marți, octombrie 15, 2024
AcasăLumeaDovezi zdrobitoare: Navalnîi a fost otrăvit în închisoare! O asemenea crimă nu...

Dovezi zdrobitoare: Navalnîi a fost otrăvit în închisoare! O asemenea crimă nu putea avea loc fără ordin de la Putin

-

Nu mai există dubii: liderul Opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, a fost otrăvit în închisoare, de aceea a murit. Dezvăluirea a fost făcută, cu probe incontestabile, de publicația independentă The Insider (realizată din exil), preluată de Universul.net. Autoritățile ruse au încercat să ascundă această realitate sinistră.

Publicația The Insider a obținut acces la sute de documente oficiale legate de decesul liderului opoziției ruse, Alexei Navalnîi, în colonia penală Lupul Polar din Extremul Nord al Rusiei, pe 16 februarie 2024.

Oficial, moartea lui Navalnîi a fost atribuită unor cauze naturale, iar Comitetul de Investigații al Rusiei a declarat în iulie că speța „nu are un caracter infracțional”.

Conținutul documentelor aflate în posesia The Insider demonstrează însă că autoritățile ruse au eliminat în mod constant referirile la simptomele de care Navalnîi suferea — simptome care nu se potrivesc cu cauza oficială a morții, declarată de statul rus. După cum confirmă experții medicali, aceste simptome indică în mod clar că Navalnîi a fost otrăvit.

- Advertisement -

O colecție de fișiere aflate la dispoziția The Insider conține două versiuni ale unui document semnat de anchetatorul rus Alexandr Varapaev. Documentul în cauză se referă la decizia Comitetului de Investigații al Rusiei de a nu deschide un dosar penal în legătură cu moartea lui Alexei Navalnîi într-o închisoare din Extremul Nord al Rusiei.

Procurorul de caz a eliminat din documentul final toate mențiunile anterioare despre durerea abdominală, vărsături și convulsii!

O versiune timpurie a deciziei lui Varapaev descrie astfel simptomele lui Navalnîi:„La data de 16.02.2024, deținutul A.A. Navalnîi a simțit o deteriorare bruscă a stării sale de sănătate în curtea de exerciții nr. 2 a EPKT [unitatea de cazare de tip celule unificate], despre care l-a informat pe ofițerul de serviciu al instituției, care l-a scos din incinta curții de exerciții și l-a dus în secția nr. 4 a EPKT. Acolo, deținutul A.A. Navalnîi s-a întins pe podea și a început să se plângă de dureri ascuțite în zona abdominală; a început să aibă reflexul de eliminare a conținutului stomacal, a avut convulsii și și-a pierdut cunoștința, ceea ce a fost raportat imediat personalului medical al unității corecționale”.

- Advertisement -
FOTO: Insider

Simptomele descrise de Varapaev sunt în concordanță cu cele care ar fi fost de așteptat dacă Navalnîi ar fi fost otrăvit. Totuși, într-o versiune ulterioară (și finală) a aceleiași decizii, au fost eliminate toate mențiunile despre durerea abdominală, vărsături și convulsii!

Lista obiectelor și probelor recoltate / FOTO: The Insider

Au dispărut și „probele de vărsătură”!

The Insider are la dispoziție un alt document important — un inventar al „obiectelor confiscate” de la locul morții lui Navalnîi. Lista include „probe de vărsătură”, despre care documentul indică faptul că au fost trimise pentru examinare. Cu toate acestea, nici faptul examinării și nici vărsăturile lui Navalnîi nu au fost raportate oficial vreodată.

Documentele confirmă declarațiile Iuliei Navalnîi, soția opozantului rus, și anume că „în ultimele minute înainte de a muri, [Alexei] s-a plâns de dureri acute de stomac”.

Cu toate acestea, concluzia oficială a autorităților ruse a susținut că Navalnîi a murit din „cauze naturale” și că incidentul „nu are o natură infracțională”.

