Mi-e rău de carte

2
917
Doina Dabija

Zilele trecute, o învăţătoare a afirmat: „Ce mare lucru au mai făcut şi scriitorii? Au scris şi ei acolo nişte cărţulii, de care mi se face rău de câte ori le deschid”.

Ei, poate că în mintea acestei doamne, care educă generaţii şi generaţii de copii, scriitorii n-au făcut absolut nimic. Aceste spuse îmi amintintesc de-o rudă de-a mea, care, intrând în biroul tatălui meu şi surprinzându-l la masa de scris, l-a întrebat:

– Ce faci aici?

– Lucrez. Scriu.

– Hm, dacă n-ai ce face… scrie!

Adică, în opinia altora, a munci înseamnă să ştergi praful, să faci ordine-n casă, să prăşeşti, să sapi în grădină şi nicidecum să scrii.

Fiindcă atunci stai pe loc, corpul nu se mişcă şi apoi, cum poţi lucra cu mintea, dacă aceasta n-are mâini?

Dar mă miră faptul că această declaraţie a fost făcută totuşi de o învăţătoare şi nu de un om neşcolit. Și ea, la rândul ei, trebuie să citească, pentru a le preda lecţia elevilor săi.

Se vede însă că doamna e convinsă că aceste cărţi se scriu cumva singure sau sunt căzute de undeva din cer. Fără să se gândească la munca imensă pe care o depune un scriitor, care de multe ori nu doarme nopţile, tocmai ca să pună pe masa cititorului o carte bună. El, scriitorul, are menirea să ne educe, să ne lumineze, să ne înveţe lucruri bune ori rele.

Până la urmă, cred că şi această femeie cunoaşte adevărul, dar a ajuns într-atât să-şi urască meseria, încât pentru toate nenorocirile ei îi învinuieşte pe scriitori. Pentru că, dacă n-ar fi existat ei, n-ar fi existat nici cărţile.

Însă fără acestea, viaţa noastră ar fi fost un întuneric continuu, iar la întrebarea: „Cum te cheamă?”, omul n-ar fi avut decât un singur răspuns: „Mu-u!”

Că aşa-i cu mintea odihnită…

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Judecata omului. Cazul medicului plecat de la înmormântarea propriului fiu ca să salveze un alt copil

* Educați să ne urască

* Rătăciții secolului XXI

* Limba unui neam

2 COMENTARII

  1. Ajuns la 66 de ani, ATUNCI cand prietenii adevarati se pot numara pe degetele doar de la o mana, stiu am stiout asta mereu ca unul care am traitde cand ma stiu printre cartile mele, ale parintilor si rudelor apropiate ca o carte este cel mai bun si mai loial prieten de la care mereu ai de invatat (eu sunt inginer din ’82, parintii mei au fost tehnicieni dar mari iubitori de literatura buna).Tovarasa invatatoare ca doamna nu pot sai spun imi aminteste de Goring care a spus :,,Cand aud de CULTURA imi vine sa pun mana pe pistol” si de nazistii lui Hitler care au dat foc la carti. Eu cred si stiu ca OMUL poate face saltul transcedental de la fiinta primitiva dornica doar de placeri gregare (mancare, bautura, sex, bani ) la cel de fiinta inzestrasta spiritual DOAR prin EDUCATIE si CULTURA .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.