Moneda naţională a suferit azi o nouă înfrângere de piaţă, depăşind încă un „prag psihologic”: cel de 4,7 lei pentru un euro. Este a OPTA devalorizare a leului de la începutul anului, o consecinţă firească a politicilor dezastruoase ale actualului guvern.
Leul continuă astfel tendinţa de scădere în raport cu euro, cursul afişat luni de Banca Naţională a României pentru moneda europeană fiind de 4,7081 lei/euro, în creştere cu 1,06 bani (+0,23%).
De asemenea, leul a pierdut teren şi în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,1377 lei, în creştere cu 1,85 bani (+0,45%), faţă de cursul de vineri, respectiv 4,1192 lei/dolar.
Pe de altă parte, moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, cu 0,6 bani (+0,14%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,1501 lei, comparativ cu 4,1441 lei, vineri, relatează Agerpres.
CAZUL NESTLE-TIMIŞOARA ŞI INVESTIŢIA AUTO DIN CRAIOVA
Slăbirea monedei naţionale nu e întâmplătoare şi nu are nicio legătură cu situaţia de pe pieţele internaţionale. Singurul motiv real este haosul politic şi bugetar-fiscal provocat de guvernarea PSD-ALDE.
Atacul la statul drept nu poate să nu lase urme. Investitorii fie fug (cazul Nestle Timişoara sau investiţia auto germană de la Craiova), fie stau pe gânduri, fie nu mai vin pur şi simplu. Criza de ÎNCREDERE în economia României are costuri mari, mai ales pentru o ţară care consumă mai mult decât produce (singura din UE fără surplus bugetar în istoria recentă). Deficitul calculat pe costuri actuale ale statului cu salarii publice, pensii, investiţii şi dobânzi a ajuns la 5%! Maximul permis în UE este 3%, dar nici acesta nu poate fi acoperit în condiţiile actuale.
Din acest motiv, Guvernul Dăncilă nu are nici la ora asta un proiect de buget pe 2019. Motivul este că nu are bani pentru a acoperi gaura provocată de majorări salariale fără cap (vezi lăsarea liberă a deciziei la primării) şi de alte cheltuieli fără acoperire.
Incompetenţa crasă a membrilor cabinetului Dăncilă a fost sursa unor măsuri care au lovit şi mai mult economia. Cea care a pus capac a fost celebra „ordonanţă a lăcomiei”, care a fost un semnal îngrijorător pentru investitori: bănci, companii din energie, divertisment etc.. Măsură a provocat deja scumpiri inevitabile, inclusiv creşterea dobânzilor, şi a lovit tocmai în cei pe care guvernul PSD-ALDE se laudă că-i protejează: investitorii români. După anunţul privind „ordonanţa lăcomiei”, Banca Transilvania (capital majoritar românesc) s-a prăbuşi la bursă, iar investitorii au luat o măsură drastică pentru a echilibra costurile interne: au anunţat sistarea investiţiilor în sistemul propriu, o decizie în detrimentul clienţilor şi al dezvoltării băncii.
PRĂBUŞIREA PIEŢEI IMOBILIARE
Sentimentul de neîncredere s-a transmis, inevitabil, şi pe piaţa imobiliară.
În luna octombrie a anului trecut, la nivelul întregii țări au fost vândute puțin peste 52.000 de imobile, arată datele oficiale ale Agenției Naționale de Cadastru. Mai exact, numărul tranzacţiilor la nivel național în octombrie 2018 este cu peste 9.000 mai mic față de aceeași perioadă a anului trecut.
Vânzările de locuinţe au început să scadă şi în lunile de vară. Iar declinul numărului de tranzacţii cu apartamente şi proprietăţi a continuat, după un scenariu care seamănă leit cu prăbuşirea pieţei imobiliare de acum zece ani. Sunt căderi mari ale numărului de tranzacţii de case şi terenuri, de până la 30% la nivel naţional, cu un vârf de aproape 50% în Bucureşti! Totuşi, în ciuda acestor date clare, preţul mediu rămâne „anchilozat” undeva pe la 1200 de euro pe metru pătrat (în Capitală), dar e explicabil: şi începând cu 2008, preţurile au rămas blocate la nivele mari, până când a devenit clar că cine ţine de preţ poate să piardă foarte mult.
Acum sunt iar cifre îngrijorătoare. Chiar şi cei care aveau bani de investit în imobiliare, anul trecut, au amânat decizia de a-şi plasa economiile în case sau terenuri, fiind neîncrezători în viitorul economiei româneşti, ceea ce a complicat şi mai mult lucrurile.
PE UNDE CRAPĂ ECONOMIA
.La început de an, am prezentat o listă de ŞAPTE puncte slabe ale economiei româneşti, menţionate de colegii de la New Money:
- Pe termen mediu, este posibil ca unele companii din sectoarele bancar și energetic (principalele vizate de ordonanța din decembrie care prevede suprataxarea sectorului privat) să decidă să plece din România, lucru care s-a întâmplat recent în Ungaria.
- Salariații și micii antreprenori vor deconta nota de plată a ordonanței din decembrie.
- Creditarea persoanelor fizice și a companiilor va fi frânată, ceea ce va duce la o încetinire a economiei. Aceasta în condițiile în care România e pe ultimul loc din UE la capitolul intermediere financiară. O creștere a costurilor de finanțare va afecta inclusiv capacitatea statului de a se împrumuta.
- Cheltuielile bugetare vor continua să crească într-un ritm greu de controlat. Vine rândul sistemului de educație să preseze semnificativ bugetele din anii viitori. Impactul bugetar al acestor măsuri va fi imens, având în vedere că Educația este un sector de circa trei ori mai mare decât Sănătatea.
- Deficitul bugetar ar putea ajunge la cer. Deja există informații vehiculate de Ziarul Financiar potrivit cărora deficitul bugetar pe 2019 ar putea ajunge la 4,9% din PIB, cu 1,9% mai mult față de nivelul acceptat.
- Impredictibilitatea cadrului legislativ se va accentua. Ordonanța de urgență din decembrie a fost dată, aproape la propriu, peste noapte. În mod normal, măsuri cu un impact atât de ridicat trebuie luate după consultarea mediului de afaceri cu mult timp înainte de a fi aplicate. Impredictibilitatea înseamnă risc crescut, iar riscul costă.
- Popularea administrației publice cu personal insuficient pregătit. Noul șef al ANAF, oficialul de la care se așteaptă o creștere și mai mare a colectării, pentru a evita un colaps bugetar, are o experiență administrativă extrem de redusă. La limita ridicolului, Mihaela Triculescu, noul șef al ANAF, a fost contabilă la firma de curățenie a Primăriei Cârcea (județul Dolj), o localitate cu puțin peste 3.000 de locuitori.. Promovarea unor funcționari în funcții-cheie este un semn că politizarea deciziilor se va accentua.
