A doua zi de dezbateri consistente în campania prezidențială, a doua dezertare a lui George Simion! Președintele AUR a părăsit din start confruntarea de luni, de pe Digi 24, și a boicotat-o pe cea de marți, organizată de TVR și transmisă de 10 canale TV. Luni a lipsit și Victor Ponta, care anunțase că vine.
Candidatul AUR, George Simion (38 de ani), etalează o lașitate incredibilă în săptămâna decisivă a campaniei electorale. El a boicotat cele două dezbateri de mare calibru de la începutul acestei săptămâni.
Luni seră, George Simion s-a prezentat la Palatul Cotroceni, i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi (brusca gentilețe a celor din PSD-PNL-AUR, care vor să-i scadă scorul lui Nicușor Dan) și a anunțat că nu va participa la dezbatere, pentru că lipsește Călin Georgescu! Astfel, dintre cei cinci candidați invitați, au participat doar trei: Nicușor Dan, Crin Antonescu și Elena Lasconi (Victor Ponta a mințit că vine, dar n-a venit; George Simion a venit ca să plece).
Candidatul AUR a anunțat, cu anticipație, că va boicota și alte dezbateri electorale din această săptămână, pentru că va fi „în țară, printre români, cu poporul român și pentru poporul român”. Dar în acel se afla în București, ba chiar la Palatul Cotroceni, deci nu „în țară, printre români”! Așadar, o minciună în spatele căreia dospește lașitatea.
George Simion, luni, la Digi 24: „Aș vrea să dăruiesc acest buchet de flori doamnei Elena Lasconi. De ce? Dintre toți candidații care se află în această seară aici, doamna Lasconi este singura care chiar a fost votată de români și chiar trebuia să meargă la votul final și la confruntarea finală împreună cu domnul Călin Georgescu. Nu este normal ce s-a întâmplat, iar felul în care a fost călcată în picioare democrația și cum s-a desfășurat această campanie electorală m-a făcut să mă decid că, din respect pentru democrație și pentru vocea poporului român, nu pot să girez această dezbatere electorală. Din respect pentru omul care trebuia să fie aici și omul care a fost ales de către români, eu în această săptămână voi fi în țară, printre români, cu poporul român și pentru poporul român”.
VIDEO: Anunțul lui Simion, în intervalul 7:10 – 8:55
I-a mințit pe cei de la TVR că participă la dezbatere
În seara următoare, George Simion nici nu s-a mai deplasat la Palatul Cotroceni, pentru a-și anunța boicotul, deși le confirmase celor de la TVR că va participa la dezbatere. Încă o minciună!
La dezbaterea electorală organizată marți de TVR, tot la Palatul Cotroceni, au fost invitați toți cei 11 candidați la Președinție. Au participat însă doar 10, pentru că George Simion a ales să lipsească! Co-moderatoarea Ramona Avramescu a precizat că Simion a confirmat că va participa, fără a anunța ulterior că s-a răzgândit.
Dezbaterea este produsă de televiziunea publică și difuzată pe patru canale ale acesteia (TVR 1, TVR Info, TVR Internaţional şi TVR Moldova) și de alte 6 televiziuni: Pro TV, Antena 3 CNN, Realitatea Plus, România TV, Euronews și Prima News. De asemenea, mega-confruntarea este transmisă şi pe platforma online TVR+, şi pe canalul YouTube al televiziunii publice.
Dezbaterea, care durează peste trei ore, este moderată de Marian Voicu și Ramona Avramescu, jurnaliști ai TVR, și deschisă printr-un mesaj rostit de directorul televiziunii publice, Dan Turturică.
Ar fi văzut lumea cat e de analfabet 😊
Analfabet ca analfabet, dar tratamentul pe care l-a făcut ca Michael Jackson
să-și albească muia, nu a dat rezultatul scontat. După luni de zile de tratament, când
s-a uitat în oglindă, tot o cioară a văzut, și cum ciori albe nu există, a zis gata, nu mă mai prezint la dezbatere.
A ieșit un fel de stăncuță, tot un fel de cioară.
adus flori reprezentantei lui?..
Simion poa’ sa plece linistit, Lenuta ramane pe baricade.
