Va fi reținută doar contravaloarea lucrărilor de restaurare a coifului, precum și valoarea brățării dacice care nu a fost găsită încă. Pentru stabilirea sumelor, vor fi făcute expertize atât în România, cât și în Olanda.



