Acasă Media Cum vrea Guşă TV să scape de faliment: cu "Mitralieră" în direct...

Cum vrea Guşă TV să scape de faliment: cu „Mitralieră” în direct şi ştiri delirante pe gustul lui Dragnea

Devine tot mai clar, pe zi ce trece, că soluţia pe care o propune Cozmin Guşă, alături de cei care îi permit să asigure în continuare managementul dezastruos al postului TV, este una pe gustul lui Liviu Dragnea: tot mai multe ştiri tip Ghiţă TV şi Felix TV.

În emisiunea de la ora 19.00, a intrat în direct celebrul „Mitralieră”, deputatul PSD Constantin Rădulescu. Un personaj care mai fusese invitat pe vremuri de Denis Rifai, la emisiunea ei de la ora 19.00, dar care dispăruse în ultima vreme de pe ecranul Realităţii TV.

Ce putea spune „Mitralieră” pe post? A vorbit mai lejer decât la Antena 3 sau la România TV despre baiul lui Dragnea: abuzuri, oameni nevinovaţi, ordonanţe de urgenţă, coduri penale, beştelirea lui Tudorel Toader, care „ne-a promis că dă ordonanţele şi ne-a minţint, nu le-a dat nici în ziua de azi” etc. etc.

„Mitralieră” a promis că vin celebrele OUG, pentru că „ministrul Justiţiei nu e de capul lui, e ministerul PSD, iar Viorica Dăncilă a promis în CEx al PSD că dacă domnul Toader îi pune ordonanţele pe masă cu toate avizele necesare, ea le dă fără probleme”.

Cum să-l iei în serios pe Valer Marian?!

Tot azi, a rulat în voie pe Realitatea TV o ştire produsă pe seama unui personaj pe care nu-l mai nimeni în serios de multă vreme. Valer Marian, fost PSD-ist şi autor al unor fabulaţii de zile mari pe tema felului în care ar fi devenit el „obiectiv” de urmărire al SRI.

Bineînţeles că motivul pentru care Guşă a decis ultramediatizarea unuia care nici la Antena 3 sau RTV nu mai are loc e simplu: demonizarea „statului paralel”, invenţie clocită în grupul clanurilor penale dirijat de Dragnea şi Tăriceanu.

Într-o zi în care nu aveai niciun motiv să vorbeşti de altceva în afară de Dragnea şi procesul său amânat azi, Realitatea TV a oferit minute bune unui subiect fără nicio noimă editorială, „supt din deget”, doar pentru a pune tunurile pe „binomul” SRI-DNA.

Cine-a văzut ştirea cu Valer Marian, SRI şi DNA sigur n-a înţeles nimic. Nici măcar unde era locul „statului paralel” în toată nebunia cu ancheta DNA de la Prahova în care e implicat şi tovarăşul lui Guşă, Sebastian Ghiţă, alături de gaşca penală a baronului Cosma, de la PSD.

Kuzmine, nu-i nevoie să cazi în genunchi în faţa lui Daddy!

Cozmin Guşă a anunţat recent falimentul Realităţii TV. Pentru care a acuzat pe toată lumea: statul paralel, Kovesi, „presa lui Coldea”, celelalte televiziuni, chiar şi pe Dragnea l-a arătat cu degetul nu cumva să creadă cineva că ştirile pro-Dragnea sunt rodul unui „periaj” menit să câştige bunăvoinţa stăpânului statului paralel.

Probabil că dacă ar fi după Guşă personal, ar face mâine din Realitatea Tv o copie a Antenei 3 sau a RTV. Dar ştie că pierde şi bruma de public rămas alături de postul TV care, pe vremea lui Rareş Bogdan, ţinea steagul sus în faţa tăvălugului total al PSD-ALDE.

Acesta este motivul pentru care a lăsat-o pe Denis Rifai să facă „jocul de putere” al discursului ne-PSD, pe segmentul orar în care a excelat Rareş Bogdan, plus alte câteva voci tot mai izolate în restul zilei.

În rest, fie prin invitaţi tip Bogdan Chirieac, fie prin ştiri precum cea de azi cu Valer Marian şi „binomul” SRI-DNA (când el practic nu prea mai există, după atacul „Ciumei” la adresa statului de drept), Guşă face şi el ce poate pentru a întinde mâna spre Liviu Dragnea.

„Kuzmine”, vorba lui Oreste, puţină demnitate nu strică! Dacă e să mori mediatic, fă-o măcar cu fruntea sus, nu cerşind mila unor Ghiţă, Nistorescu, Cristoiu, Dragnea, Tăriceanu sau Dan Voiculescu.

 

loading...

2 COMENTARII

  1. DACA DRAGNEA NU VA INTRA IN PUSCARIE VOM AVEA RAZBOI CIVIL! SUNT GATA SA MOR PT LIBERTATEA COPIILOR MEI! SUNT MEDIC CHIRURG SI FOST COMBATANT HOS – HVO pt. INDEPENDETA CROATIEI. ESTE VREMEA SA FORMAM COMITETE DE AUTOAPARARE INARMATE! DACA BESTIILE PSD-ALDE FILO-RUSE, ANTI-UE, ANTI-NATO IL VOR AVEA PE DRAGNEA IN LIBERTATE ORI PLECAM TOTI CEI CE IUBIM DEMOCRATIA DIN ROMANIA ORI LUPTAM AICI PT LIBERATATEA COPIILOR NOSTRI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here