joi, noiembrie 21, 2024
AcasăOpiniiDe tine depinde!

De tine depinde!

-

Se aprind spiritele în Republica Moldova. Stăpânul de ieri, orbit de ură și poftă de răzbunare, aruncă milioane de dolari „kuliokarilor șorvor-dodoniști”, cerându-le să-i țină cu orice preț pe moldoveni în țarcul vechi, imperial.

Miza e uriașă, deoarece stăpânul știe precis – dacă băștinașii deschid ochii, se unesc și se ridică pe propriile picioare, atunci apar șanse legale ca R. Moldova să renunțe definitiv la statutul de gubernie și să se reîntoarcă Acasă, în familia țărilor Uniunii Europene.

Amăgită decenii în șir, otrăvită non-stop de propaganda străină, nedreptățită de guvernările locale, populația a pierdut, în mare măsură, speranța că va mai prinde o zi când vocea ei ar putea schimba spre bine soarta a peste trei milioane de conaționali.

Însă ar fi incorect să nu amintim că, de-a lungul anilor, o majoritate îndoctrinată și nostalgică după URSS a susținut și a mers împreună cu vrăjmașii neamului românesc, a făcut jocul și interesul dușmanului nostru de moarte, a votat și i-a adus la putere pe Lucinschi, Voronin, Plahotniuc, Lupu, Șor și Dodon, demnitari slugarnici care au ruinat republica, ținând-o sub talpa Moscovei.

- Advertisement -

La fel, în numele adevărului, trebuie să se știe că au existat voci care, indiferent de regimuri și guvernanți, au avut curajul să spună sincer poporului că nenorocirile cele mai distrugătoare pentru națiunea noastră se trag de la Est, că orice apropiere sau îmbrățișare cu „fratele mai mare” înseamnă deznaționalizare, rusificare și moarte.

Totuși, lecția de bază – de a nu intra în tovărășie, de a evita colaboraționismul și a ne ține cât mai departe de Rusia – nu a fost însușită până la capăt de un număr impresionant de rătăciți, care își așteaptă asasinii putleriști cu zâmbete și flori.

Mulți nu conștientizează, dar pericolul cel mare se află în spatele strânsurii „șorvor-dodonist-platoniste”, a lumpenului și zdrențelor roșii, acolo unde rețelele invizibile ale serviciilor rusești coordonează activitățile subversive de intoxicare și învrăjbire a moldovenilor; de subminare și compromitere a instituțiilor statului; de contrapunere, dezbinare și ațâțare a cetățenilor pe criterii etnice; de creare a unei psihoze și isterii colective că NATO, UE și România înseamnă război, apocalipsă nucleară și sfârșitul lumii.

- Advertisement -

Regret enorm că, pe lângă idioții utili, oportuniștii și găinarii de serviciu, în corul tradițional al rusofililor își fac loc unii intelectuali care, dezgustați de lingușitorii din antecamerele guvernanților și de incompetența unor demnitari, au ales să se răzbune pe aroganții de la putere, lansând în spațiul public mesaje ciudate, prin care-i îndeamnă pe moldoveni să boicoteze Referendumul și să nu participe la alegerile prezidențiale.

„Argumentele” lor, zău, nu prea diferă de insultele împroșcate zilnic de criminalul Lavrov, de drogata Zaharova sau alcoolicul Medvedev. Dacă nu aveți ca sinistrul personaj – ucigă-l toaca – un plămân rusesc și celălalt românesc, atunci încetați să mai concurați cu „șoșoacele”, să vă ascundeți după lozinci „patriotice” și să buimăciți lumea nehotărâtă și debusolată! Haideți să explicăm și să spunem lucrurilor pe nume!

În primul rând, Referendumul constituțional și alegerile prezidențiale sunt două evenimente complet diferite. Din păcate, ele se desfășoară în aceeași zi, fapt care creează confuzii, zăpăcesc anumite categorii de alegători și oferă prilej pentru interpretări eronate și superficiale. Chiar dacă se economisesc zeci de milioane de lei de la buget, organizând ambele evenimente în ziua de 20 octombrie, se cerea calendaristic să fie două scrutine separate.

