Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lansat un atac fără precedent în direcția Guvernului Dragnea-Dăncilă. Șeful „guvernului” european a tot încercat, dar a văzut că nu are cu cine.
Într-un interviu acordat ziarului german „Welt am Sonntag”, preluat de agenția DPA şi citat de Agerpres, Juncker şi-a exprimat îndoieli în privința capacității guvernului de la Bucureşti de a înţelege „pe deplin” ce înseamnă să conducă blocul comunitar timp de 6 luni, începând cu 1 ianuarie 2019.
- „Din punct de vedere tehnic, România este foarte bine pregătită. Dar cred că guvernul de la Bucureşti nu a înţeles pe deplin ce înseamnă să prezidezi ţările UE”.
- „Acţiunea prudentă necesită o disponibilitate de a-i asculta pe alţii şi o dorinţă puternică de a pune deoparte propriile preocupări ale cuiva. Unii au îndoieli că situaţia se prezintă astfel în cazul României”.
- „Disputa politică internă din România arată că ţara ar putea să nu pară o entitate unită pe scena europeană”.
- „Un front unit este necesar acasă pentru a promova unitatea Europei în timpul preşedinţiei Consiliului”.
Agenția DPA, care preia interviul, scrie că Viorica Dăncilă „este considerată o marionetă a lui Liviu Dragnea”.
„România a aderat la UE alături de statul vecin Bulgaria în 2007. Ambele ţări au rămas sub monitorizarea Bruxelles-ului din cauza nerespectării statului de drept şi a corupţiei foarte răspândite”, mai notează agenția germană de ştiri.