Viorica Dăncilă i-a răspuns tot printr-o scrisoare lui Klaus Iohannis, la solicitarea acestuia de a-i transmite agenda fiecărei ședințe de guvern cu cel puțin 24 de ore înaintea ședinței.
Scrisoarea premierului este aroganță, țâfnoasă și sfidătoare.
1. Dăncilă împunge chiar din primul paragraf: „admiteți, în sfârșit, că este necesar să colaborăm pentru România”.
2. Dăncilă continuă cu o minciună prin omisiune: îi amintește lui Iohannis că „Guvernul României transmite, de fiecare dată, pe site-ul propriu, agenda de lucru a ședințelor Guvernului”. Dar nu spune că, de obicei, publicarea se face cu câteva ore sau chiar cu câteva minute înaintea ședinței, nu cu cel puțin 24 de ore, așa cum prevede legea.
3. A treia aroganță: dacă „pe agenda ședinței Guvernului vor fi proiecte de acte normative referitoare la <<probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice>>, vă vom semnala acest lucru”. Dar și aici evită să precizeze „cu cel puțin 24 de ore înaintea ședinței de guvern”.
4. A patra aroganță: în cazurile subsumate de textul constituțional sintagmei <<alte situații>>, caz în care este la latitudinea prim-ministrului invitarea Președintelui României, vă voi adresa, cu celeritate, invitația de a participa la ședința de Guvern, dacă voi considera necesară participarea dumneavoastră.
Scrisoarea integrală a Vioricăi Dăncilă adresată lui Klaus Iohannis
„Domnului Klaus Werner Iohannis, Președintele României,
Am luat notă cu satisfacție de declarațiile dumneavoastră recente prin care admiteți, în sfârșit, că este necesar să colaborăm pentru România. De asemenea, salut faptul că ați răspuns apelului meu de colaborare politică pentru asigurarea, de către România, a unei bune președinții a Consiliului Uniunii Europene.
Referitor la solicitarea dumneavoastră, prin care invocați prerogativele conferite de art. 87 din Constituția României, privind primirea agendei de lucru a fiecărei ședințe a Guvernului, vă informez că Guvernul României transmite, de fiecare dată, pe site-ul propriu, agenda de lucru a ședințelor Guvernului, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum și documentele însoțitoare respective, documente ce pot fi consultate de orice persoană.
În cazul în care pe agenda ședinței Guvernului vor fi proiecte de acte normative referitoare la <<probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice>>, în conformitate cu textul constituțional invocat, vă vom semnala acest lucru și vă asigur de toată deschiderea în situația în care veți decide să participați la ședința de Guvern.
De asemenea, în cazurile subsumate de textul constituțional sintagmei <<alte situații>>, caz în care este la latitudinea prim-ministrului invitarea Președintelui României (<<Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului (…) la cererea primului ministru, în alte situații>>), vă voi adresa, cu celeritate, invitația de a participa la ședința de Guvern, dacă voi considera necesară participarea dumneavoastră.
În încheiere, vă asigur, domnule președinte, de cunoașterea, de către Guvernul României, a obligației de loialitate constituțională care impune, deopotrivă Guvernului și Președintelui României, precum și oricărei autorități publice, respectarea competențelor constituționale, fără asumarea unor prerogative care excedează cadrului constituțional și legal”.
Inalta trădare? Josnica trădare cum se trateaza?
Da pentru astia nu exista lege, sanctiuni…cum sa publice pe site dupa ce incepe sedinta…e nevoie de o revolutie pe bune…cat se mai poate face si ea…ca inca avem europa care ne sprijina.
Ce sarpe de femeie … incredibil cat poate fi de nerusinata, inculta! Sila si dezgust maxim! 🙁
Ce mult a scris viorica! Ar fi culmea ca la dezbaterea temei pt asigurarea ordinii publice sa fie necesara oug privind amnistia si gratierea. Adica,se va asigura ordinea publica prin eliberarea catorva zeci de mii de puscariasi.
Poate a fost semnata de Veorika dar nu cred ca a fost redactata de ea! I-ar fi trebuit vreo 200 de ani buni sa o poată redacta în asa fel și fără greșeli de ortografie :)))
Nu ea a scris aceasta scrisoare, dar ea a acceptat sa o semneze, deci sa-si asume toate acele obraznicii.
De fapt, asta face de cand e premier, citeste sau semneaza ce i se da, oricat de imoral, de daunatoor pentru tara si, ca atare, riscant pentru ea.
Intrebarea este: de ce primeste? E platita, e santajata, sau ii place rolul de fameie- premier pe care multi o poreclesc „Proasta”?
Io nu cred ca diboliţa cu o căpiţă de paie pe cap este in stare sa redacteze o scrisoare !!
Și eu cred la fel !
Maciuca asta nu este in stare de nimic acolo sunt vorbele magarului de Dragnea.!!!!!!
Dăncilă adoptă un ton și o poziție autoritară, de parcă președintele ar fi în subordinea ei…., de parcă ea decide tot, sau ăla din spatele ei care-i va fi dictat….