În situația dată, nu ne rămâne decât să explicăm cât mai simplu, și anume: în toate secțiile vor fi două buletinele de vot diferite. Fiecare cetățean are dreptul suveran și responsabilitatea individuală să decidă ce face și ce votează, conștientizând până la capăt că Referendumul înseamnă orientarea politică, drumul ales de popor pe termen lung, iar alegerea șefului statului e o chestiune ordinară, care se repetă o dată la patru ani. E una când greșești la alegerea președintelui și e cu totul altceva când, prin votul tău negativ la Referendum, condamni R. Moldova să rămână în infernul „lumii ruse”.

În al doilea rând, se cere de spus cât mai sincer și răspicat: Referendumul e cu totul altceva decât alegerile prezidențiale și nu se referă la guvernanții de alaltăieri, de ieri sau de azi. Referendumul nu este nici despre Maia Sandu, și nici despre partidul de guvernământ PAS. Referendumul este despre NOI și pentru NOI – toți împreună – și despre LOCUL NOSTRU pe harta lumii de mâine. Votul pentru Referendum va fi un vot geopolitic, care urmează să ne smulgă din convulsiile „lumii ruse” și va influența decisiv, după încetarea războiului împotriva Ucrainei, viitoarele aranjamente geopolitice din regiune, din bazinul Mării Negre și de pe continentul european.

În al treilea rând, se cere să fim cât mai atenți la mesajele anti-referendum postate pe rețelele de socializare sau lansate în spațiul public de cozile de topor, de mercenarii din mass-media, de ucenicii lui Dughin, de „patrioții de serviciu” și „șoșoacele” gălăgioase din stânga Prutului, care au misiunea să țină cu orice preț R. Moldova în „lumea rusă”. Pe timpuri, râsurile enumerate elogiau ocupanții ruși, ciuguleau pe săturate din palma lui Lucinschi, Voronin și Dodon, iar în ultimii ani sunt plătiți să semene neîncredere în NATO și UE, să monopolizeze și să profaneze Idealul de Unire al națiunii române.

Este adevărat că aroganța unor demnitari și mediocrități de la guvernare a revoltat și supărat multă lume de bună credință. Totuși, vă îndemn să nu confundați Referendumul cu nemulțumirile justificate. Repet: Referendumul nu este nici despre Maia Sandu, și nici despre partidul de guvernământ PAS. Referendumul este despre NOI și pentru NOI, Referendumul este despre LOCUL NOSTRU pe harta lumii de mâine.

De votul tău depinde soarta a peste trei milioane de conaționali; de votul tău depinde locul în care vom trăi – în „lumea rusă” cuprinsă de flăcările războiului sau în Europa pașnică. Evident, un rezultat pozitiv, un scor înalt ne va scoate de sub talpa Rusiei imperiale, ne va reîntoarce speranța și încrederea că împreună vom reuși să înlăturăm frontiera artificială de pe Prut și, în final, să ne reîntregim Neamul și Țara!

(Revista națională NATURA, nr. 391, septembrie 2024)

DE ACELAȘI AUTOR:

Minunea a pornit din Basarabia

* Podul de flori

Ce-a mai rămas din cei aproape 300 de milioane de homo sovieticus?!

Atunci am păcălit cenzura sovietică! Lupta noastră pentru alfabetul latin, în imperiul limbii ruse

Cu durere, despre Afganistan și victimele războiului nedrept

Locul sacru al Basarabiei

Remember: 28 iunie, ziua sfâșierii României noastre

Golgota Basarabiei: 5-6 iulie 1949. Cel mai mare val al deportărilor organizate de Rusia în teritoriile românești ocupate

10 noiembrie 1989: măcelul eșuat

2 COMENTARII

  1. Daca, pentru a scapa de pericolul dictaturii rusesti, ucrainenii au indraznit sa se lupte, au pierit, si-au expus localitatile distrugerii bombardamentelor, cum e posibil ca moldovenii sa nu se deranjeze macar sa puna o stampila?
    Au cunoscut acelas asupritor, dar au fost mult mai rau tratati decat ucrainenii.
    Cum se explica aceasta diferenta de atitudine?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -