În timp ce partidele din coaliția de guvernare sunt într-un război total, PSD se folosește de ocazie pentru a avansa „astăzi sau mâine“ un proiect de lege care propune plafonarea prețurilor la energie în România, scrie G4Media. Măsura, cerută de numeroși specialiști în ultimele săptămâni, a fost respinsă deja de premierul Cîțu, care a afirmat că „nu se pune problema de așa ceva într-o țară membră UE“.
Criza prețurilor la gaze și energie electrică a aruncat în aer Europa. Rusia a strâns robinetul cu gaze, ducând la creșterea explozivă a prețului acestora. Revenirea economiilor europene după problemele din 2020 a dus la mărirea consumului de energie, ceea ce a sporit, de asemenea, prețurile.
Facturile pe luna august au fost mai mari în România cu 25% la electricitate și 20% la gaze.
Cum au pregătit Voiculescu și PSD terenul pentru legea plafonării temporare a prețurilor
În timp ce PNL e cufundat în război intern, iar activitatea Guvernului Cîțu e paralizată de criza declanșată după demiterea ministrului Stelian Ion (USR-PLUS), PSD și-a pregătit cu mare grijă lovitura.
În ultima lună, Antena 3 a dus o campanie asiduă, băgând spaima în publicul său cu scenarii catastrofale. S-au căutat diverse erori la facturare (care existau și până acum, dar nu vorbea nimeni de ele) pentru a credita ideea că se petrec abuzuri ale companiilor de electricitate și de gaze.
Zi și noapte, s-a repetat non-stop că vine criza, că prețurile vor crește de 3 ori, că oamenii nu vor putea să-și plătească facturile și că, în acest timp, guvernanții se ceartă pe bani, funcții și putere.
După ce s-a pregătit astfel terenul, Mihai Tudose a ieșit miercuri în față, anunțând că PSD va salva poporul depunând un proiect de lege privind plafonarea prețurilor la energie.
Prețul va fi plafonat 6 luni, până la primăvară, la media ultimelor 6 luni din momentul intrării în vigoare a legii. La Ministerul Energiei ar urma să se creeze un fond care să compenseze pierderile furnizorilor, contul urmând să fie alimentat de bugetul de stat și de 50% din profitul producătorilor de energie.
Această situație putea fi evitată cu mare ușurință dacă Guvernul ar fi funcționat normal, iar premierul Cîțu n-ar fi respins din start orice idee a plafonării prețurilor. Deși șeful executivului a afirmat că „nu se pune problema în UE de așa ceva“, sunt și alte țări care preconizează măsuri similare.
PSD punctează decisiv: celorlalte partide le va fi foarte greu să nu voteze legea, iar social-democrații, fiind în opoziție, n-au responsabilitatea de a o aplica
Economistul Mircea Coșea a fost printre primii care au afirmat că plafonarea temporară a prețurilor, până la ieșirea din iarnă, este singura soluție eficientă în fața unei crize care se anunță fără precedent. Și alți economiști au lansat avertismente similare, adăugând că poate apărea și pericolul unor mișcări sociale precum cea din Bulgaria, de acum câțiva ani, din partea oamenilor disperați că nu-și mai pot plăti facturile.
Proiectul de lege al PSD e foarte greu de blocat, pentru că partidul care va vota împotrivă se va supune unui mare risc electoral. Voturile AUR sunt ca și asigurate și e greu de crezut că PNL sau USR-PLUS se vor alia tocmai acum ca să voteze contra.
În acest fel, o măsură care ar fi trebuit să vină din partea guvernanților a ajuns să fie propusă de PSD, care punctează masiv la capitolul imagine – mai ales că, fiind în opoziție, nu va trebui să-și asume și răspunderea punerii în aplicare a acestei legi.
Soluția nu e liberalizarea ci reintroducere mercurialului 😂😂😂 Nu să dezvoltam țara și să-i facem pe oameni în stare să stea pe propriile lor picioare ci să le mai dam niște pomeni ca să-i ținem legați de noi 😂😂😂 Mama voastră de banditi bolșevici !
https://odnoklassnikimd.wordpress.com/stalin-si-gaina/