Daddy Baba și cei 40 de hoți

2
15

Ofensiva pro-corupție a atins punctul de maximum, mai lipsește doar ordonanța de amnistie. Inițiativele anti-justiție vin în avalanșă. Nici nu mai poți ține socoteala tuturor demențelor care se nasc prin cotloanele Parlamentului.

Ultima grozăvie s-a petrecut marți, în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor. Această Comisie, condusă de PSD-istul Nicușor Halici (este că nici n-ați auzit de el?), a modificat Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Așadar, o lege care funcționa de 13 ani este modificată brusc, fără o motivație solidă.

Schimbările se înscriu în jihadul anti-justiție declanșat de PSD-ALDE în ianuarie 2017. După abuzul în serviciu, traficul de influență sau luarea de mită, a venit și rândul evaziunii să fie protejată. A venit și rândul evazioniștilor să-și asigure liniștea.

În noua sa formă, ieșită din Comisia ce-o are vicepreședinte pe Steluța Cătăniciu, iar membri pe Eugen Nicolicea și Florin Iordache, legea este o invitație la evaziune fiscală. Dacă unul sau mai mulți inculpaţi dintr-un dosar de evaziune fiscală achită prejudiciul total + 20%, atunci toţi acuzaţii scapă de urmărirea penală.

Trecută prin Comisie cu aviz pozitiv, legea ar urma să fie votată astăzi de plenul Camerei Deputaților. Cel puțin, asta era intenția coaliției PSD-ALDE. Dar cum majoritatea s-a șubrezit până la dispariție, e posibil ca votul să fie amânat, ca și în cazul altor legi. Doar UDMR și Grupul minorităților ar putea reface majoritatea pentru PSD-ALDE.

Dincolo de aritmetica parlamentară, rămâne legea în sine. Cei care au putut vota o asemenea grozăvie au ceva defect. Să zicem că un grup de 10 inși a făcut evaziune fiscală de 10 milioane de lei. Dacă nu sunt prinși, rămân cu banii. Dacă sunt prinși, nu mai au obligația de a returna fiecare partea lui de evaziune, ci poate veni unul singur cu prejudiciul + 20%, adică 12 milioane de lei, și problema e rezolvată. Nimeni la pușcărie, nimeni cu alte obligații.

Precizarea că oricare dintre inculpați poate achita întregul prejudiciu își are rostul ei. Este garanția pe care un evazionist profesionist o poate da altor cetățeni atrași în schema de evaziune că, dacă sunt prinși, nu trebuie să plătească nimic. Și nici nu vor ajunge la pușcărie, pentru că plătește boss-ul și totul se închide.

În privința evazionistului-șef, lucrurile sunt simple. Pentru el, evaziunea devine o activitate rentabilă. Să zicem că evaziunea de 10 milioane de lei e realizată din 10 operațiuni a câte un milion de lei. Să admitem că, din 10 operațiuni evazioniste, este prins în 5 (variantă optimistă pentru statul român, de regulă impotent în asemenea cazuri). Asta înseamnă că evazionistul va plăti statului 6 milioane (5 milioane + 20%), deci va face un profit de 4 milioane.

Există două măsuri care pot descuraja infracțiunile economice: suprataxarea și închisoarea. Suprataxarea presupune returnarea prejudiciului cu penalități foarte mari, ca la transportul în comun: ai fost prins fără bilet în tramvai, plătești de 25 de ori prețul biletului. În cazul evaziunii, soluția ar fi să dai banii înapoi în proporție de, să zicem, 500%. Ai fost prins cu evaziune de un milion de lei? Dai înapoi 5 milioane!

Și pedeapsa cu închisoarea își are rostul ei, descurajând infracțiunile. Dar Liviu Dragnea și aghiotanții săi nu sunt de acord. Ei au o gândire infracțională, nu pot ieși din matricea asta. E ca în „Ali Baba și cei 40 de hoți”: infractorii își vor apăra mereu libertatea, prada și „meseria”.

Daddy Baba și hoții săi ar trebui să arunce, totuși, o privire asupra unui studiu comandat de Geeks for Democracy. Acolo zice așa: 91% dintre români nu sunt de acord cu graţierea și amnistierea corupţilor. Mai mult: 87% dintre cei ce au votat PSD/ALDE/UDMR se opun amnistiei și grațierii.

Daddy Baba și hoții săi au greșit epoca. Haiduciile astea erau apreciate pe vremea lui Ali Baba. În secolulul XXI, Daddy Baba va ajunge, inevitabil, la pușcărie.

2 COMENTARII

  1. Suntem o tara pe dos, in care penalii ii hartuiesc pana la distrugere pe procuroriii si judecatorii corecti cu ajutorul ministrului Justitiei, al CCR, in care furtul a devenit o virtute, evaziunea incurajata, prostia venerata. Legile sunt votate la partid dupa ce sunt pritocite acasa de marele sef, ajutat de iubita, si de iubitul verisoarei iubitei.
    A devenit deja un experiment interesant, nu putem prevedea pana unde vom ajunge, cand ne vom opri.
    Nu e sigur ca alegerile vor stopa jocul. Se banuieste ca, dupa succesul cu legiferarea hotiei, vor cauta o solutie pentru ca rezultatul alegerilor sa se stabileasca la partid.

  2. Al Capone a fost condamnat și băgat după gratii (unde a și murit) pentru evaziune fiscală. În Germania, tatăl marii campioane Steffi Graf a fost condamnat condamnat la 3 ani și 9 luni detenție cu executare de către fiscul german pentru o evaziune fiscală de 12,3 milioane de mărci. Tot în Germania a fost condamnat pentru evaziune fiscală și Uli Hoeness, unul dintre cei mai mari fotbaliști ai lumii, deținător al Cupei Campionilor Europeni (actuala Liga Campionilor) de trei ori cu Bayern Munchen și campion mondial cu echipa națională a Germaniei în 1974, ulterior manager și apoi președinte al clubului Bayern Munchen, și exemplele pot continua. La noi e clar că se dorește dezincriminarea furtului din banii statului, încurajând mafioții să fure cât pot de mult, fără grija vreounei pedepse. România merge acum pe contrasensul drumului tuturor țărilor civilizate și se pare că nimic nu mai poate opri acest parcurs catastrofal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here