sâmbătă, noiembrie 23, 2024
AcasăNewsElena Lasconi: "Mă aștept la fraude masive la alegeri. 400.000 de voturi...

Elena Lasconi: „Mă aștept la fraude masive la alegeri. 400.000 de voturi pot să dispară uite-așa în mediul rural. Nu vă dați seama ce mașinărie are PSD-ul!“

-

Elena Lasconi se așteaptă la fraude masive făcute de mașinăria de partid a PSD-ului la alegerile parlamentare și prezidențiale care au loc în această toamnă. Într-un interviu acordat Aktual24.ro, candidata USR la președinție pronunță cifra de 400.000 – atâtea voturi crede că pot fi furate în mediul rural, prin anularea frauduloasă a opțiunilor pentru contracandidații lui Marcel Ciolacu, liderul PSD. Șefa USR spune că alegerile din toamnă sunt moment-cheie pentru democrația românească aflată pe buza prăpastiei, foarte aproape să alunece în autocrație.

„PSD-ul are în spate o mașinărie de partid pe care dumneavoastră nu v-o puteți imagina“, afirmă Elena Lasconi, care povestește că a avut ocazia să se confrunte cu așa ceva în timpul primului mandat de primar. „Când descindeau în Câmpulung, un oraș mic, veneau câte 100! Cu geci roșii și cu de toate, se împărțeau în două, se duceau și vorbeau, băteau la fiecare apartament, domnule! La fiecare apartament! Și vorbeau cu oamenii“, relatează fosta jurnalistă de la Pro TV.

Această forță imensă va fi turată la maximum în alegeri, așa cum va face și mașinăria PNL, spune Elena Lasconi. Iar mediul rural va fi cel mai vulnerabil: „Mă aștept la fraude masive! De asta vă zic, nu e ușor! Gândiți-vă câte secții avem în zona rurală! Dacă e câte unul pe acolo să pună două ștampile pe câte trei buletine, uite, ia să vedem noi cum se duc 400.000 de voturi! Uite așa se fură! Anulezi!“.

Candidata USR speră ca, până la alegeri, să poată convinge și electoratul PNL că ea este singura reprezentantă autentică a forțelor de dreapta. După calculele Elenei Lasconi, ar fi nevoie să ia cel puțin 20% din voturi în primul tur, pentru a putea în finala prezidențială care va fi cu Marcel Ciolacu.

- Advertisement -

Primărița de la Câmpulung spune că strategia sa este de a convinge electoratul pro-Vest să vină la vot: „Obiectivul principal e să scoatem la vot electoratul din România care are anumite valori clare! Și mă refer aici la electoratul pro-Vest, la oamenii care cred că este extrem de important că suntem membri NATO și membri ai Uniunii Europene, la cei care susțin o economie de piață liberă, la cei care cred în democrație și care își doresc un stat de drept după un model occidental. Ăsta este principalul obiectiv. E electoratul care în ultimii 35 de ani a împins România înainte. (…) Dacă vom reuși să-i convingem pe oamenii ăștia, pe PNL-iști, de exemplu, să vină lângă noi, atunci putem spune că vom avea succes. Sau pe electoratul PNL-ului. Pentru că dacă acești oameni vin către noi, atunci este clar că vom intra în turul II și că vom avea cele mai mari șanse să câștigăm alegerile prezidențiale”.

Politiciana spune că Mircea Geoană, deși aflat acum pe primul loc în sondaje, nu are nicio șansă tocmai din cauză că lui îi lipsește o organizație puternică și rodată în teritoriu, așa cum au PSD și PNL.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Scandalul abuzurilor sexuale de la SNSPA a aruncat în aer nunta de nabab a lui Pieleanu cu o senatoare PSD, pe un vapor de lux, în Grecia

* Ciolacu se face că și-a găsit diplomele, da’ nu le arată! Trebuie să-l credem că a luat 7,03 la Bac și 9 la licență. Analfabetul: „Să închidem acest circ care la început l-am crezut că este unul pur și simplu într-o limită normală!”

Robert Turcescu îi numește „patrioți“ pe șefii MApN care au întârziat livrarea sistemului Patriot către Ucraina. „S-a tras de timp cât s-a putut!“, se bucură rusofilul

Lăcomia fără sfârșit a PSD-istului Toni Greblă. De la furtul de bani la furtul de voturi. 12.000 de euro pe lună pentru „nababul alegerilor”, care e și „revoluționar”, și mega-pensionar special

* Poeta Gabriela Firea scrie ca o analfabetă: „aceeași bani”, „aceeași politicieni”. E membră a Uniunii Scriitorilor, dar lasă spațiu înainte de „!” sau „:”!

