Zilele trecute, omul de televiziune Dan Negru, aflându-se la un meci de fotbal la Arena Naţională din Bucureşti, a declarat: „Unul dintre cei mai frumoşi oameni pe care i-am întâlnit a fost Nicolae Dabija”.
Vedeta TV a adăugat: „Aţi observat că nimeni nu mai vorbeşte despre speranţa de unire a lui Dabija, Vieru?”
Şi, pornind de la această frază, comentariile au devenit nenumărate, pentru că mulţi dintre admiratorii prezentatorului sunt convinşi că moldovenii nu-şi doresc unirea. Au fost afirmații de genul: „Ei n-au nevoie de România”, „Să-i lăsăm în pace şi să ne vedem de-ale noastre”, „Când fratele, sora nu te vrea…” sau „Dragoste cu forţa nu se poate!”.
Însă pe lângă mesajele mâhnitoare au fost, totuşi, şi unele în care s-a rostit şi marele adevăr: „Basarabia e România!”.
O minciună este doar aceea că puţini îşi mai doresc unirea, fiindcă nu-i adevărat! Suntem mult mai mulţi cei care ne doresc ca, în sfârșit, cele două ţări româneşti să devină una.
Acest lucru nu-l vor politicienii şi cei cu funcţii înalte, de frică să nu-şi piardă scaunele. Iar oamenii simpli vor să se întoarcă acasă.
Vor să se întoarcă în Țară! O dovadă ar fi însuşi faptul că peste un million de basarabeni au cetăţenia română.
Însă astăzi, din păcate, s-au înmulţit profitorii, lichelele şi trădătorii, care au aşteptat cu nerăbdare aceste vremuri, ca să iasă la rampă şi să bage în sufletul nostru minciuna şi neîncrederea, încercând să distrugă tot ce înseamnă românesc, tocmai ca să ne convingă că nu mai avem nicio şansă să înfăptuim unirea.
Din acest motiv, avem şi foarte mulţi basarabeni care sunt plătiţi să denigreze România pe reţelele de socializare sau să promoveze moldovenismul, ca să se creeze impresia că aici nimeni nu mai simte româneşte.
Apoi, acelaşi lucru se întâmplă şi cu sondajele. Acestea mint de-îngheaţă apele.
Bunăoară, acum câţiva ani, când am participat la unul și i-am spus tânărului din faţa mea că de naţionalitate sunt româncă, acesta şi-a băgat pixul în buzunar şi şi-a notat răspunsul meu cu creionul. Ca, mai apoi, să-mi dau seama că el îl poate şterge cu uşurinţă şi să scrie în locul lui orice. Iar când l-am întrebat dacă şi vecinii mei s-au declarat de naţionalitate română, acesta s-a fâstâcit şi mi-a zis că nu. Deşi îi cunosc ca pe nişte buni patrioţi, care toată viaţa lor au visat la unire.
Aşa că iată cum se fac sondajele la noi, după vrerea celor interesaţi! Cei care ne împart şi astăzi în două: în moldoveni şi români, exact ca şi la meciul de fotbal la care a fost omul nostru de televiziune. Ca să ne demonstreze încă o dată că suntem două ţări diferite şi avem naţionalităţi distincte.
Însă sunt convinsă că o nedreptate nu poate dura la nesfârşit şi într-o zi vom fi împreună.
Dar până atunci, aşa cum şi tatăl meu obişnuia cândva să-l roage pe Dan Negru: „Dă-mi veşti de acasă, Dane!”, nu ne rămâne decât să aşteptăm şi noi în continuare veşti de Acasă.
Și, cine ştie, poate una dintre ele va fi şi despre reunirea noastră!
