Dragnea începe noul an cu un drum la DNA. Procurorii l-au citat în dosarul Tel Drum, cel de care se teme cel mai mult

2
9802

Liviu Dragnea a fost citat la DNA imediat după Revelion, au declarat pentru G4Media.ro surse din rândul avocaţilor din dosarul Tel Drum.

Potrivit acestora, toţi inculpaţii au fost chemaţi pentru a li se aduce la cunoştinţă rezultatele expertizei tehnice dispuse în dosar. Liviu Dragnea ar putea ajunge din nou faţă în faţă cu procurorii după ce, recent, a repurtat o mică victorie împotriva lor.

Înainte de Crăciun, o judecătoare de la Tribunalul Teleorman a respins cererea DNA de redeschidere a unei bucăţi din dosarul Tel Drum. Potrivit expicațiilor oferite de avocații consultați de G4Media.ro, consecinţa ar fi că una dintre acuzaţiile de fraudă cu fonduri europene aduse liderului PSD ar putea pica.

„Nu mă interesează decât să rămânem vii, liberi”

Liderul PSD a avut o ieşire agresivă şi manipulatoare, joi seară, la Antena 3. Fiind la curent, probabil, cu citația de la DNA, el a spus că s-a gândit să facă experimentul de a nu merge la Parchet, „în cazul în care va fi citat”. „Să nu mă duc. Vizită de stat în Vaslui. Totuşi, este un drept al unui om să nu vină. M-am gândit să fac experimentul ăsta. Nu ştiu dacă mă cheamă”, a declarat Dragnea pe un ton ironic, făcând aluzie la faptul că nici soția președintelui Klaus Iohannis nu s-a prezentat, deși a fost citată a martor.

Tot joi, 27 decembrie, în atmosfera prietenească de la Antena 3, Dragnea a lansat un atac virulent la adresa DNA, afirmând că „sunt abuzuri mai mari decât înainte” și că „procurorii, cu avocații de față, urlă, iau de piept suspecții”. Evident, minciuni grosolane.

Dragnea și-a făcut public și obiectivul numărul 1: „Nu mă interesează decât să rămânem vii, liberi”. Altfel spus: am furat, dar nu vrem la pușcărie!

2 COMENTARII

  1. Diferenta intre vremea lui Ceausescu si acum este ca oamenii au posibilitatea sa se descarce scriind comentarii pe net iar inainte isi descarcau durerile doar intre ei sau ascultau Europa Libera dintr-un soi de masochism, ca sperante nu existau. Vazand cat de perfectionata e tabara puterii in a face lucruri care sfideaza bunul simt, si nimic nu se intampla, am ajuns sa cred ca mecanismul cu libertatea de opinie functioneaza perfect IN FAVOAREA ACESTEI PUTERI NESIMTITE. PERFECT. TIMPUL TRECE SI EI TOT ACOLO SUNT, OAMENII TOT MAI MANIPULATI, INVATATI CU IDEEA CA ROMANIA E CU MUJICIMEA, IAR HOTII SUNT FALA NOASTRA!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here