9 COMENTARII

  1. epoch times romania
    Românii nu realizează „cât de grav e deficitul sistemului de pensii”. Avertismentul unui profesor de economie mondială

    DE CE CREDETI CA-SI DAU CEI DIN NOMENKLATURA PENSII SPECIALE ?

    TOVARASUL LOR buzatu: „CE, VRETI SA MURIM DE FOAME” ?
    CA populimea ADICA!

  2. Mi-ar placea să vă cred, dnă Lasconi. Cred partea cu ștampila dublă. Am auzit-o la mulți membri în comisiile de vot. Dar ce facem cu electoratul anesteziat de minciuni și lipsit de discernământ (credeți-mă am proprietatea cuvintelor).
    După 35 de ani poporul ăsta a rămas la lecția O+I=OI. După tot jaful și minciuna psd-istă de la edecul bolșevic la academicianul Marçel. La care se adaugă, pentru a doua oară, maleficii pnl-iști ai iluștrilor Căcărău-Guran-Stoica-Tăriceanu-Quitus-Meleșcanu-Vosganian-F. Roman ș.c.l. pt USL 1.0 la care trebuie adăugați pnl-iștii de strânsură, oamenii ilustrului marinar, Blaga-Falcă-Dr. Bode-Rareșică chiar-Buda coautori cu uslașii 1.0 la crearea USL 2.0, în frunte cu ființa nelocuită a palatului Cotroceni.
    La ce rezultat vă așteptați?
    Singura mea nădejde ar reprezenta-o deparazitarea Globului de comuniști ce se încearcă în vremurile noastre tulburi.
    AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!
    Căci NIHIL SINE DEO!

    • Dupa ce am citit interviul cu domnul Fota si am ascultat interviurile cu domnul procuror Pitu, nu mai socotesc de la 1990 incoace, as spune ca mult dupa 2000 putem spune ca incepe o tentativa de democratie si asta pentru ca ne-au primit in ue si nato. Cati din cei pe care ii enumerati nu sunt un fel de omul post nou al lui Iliescu, omul nou apartinand lui Ceausescu?
      Electoratul ce voteaza stanga nu gandeste la dimensiunea, scala unor sisteme (economic, de pensii,..). Spectrul stanga, extins pe cerc catre extrema dreapta arata cam asa: cei mai multi sunt crescuti cu sentimentul neputintei, destui mananca ce pica de la masa celor ce pot, cei ce pot, iar o buna parte este zapacita cu tot felul de misticisme.
      Doamna Lasconi cauta sa-i scoata la vot pe ceilalti. Nu sunt multi. Poate ca daca i-ar convinge si pe cei ce se vad fara de putere, o parte mica macar, ar mai castiga cateva voturi.
      Tare mi-e ca lebada neagra o sa fie de data asta un partid nu un candidat. Un partid conglomerat care a si aparut, in spatele unui candidat fara structura care sa-l promoveze. In timp ce dreapta nu se coalizeaza, asa cum recunoaste primarul capitalei, stanga face niste miscari neasteptate promovandu-l pe MG probabil unicul candidat. Pura deductie logica dar si discutiile astea despre diplome prea se lungesc. Cu lebada neagra si iepurele galben, stanga muta si castiga. Asta daca nu se naste in doamna Lasconi o idee mai buna si depasim momentul de stanga.
      Despre fraudare, trebuie sa se poata impiedica cumva fraudarea unor alegeri, suntem totusi tara europeana, ce-i drept intr-o Europa roasa de extremism si inghesuita de situatia de razboi. De ce ar recunoaste un partrner serios un lider ales prin frauda intr-o democratie?

  3. masiv pentru Elena Lasconi!
    Nu votam Pnl ul Balamaua Psd!
    Nu votam Iohannis, Ciuca psd, Bode, R.Bogdan, Fenechiu ppdd, Stroe, Lamborghini, Chirica, Alexe, Gorghiu, Predoiu, Deca, Turcan, Roman….
    Votam politicieni care nu i-au validat pe Ciolacu, Grindeanu, Tudose, Stanescu, Firea, Caciu, Talvar, Barbu…. Si nici pe cei care se gudura pe la posturi tv nationale Rtv, Antene, Realitatea, Prima cu Cristache, Bucura, Aron, Zachman, Larisa si invitatii lor. Nu vrem sa fie gadilat nimeni, dar nu ne mai plictisiti cu clisee. Sunt si ziaristi f.buni si onorabili, ii asteptam sa se exprime mai curajos.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -