De câte ori scriu un eseu despre tristeţe ori despre durerile lumii, unii critici se înghesuie să-mi trimită mesaje de condoleanţe, sfătuindu-mă, totodată, să mai ies pe afară sau să discut despre problemele mele cu cineva dintre prieteni, fiindcă numai în acest fel mă voi putea vindeca.
Doar că, de ce boală sufăr încă nu ştiu, însă, până voi afla, vreau să vă mărturisesc că tot ceea ce încondeiez nu este doar despre mine, ci despre sentimentele noastre, ale tuturor.
Acelea pe care un scriitor le poate vedea în ochii celorlalţi, fără ca aceştia să le exprime prin cuvinte. Apoi, pentru necunoscători, eseul este: „un text care conţine reflecţii ale autorului pe diferite subiecte filosofice, istorice, literare, politice, ştiinţifice etc. prin care se încearcă să se expună anumite idei”.
Unele pe care nu toată lumea le percepe, aşa cum, bunăoară, există şi unele neînţelegeri între generaţia tânără şi cea în etate.
În acest sens am citit mai multe ştiri despre absolvenţii noştri care se plâng că au primit note mici la examene tocmai pentru faptul că cei mai în vârstă nu-i înţeleg. Iar ei, cei dintâi, sunt sinceri când afirmă: „Poeziile lui Bacovia sunt la fel de întunecate ca şi versurile lui. Și apoi, cum poţi să-l înţelegi pe un scriitor dacă nu-l cunoşti personal?”
Ei, probabil că acesta este şi motivul adevărat pentru care nu sunt înţelese multe texte literare.
Dar mi-a plăcut şansa pe care i-a oferit-o un profesor unui elev. Tânărul a intrat în sala de examen şi a tras un bilet. Și-a dat seama că nu-l ştie, aşa că a luat altul. Nu-l ştia nici pe acela. A mai luat unul. Apoi încă unul şi încă unul. La un moment dat, profesorul l-a oprit şi i-a dat nota 5. Ceilalţi elevi s-au revoltat cu toţii:
– Pentru ce?!
– Cum pentru ce?, a răspuns acesta. După cum caută, înseamnă că ştie ceva.
Dar, aşa cum acest dascăl a crezut în cunoştinţele acelui tânăr, sper ca şi cititorul să simtă câtuşi de puţin ce scrie un poet.
Iar într-o zi, să se spună şi despre noi: „Au lăsat în urma lor multe şi de toate şi chiar interesante”.
Până atunci însă, chiar dacă nu le înţelegem întotdeauna, să le permitem cuvintelor să trăiască, fie că acestea se adună într-un eseu, într-o tabletă sau în orice operă literară. Pentru că va veni un timp când ele ne vor mulţumi.
❤️