Cupa Mondială FIFA 2022 va avea loc în Qatar, în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie 2022. Va fi al doilea campionat care se va desfășura pe continentul asiatic, dar este pentru prima dată când acesta va fi organizat în lumea arabă.
Din cauza faptului că vara temperaturile sunt foarte ridicate în Qatar, s-a hotărât ca turneul să fie susținut într-o perioadă în care căldură poate fi suportată atât de spectatori, cât și de fotbaliști. În mod normal, Cupa Mondială se desfășura în lunile mai, iunie sau iulie, dar această Cupa Mondială iese cu totul din tipare.
Ce trebuie să știi despre Cupa Mondială 2022?
- Stadioanele din Qatar sunt plasate la mică distanță unele de altele, astfel că staff-urile echipelor și spectatorii se vor putea deplasa dintr-o locație în altă în cel mult o ora și jumătate.
- Cupa Mondială 2022 va fi ultima ediție a turneului final care va alinia la start un număr de 32 de echipe, urmând că de la ediția următoare acesta să fie crescut la 48 de formații.
- Finala turneului va avea loc pe 18 decembrie 2022, atunci când se sărbătorește și Ziua Națională a Qatarului.
- Qatarul este o țară conservatoare, astfel că fanii sunt avertizați să aibă grijă la comportamentul lor. Deși alcoolul se găsește în Qatar doar în restaurantele și barurile de lux, organizatorii au declarat că vor fi organizate zone speciale de vânzare a băuturilor alcoolice pentru fani în jurul arenelor.
- Qatarul are o populație de 2,9 milioane de locuitori, iar organizatorii se așteaptă ca la Cupa Mondială 2022 să participe aproximativ 1,5 milioane de fani.
- Au fost formulate critici puternice privind tratamentul acordat lucrătorilor străini implicați în pregătirea Cupei Mondiale. Potrivit unei investigații, multor muncitori li s-au refuzat hrana și apa, li s-au luat actele de identitate și nu au fost plătiți la timp sau chiar deloc.
Unde poți să pariezi pe Cupa Mondială din Qatar?
Cupa Mondială din Qatar va stârni cu siguranță un interes uriaș și din partea pasionaților de pariuri sportive din România. Meciurile vor fi urmărite cu sufletul la gură începând încă din faza grupelor, iar casele de pariuri de pe internet vor oferi sute de opțiuni de pariere extrem de interesante din care vei putea alege, precum pariuri pe jucători, pariuri pe cornere, cartonașe, faulturi, șuturi pe poartă și multe altele.
Dacă vrei să pariezi pe Cupa Mondială 2022 în cele mai bune condiții și direct de pe internet, atunci poți alege agenția licențiată FavBet, care îți pune la dispoziție o mulțime de avantaje: o platforma de joc modernă, bonusuri și promoții interesante, o ofertă de pariere foarte bogată, aplicație pentru pariuri pe mobil (Android și iOS), precum și posibilitatea de a încasa uneori la FavBet bonus fără depunere.
Vei putea plasa astfel pariuri pre-meci și live pe Cupa Mondială și să te bucuri de distracție în cadrul uneia dintre cele mai apreciate case de pariuri online din țară noastră.
Grupele și programul meciurilor
Cele 32 de echipe care vor lua parte la startul Cupei Mondiale din Qatar sunt împărțite în 8 grupe de câte 4 formății fiecare, după cum poți vedea în lista de mai jos:
- Grupa A: Qatar, Ecuador, Senegal, Olanda
- Grupa B: Anglia, Iran, SUA, Țară Galilor
- Grupa C: Argentina, Arabia Saudită, Mexic, Polonia
- Grupa D: Franța, Australia, Danemarca, Tunisia
- Grupa E: Spania, Costa Rica, Germania, Japonia
- Grupa F: Belgia, Canada, Maroc, Croația
- Grupa G: Brazilia, Serbia, Elveția, Camerun
- Grupa H: Portugalia, Ghana, Uruguay, Coreea de Sud.
Programul și datele de desfășurare a meciurilor pe tot parcursul competiției este următorul:
- Faza grupelor: 21 noiembrie – 2 decembrie
- 16-îmi de finală: 3-6 decembrie
- Sferturi de finală: 9-10 decembrie
- Semifinale – 13-14 decembrie
- Finală mică – 17 decembrie
- Finală mare – 18 decembrie
Stadioane la Cupa Mondială 2022
Qatarul s-a pregătit necontenit pentru a găzdui cel mai important eveniment global, iar cele 8 stadioane au fost construite într-un timp record.
Nu trebuie omis faptul că muncitorii au lucrat în condiții extrem de dificile pentru a construi o întreagă infrastructură sportivă modernă în decurs de câțiva ani.
Stadionul Al-Thumama
Stadionul Al Thumama are un design și o arhitectură impresionantă și este considerat piesă centrală a evenimentului, fiind situat la 12 km de Doha, în partea de sud. Arena este de-a dreptul deosebită, deoarece este construită în formă de “ghafiya” – o șapcă tradițională purtată de mulți bărbați din tot Orientul Mijlociu.
