În timp ce preşedinta Maia Sandu a fost destul de pregătită pentru dezbaterile ce au avut loc pe data de 27 octombrie la Palatul Republicii din Chişinău, ascultându-l pe Alexandr Stoianoglo mi s-a creat impresia că Igor Dodon i-a pregătit acestuia compunerea, pentru care n-ar putea lua decât nota 2.
Total nepregătit, candidatul din partea Partidului Socialiștilor nu doar că n-a putut răspunde la întrebări, dar şi limba română i-a dat mari bătăi de cap, începându-şi discursul cu „Stimaţi cocetăţeni”. Aşa încât m-am întrebat: în cazul în care ar ajunge preşedinte, cum îl vor ajuta traducătorii?
Dar, până la urmă, „totu-i normal cu limba română”, ceea ce deranjează e faptul că se observă destul de clar că Stoianoglo e omul Moscovei şi e susţinut de toţi bandiţii pe care i-a eliberat şi pe care neagă că i-ar cunoaşte – „N-am nicio relaţie nici cu Platon, nici cu Şor şi nici cu Dodon”. Deşi anterior a afirmat, evident agramat: „Cu domnul Şor, cu familia Şor eu trăiesc mai mult de 20 de ani. Suntem vecini. Eu cunosc domnul Şor încă din copilărie şi familia lui nişte oameni adevăraţi. Noi am participat la toate cu familia asta”.
Atunci, cum să facem diferenţa dintre minciună şi adevăr, dacă Alexandr Stoianoglo se contrazice în declaraţii?! Apoi, la întrebarea dacă el crede că în „kuliokul” lui Dodon erau bani, cel care a susţinut într-un interviu „Da, aşa cred!”, de data aceasta s-a eschivat să răspundă, preferând să afirme: „Nu este important dacă acolo au fost bani sau nu!”. Acest răspuns se asemănă cu cel al lui Dodon: „De-atâta!”.
Prin aceste fraze i-a încurajat pe cetăţenii acestei ţări să fure atât cât îşi doresc. De ce? De-atâta!
Domnul cu steluţă roşie pe umăr a concluzionat: „Timp de 30 de ani n-am avut împreună cu România niciun proiect comun!”, lăsând impresia că domnul Stoianoglo n-a avut până astăzi televizor în casă ori n-a urmărit nimic din ce s-a întâmplat în Republica Moldova în ultimii 30 de ani.
Altfel, acesta ar fi ştiut că România a ajutat ţara noastră de nenumărate ori, sprijinindu-ne să construim aici drumuri, şcoli, grădiniţe, spitale şi altele.
Dar, cine ştie, poate că toate acestea domnul Stoianoglo nu le cunoaşte, pentru că nu înţelege bine limba română şi a aşteptat în tot acest timp să se informeze din presa rusească. Apoi, din acelaşi motiv, şi-a propus că dacă va deveni preşedinte, limba rusă să devină obligatorie în Republica Moldova, ca şi noi toţi ceilalţi să citim şi să urmărim mai mult posturile de televiziune ruseşti, care să ne îndrume cum să gândim într-o ţară românească.
Aceste dezbateri au demonstrat clar cine e demn să ocupe funcţia de preşedinte. Nu ne rămâne decât să deschidem ochii mai larg şi să luăm decizii corecte. Fiindcă în caz contrar, riscăm să ştergem din istorie tot ce am înfăptuit în ultimii 30 de ani şi s-o luăm de la capăt. Dar cine ştie dacă de data aceasta vom mai reuşi?!
In secolul XXI exista inca foarte multi oameni care din convingere isi vand propria sansa de viitor precum si pe cea a tarii lor pentru o ciorba de linte cu sau fara carnat!
PRO RUSII DIN romania II VOR SIMITI MAI APROAPE. SE PARE CA KGB-ISTII rusii AU „REZOLVAT” „alegerile” DIN moldova.
Rusi au fost condusi de catre khazari in perioada 1917 (MRSO) pana in 1991.
Roamnia este condusa azi de catre khazari si se pregateste inataurarea Noului Israel.
Maia Sandu a castigat!
Felicitari! Moldova a invins Rusia!
Urmeaza vinderea pamantului Moldovei catre khazari, Vezi Emil Constantinescu.