Opinia mea este ca jocurile sunt facute. Este greu de crezut ca un votant Simion s-ar putea reorienta catre alt candidat sau n-ar vota, chiar daca idolul ar fi prost de bubuie. In Romania din pacate o categorie majora de oameni nu mai are discernamant, acesti oameni nu mai sunt capabili sa faca analize detaliate pe fapte si probe, sa poarte un dialog care sa conduca la o concluzie general acceptata. Nu stiu daca sa o incadrez la fanatism sau prostie, pentru ca am de-a face cu oameni cu pregatire superioara care sunt fie cu Georgescu, fie cu Simion. Practic acesti oameni chiar daca le arati ca gresesc in alegere se inversuneaza si mai tare. Tactita smardoiului a fost ca sa-i lase sa se bata intre ei pentru ca in finala sa-i faca KO. Smecherasul asta nu este prost, insa este departe de a pune dosul pe scaunul de la Cotroceni. Daca ne aducem aminte de Basescu cand lupta pentru primul mandat si ne uitam la Simion, este clara diferenta. Basescu avea tot bagajul necesar unui presedinte, si sa nu uitam ca era primarul Bucurestiului, post din care alt candidat spera sa ajunga la Cotroceni. Simion nu are textele lui Basescu si peste toate mai este las. Acest individ mediocru nu a reusit sa ne arate nicio constructie a sa. El a votat toate privilegiile PSD, nu a facut opozitie, a urlat si a facut live-uri, in rest nimic, nicio initiativa cu finalitate. Prostii care il voteaza ar trebui sa se uite la el ca face jocurile puterii in cardasie cu PSD, de altfel AUR si are multi fosti parlamentari PSD. Inchei prin a spune ca daca oamenii prin votul lor nu detensioneaza situatia actuala, extremismul va creste si mai mult. Cu Antonescu presedinte, mafia PSDNL ca continua jaful iar nemultumirile populatie pot crea monstri (deja Simion a devenit un personaj periculos de toxic). Riscam sa pierdem si minimul de bunastare pe care l-am castigat atat de greu.
Ponta este omul de casa al PSD,aur. Jocurile sunt făcute Simion președinte,PSD + aur vor face și guvern cu ajutorul serviciilor proruse,justiției,sindicatele militare și milițieni vor vota . Țară e pierduta . Scapă cine Poate
La romani prostia e ciclică.
Suveranismul de astăzi este acel patriotism prostesc din anii ’90 „noi nu ne vindem țara”, cand ne-am distrus toată industria.
Ca liberal am să votez N.Dan.
Un gunoi social pe care românii și-l merită pe deplin. Produsul al unei aripi securoide, spion caghebist dovedit, golan de joasă speță…. Merită să fie votat, e „de-al nostru”!
ILCaragiale s-ar fi amuzat copios.
A fost o seara reusita.
Domnul Simion, aceasta coala A4 cu cateva randuri scrise pe ea, lasata pe un scaun. Asta e.
Domnul Antonescu, o pufosenie de cuvinte.
Doamna Lasconi, darnica cu dojana in toate directiile. Chiar are potential si cred ca este o luptatoare reala dar nu este potrivita in acest context. Daca si-ar directiona potentialul in directia pe masura, ar face treaba buna. Probabil ca deja face acolo unde este primarita.
Domnul Terhes a vorbit din tunelul domniei sale, ca dintr-o vizuina gata pregatita pentru razmerita si protest.
Doamna Sandru, aceasta Adrian Paunescu a dezbaterii s-a incolacit toata seara in jurul raspunsurilor si intrebarilor.
Domnul Ponta, a adus a iepuras speriat, cu urechile mereu ciulite dar cu speranta ca va manca o friptura la cina.
Domnul doctor veterinar, sistematic, serios, rational, dar se ia prea in serios.
A mai fost un domn.
Domnul “De ce sunt eu aici?”, domnul John, este primul personaj shakespere-ian din dezbatere, priviti de la stanga la dreapta. Dumnealui a reprezentat intrebarea pe care trebuia sa si-o puna fiecare candidat inainte sa se inscrie in cursa. Un om inteligent si cu umor.
Domnul Funeriu, iata cel de-al doilea personaj din Shakespeare, Hamlet, acest Hamlet al dezbaterii, pe alocuri cu intoarcerile in loc si privirea unui veritabil samurai. Iute ca un wasabi.
Domnul Nicusor. El e!
Să nu ne mai certam să stabilit. Ponta este îndrumătorul lui Simion și Ciolacu. Deci pad,ponta,serviciile,sindicaliștii militari votează Simion și un nou guvern cu aur. Acesta este planul de anul trecut al PSD. Romania intra in zona rusă de influență. În rest vorbe,pleacă cine poate
Voi susținătorii lu’ pește și simpatizanți de primar, de ce nu-l întrebați de unde vin banii pentru campanie?
ND a fost bun în campania pentru primărie, a fost potrivit sa se opună mafiei firea-pandele. În privința funcției de președinte al României pălăria este mult prea mare și îi cade peste ochi.
Chiar nu stiam de ce mi s-au incins bracinarii in zona fundului. Cand ma uit inapoi ce sa vezi? Babacuru cu limba lui aspra scoasa se agita de zor.
Bai nespalatule ND11 v-a promis ca va arata cheltuielile in termenul legal. Placa asta cu cheltuielile este subtire. Tu nu esti doar nespalat mai esti si jigodie.
Voi la pușcărie aveți televizor?
Știm tovarășe, la voi bugetul este 0 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂
Bălăcăreala aia publică generală se numește „dezbatere”? E mai curând o rușine care arată FERM că nu există partide progresiste, ci doar lideri avizi de putere, fără idei, țoape și flașnete verbale, tarați psihic și piolitruci apărători ai intereselor de grup de mafioți. România NU MERITĂ să mai existe ca țară pe harta Europei, distrusă de peste 30 de ani de criminalii din 1989 și urmașii lor.