Din orice unghi aș privi, nu găsesc nimic normal la Marșul Normalității.
Asta e normalitatea? Șoșoacă urlând prin oraș, blindată de cruci și icoane? Văd doar încă o zvâcnire a Rusiei lui Putin, la adăpostul luptei pentru familie și valori creștine, cu care însăși Șoșoacă și restul cozilor de topor nu au nici cea mai mică legătură.

Normalitatea nu zbiară, nu se zvârcolește și nici nu-l folosește pe Dumnezeu pe post de topor înfipt în cei care aleg să trăiască altfel.
Iisus organiza frecvent marșul normalității, prin orașele Palestinei. Avea o vorbă bună pentru fiecare, vindeca, ierta, mângâia. Nu căuta la fața omului, ci la inima lui. Nici la statutul social, la opiniile politice sau orientarea sexuală. Doar la sinceritatea celui cu care venea în contact și ale cărui dureri deveneau și ale Lui.
Câtă antiteză între Iisus și cei care pretind că zbiară în numele Său! De aceea, Șoșoacă și restul tribului de talibani sunt atât de departe de orice urmă de normalitate.
Dacă Iisus ar fi fost sâmbătă în București, la care dintre Marșuri credeți că ar fi participat? Cel care și-a dat Sângele pentru toți oamenii nu ar fi ales ura și intoleranța. Nu ar fi zbierat la semenii Săi, în numele dragostei.
În Evanghelii, Iisus e mereu printre cei slabi și păcătoși. Printre cei marginalizați și singuri. Dumnezeu e dragoste. Orice altceva e doar minciuna celor care vor să ne vândă un dumnezeu după chipul lor desfigurat de ură. Ca și fariseii din Ierusalimul lui Iisus, se pun între Dumnezeu și om, căruia îi refuză dreptul la iubire.
Toate porcariile astea sant sponsorizate de rasia , nu aveau ce dracu sa caute in strada descreierati astia cu icoanele si crucifixurile lor si nici curcubeii si unii si altii primesc bani de la moscova . Hai dracu sa facem niste marsuri pentru educatie .
,,În Evanghelii, Isus e mereu printre cei slabi și păcătoși. Printre cei marginalizați și singuri. Dumnezeu e dragoste. Orice altceva e doar minciuna celor care vor să ne vândă un Dumnezeu după chipul lor desfigurat de ură. Ca și fariseii din Ierusalimul lui Isus, se pun între Dumnezeu și om, căruia îi refuză dreptul la iubire.,,
CG, S+S si-au batut joc de Isus Cristos si totusi admiratorii lor nu au inteles ABSOLUT nimic! Cati dintre acesti oameni vor citi articolul d-stra atat de …la subiect!
Va multumesc d-le Palencsar!
@Imihai: „CG, S+S și-au bătut joc de Iisus Hristios și totuși admiratorii lor nu au înțeles ABSOLUT nimic”!
TERIBILĂ concluzie. Tristă dar adevărată.