Faptele noastre

Într-o zi, cineva mi-a povestit o întâmplare despre o fetiţă de şase ani care a aflat printr-un apel telefonic despre moartea părinţilor ei.

Un prieten al familiei, neştiind cum să anunţe tragedia, i-a explicat: „Ştii curba aceea mare pe care mama ta o lua întotdeauna mai greu? Ei, astăzi n-a mai putut s-o ia”.

Copila nu ştia atunci prea multe despre moarte, dar a înţeles că mama şi tatăl ei nu se vor mai întoarce.

În urma acestei întâmplări, cei care au crescut-o şi-au educat-o au fost bunicii. I-au oferit tot ce şi-a dorit: haine, jucării, excursii, cea mai bună şcoală, facultate etc., încercând să nu-i lipsească nimic.

De aceea, în ziua în care fata i-a anunţat că se mărită, bunicii, de bucurie, i-au dăruit casa în care locuiau cu toţii. Doar că, la nicio lună distanţă, cei care visau să-şi crească şi strănepoţii s-au trezit într-un azil de bătrâni. Nepoata lor le-a reproşat: „V-aţi trăit viaţa. E timpul să mi-o trăiesc şi eu!”

Cruzimea cu care i-a tratat pe bunicii ei n-a fost înţeleasă de nimeni. Tânăra însă nu şi-a făcut prea multe griji. Nu şi-a făcut griji nici atunci când aceştia au decedat. În semn de „recunoştinţă”, le-a trimis doar nişte coroane de flori.

Gest ce i-a făcut pe mulţi să se-întrebe: cu се-au greşit bătrânii? Concluzia unora a fost că aceştia i-au oferit cele mai frumoase lucruri, dar au uitat s-o înveţe ce înseamnă bunătatea, iubirea şi compasiunea. Cele mai importante sentimente, fără de care omul ajunge să trăiască într-o lume plină de egoism. Iar în lipsa acestor sfaturi, fata a înţeles că în viaţă au prioritate numai banii, averea şi poziţia socială.

În acest sens, mi-a plăcut o discuţie dintre un tată şi un fiu. Băiatul s-a lăudat că a intrat la facultate. Şi atunci părintele lui l-a întrebat:

– Şi după facultate ce-o să faci?

– O să mă angajez!

– Şi apoi?

– Apoi, am să mă însor!

– Şi după?

– O să-mi cresc copiii, nepoţii şi o să mă bucur de o bătrâneţe liniştită.

– Şi, mai apoi?

– Ei, mai apoi am să mor ca toată lumea.

– Dar, mai apoi?

– …

Şi abia ajunşi la această întrebare, fiul şi-a dat seama că şi-a făcut un rezumat al vieţii, dar a uitat de ceea ce era mai important – sufletul.

Despre el ar trebui să le vorbim cât mai des copiilor noştri, astfel încât aceştia să înţeleagă că pe lume toate-s trecătoare, iar ceea ce rămâne după noi sunt doar faptele noastre. Numai cu ele ne putem afişa în faţa Celui de Sus. Şi numai cu ele rămânem în amintirile celor dragi. Iar prima amintire-i bunătatea.

DE ACEEAȘI AUTOARE:

* Un gest de curaj

* Rătăcirea Basarabiei. Rolul propagandei ruse

* „Govori po celoveceski!” – „Vorbeşte omeneşte!”

* În căutarea demnității

* De acasă – acasă

* Poetul neîmbătrânit și teii smulși de ruși

* Educați să ne urască

* Limba unui neam