Exteriorul acestui stadion este de un alb imaculat și impresionează atât în timpul zilei, cât și pe timpul nopții, atunci când este iluminat. Complexul include și un parc de 50.000 de metri pătrați, cu arbori indigeni, care acoperă 84% din peisaj.
Capacitatea stadionului este de 40.000 de locuri, iar aici se vor desfășura în total 8 meciuri, inclusiv un meci de optimi și un sfert de finală.
Stadionul Lusail
Stadionul Lusail este cel mai mare dintre toate cele 8 structuri și are o capacitate de 80.000 de locuri. Aici vor avea loc 10 meciuri din cadrul Cupei Mondiale 2022, inclusiv finala, cel mai așteptat eveniment.
Acesta are un design deosebit, inspirat de jocul de lumina și umbră al felinarului Fanar, iar fațada acestuia surprinde elemente decorative de artă și mobilier, folosite în lumea arabă și islamică de către civilizațiile timpurii.
Toate stadioanele au fost construite într-un stil modern, dar acesta este cel mai potrivit pentru a găzdui cel mai important meci de fotbal din 2022, datorită sentimentului de grandoare pe care îl emană.
Stadionul Al Janoub
Stadionul Al Janoub este cu siguranță cel mai elegant stadion din întregul Qatar. Este situat într-o zona cu o bogată încărcătură istorică, chiar în orașul Al Wakrah. Designul acestuia a fost inspirat de bărcile tradiționale folosite pe vremuri de către locuitorii din acea zona, iar acoperișul acestuia este retractabil. Capacitatea este de 40.000 de locuri, iar aici se vor juca meciuri din grupe și optimi.
Stadionul Internațional Khalifa
Stadionul Internațional Khalifa a fost construit în 1976, iar de-a lungul timpului a găzduit numeroase evenimente sportive, printre care și Jocurile Asiatice. Acesta a fost renovat în 2021 pentru a-i fi extinsă capacitatea, iar astăzi dispune de un număr de 40.000 de locuri.
Designul sau este uluitor, combinând diferite stiluri moderne, și este dotat cu un sistem de răcire inovator, pentru că meciurile să se desfășoare într-un cadru confortabil. Aici vor avea loc 6 meciuri din faza grupelor, un meci din optimile de finală, precum și meciul pentru locul 3 (finală mică).
Stadionul 974
Cunoscut anterior sub numele de Ra Abou Aboud, acesta este considerat cel mai ingenios model de stadion dintre toate cele 8 structuri. Numele lui provine de la cele 974 de containere maritime utilizate în construcția sa.
Totodată, originalitatea este redată și prin faptul că s-a folosit prefixul internațional al Qatarului, +974. Acesta are o capacitate de 40.000 de locuri, iar aici se vor desfășura meciuri din grupe și optimi.
Stadionul Education City
Numele acestuia nu este ales întâmplător, deoarece acest stadion este înconjurat de zone academice și de organizații sportive. Inaugurarea sa a avut loc la începutul anului 2020, iar aici s-au desfășurat deja evenimente importante din lumea fotbalului, și anume Cupa Mondială a Cluburilor FIFA 2020, dar și Cupa Arabă FIFA 2021.
Forma acestuia este de diamant zimțat, conferind o senzație de calitate, prospețime și durabilitate. Capacitatea stadionului este tot de 40.000 de locuri, urmând că aici să se desfășoare 6 meciuri din grupe, un meci din optimi și un sfert de finală.
Stadionul Ahmad Bin Ali
Stadionul Ahmad Bin Ali îmbină simboluri ale culturii și tradițiilor din Qatar. Acesta poartă numele celui care a fost emir între anii 1960 și 1972, iar aici s-au desfășurat 5 meciuri în timpul Cupei Arabe FIFA 2021.
Cei 40.000 de fani vor fi găzduiți în această arena ultramodernă și vor putea urmări meciuri din grupe, dar și un meci din optimile de finală.
Stadionul Al Bayt
Stadionul Al Bayt este considerat a fi foarte valoros, deoarece aici va avea loc meciul de deschidere al Cupei Mondiale FIFA 2022. Este al doilea stadion că mărime din Qatar și este situat în Al Khor, un loc faimos pentru scufundări și pescuit.
Designul acestuia este deosebit, inspirat de corturile nomade tradiționale, și are o capacitate de 60.000 de spectatori, urmând că aici să se desfășoare 6 meciuri din grupe, unul din 16-îmi, un sfert de finală și o semifinală.
Cupa Mondială din Qatar va fi cea mai costisitoare Cupa Mondială din istorie, cheltuindu-se pentru organizarea ei peste 200 de miliarde de dolari. Fiind o țară ospitalieră, Qatarul va fi un răsfăț pentru toți iubitorii de fotbal din întreagă lume și cu siguranță turneul final va fi unul extrem de bine organizat.