A fost otrăvit și în 2020, dar atunci l-au salvat un medic din Omsk și un ONG german

Ziua de 16 februarie 2024 nu a fost prima când Navalnîi a suferit o urgență medicală ca urmare a tentativelor deliberate ale statului rus de a-l asasina — și nici prima dată când explicația oficială oferită de autoritățile ruse a diferit de faptele medicale stabilite.

În august 2020, agenții FSB l-au otrăvit pe Navalnîi cu o variantă a agentului neurotoxic Noviciok, substanță care a început să-și facă efectul în timp ce politicianul opoziției se afla într-un zbor de la Tomsk spre Moscova. Simptomele sale au fost atât de grave, încât avionul a aterizat de urgență la Omsk, în Siberia, unde personalul medical i-a salvat viața, administrându-i atropină, antidotul pentru agenții neurotoxici. Totuși, versiunea oficială oferită pentru a explica simptomele lui Navalnîi din avion a fost că acesta suferea pur și simplu de „glicemie scăzută”!

Atunci, Navalnîi a fost transportat cu un avion al unui ONG german la Berlin, unde a scăpat definitiv de urmările otrăvirii din Siberia. Ulterior s-a stabilit că opozantului rus îi fusese pus Noviciok în lenjeria intimă, fiind otrăvit astfel pe cale externă.

Patru ani mai târziu, otrava i-a fost pusă probabil în mâncare sau în băutură, pentru că otrăvirea a fost internă.

Curajoasa declarație a doctorului Polupan

Potrivit lui Alexandr Polupan, medicului de la urgență care l-a tratat pe Navalnîi la Spitalul Nr. 1 din Omsk după otrăvirea cu Noviciok, în 2020, simptomele observate de profesioniștii din domeniul medical, în cazul morții lui Navalnîi în închisoare, în 2024, nu se potrivesc cu diagnosticul declarat oficial.

Alexandr Polupan: „Cauza oficială a morții — o tulburare de ritm cardiac — nu ar explica în niciun fel simptomele descrise în rezoluție: durerea acută abdominală, vărsăturile sau convulsiile. Aceste simptome cu greu pot fi explicate altfel decât prin otrăvire. Intervalul scurt dintre durerea abdominală și convulsii sugerează posibilitatea expunerii la un agent organofosforic, de exemplu — aceeași clasă de substanțe ca Noviciok, dar în acest caz, este posibil să fi fost aplicat intern, iar nu topic”.

De acord cu concluziile lui Polupan sunt și alți medici, de diverse specializări, intervievați de către The Insider.

Dovezi suplimentare, deși indirecte, privind utilizarea unei substanțe toxice pot fi observate în reticența autorităților de a preda trupul lui Navalnîi, vreme de câteva zile după moartea sa, precum și în refuzul acestora de a permite o examinare independentă a probelor biologice.

Deși suspiciunile cu privire la adevărata cauză a morții lui Navalnîi au apărut aproape imediat după anunțarea acesteia, abia acum a fost confirmat prin documente oficiale faptul că Navalnîi a fost otrăvit.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

Iohannis a decorat doi PSD-iști siniștri: Mihai Busuioc (lacheul lui Dragnea) și Aurelian Bădulescu (grobianul Gabrielei Firea)

Colaps total al Justiției în regimul Iohannis-PSD: judecătoarele Lia Savonea și Adriana Ispas și-au motivat anularea condamnării de 14 ani a lui Mario Iorgulescu prin faptul că „micuțul“ n-ar fi vrut să-și omoare victima!

1 COMENTARIU

  1. Barbaria nu doar exista in Europa, in secolul 21, despre care se credea ca omenira va atinge un nivel superior de civilizatie, dar dovezile de primitivism sunt covarsitor de multe.
    Navalnii este o victima a unui regim barbar, este un martir care a indurat suferinte de nedescris…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -