Viorel Copolovici revine cu un nou episod din tinerețea sa comună cu Robert Turcescu! De la Brisbane (Australia), unde s-a așezat de o vreme, piteșteanul povestește cum spălau ei parbrize în 1991, la Pitești, iar actualul „gânditor suveranist” – pe atunci, poreclit „Ceaoane” – i-a tras o țeapă fără să clipească unui francez, șofer de TIR. De atunci lupta Turcescu cu Occidentul cel putred, de atunci simțea cum gâlgâie suveranismul în el!
Este al doilea text pe care i-l dedică Viorel Copolovici, pe Facebook, fostului său prieten Robert Nicolae Turcescu, după cel publicat la începutul acestui an, pe 15 ianuarie.
Atunci îl descria astfel: „fervent propagandist în beneficiul păcăliciului sonat care se crede «om de stat» și «președinte ales»” (l-ați recunoscut și pe Călin Georgescu). Și mai constata că „principiile progresiste l-au forțat să se detoneze singur drept «acoperit», nu combinațiile și multitudinea de șantaje și de șpăgi din perioada de glorie”.
Acum, Copolovici își numește fostul coleg „agitatorul manipulator fost ziarist colonel acoperit prin descoperire Robică Ceaoane Lae Turcică”, „personajul nostru atât de mic, atât de meschin”.
Copolovici a explicat, data trecută, de la ce vine denumirea de „Ceaoane”, pe care o folosește el la adresa lui Turcescu: „Cred că Ceaoane o urăște și astăzi din rărunchi pe aceea care i-a dat porecla asta, pe la mijlocul anilor ’90, Ruxandra Săraru. Aparent, de la «ceaun». Conform doamnei Săraru, căldărarii își strigau marfa la târguri cu formula «Ceaoane! Ceaoane aveeeem!»”.
Acum, românul din Brisbane relatează o întâmplare din 1991, când, împreună cu Robert Turcescu (pe atunci avea 16 ani), au găsit o ocupație din care să câștige ceva bani: spălau parbrize la o stație Peco din Pitești.
Mărturia lui Viorel Copolovici
„Hei, Monsieur! Change?” / „No, no! No change, is good like this!”
„Mă tot întreabă unii ce treabă am eu cu agitatorul manipulator fost ziarist colonel acoperit prin descoperire Robică Ceaoane Lae Turcică. Promit că într-o zi o să vă spun cu detalii ce și cum. Unii nu au nevoie de cronologii sau expuneri de motive. Alții au. Dar aici mi-am amintit un episod foarte timpuriu și foarte elocvent despre personajul nostru atât de mic, atât de meschin.
Vara lui, hăhăăăt! 1991. O mie nouă sute nouăzeci și unu! Prima vacanță de vară din liceu. Practic, eram deja prieteni de un an de zile.
Îmi iau de la «Chimicale» o butelie din plastic, cu pulverizator, pentru spălat geamuri, și niște lavete curate. Mă duc în benzinăria de la Podul Viilor, dinspre Mărăcineni, la ultima mașină de la coada de la pompă.
«Nu vreți să vă spăl parbrizul? E cam murdar…»
«Cât face?»
«Cât vreți dumneavoastră.»
«Bine, dă pă ele, fă-le pă toate!»
Așa a început prima vacanță din viața mea cu bani de buzunar făcuți de mine. Bani mulți pentru noi și pentru vremea respectivă. Colonelul Robică Turcică s-a alăturat instantaneu inițiativei și, în primul rând, s-a asigurat că nu mai cooptăm pe nimeni în gașcă.
«Dacă tu vrei să mai vină cineva tot aici, în Peco, să-mi zici, că eu nu mai vin…»
«Lucram» cu seriozitate. Ajungeam în benzinărie devreme, de dimineață. Pe la 11.00 luam o pauză și mergeam într-o dugheană de lângă, unde mestecam niște sandviciuri din jumătăți de franzelă cu cașcaval topit la microunde.
Ne întorceam la pompe și băgam «fresh» până pe la două după-amiază. Făceam monetarul și ne retrăgeam fiecare la casa lui. Credeți-mă: făceam o grămadă de bani.
Jumătate puneam deoparte, eu pentru țoale, Ceaoane pentru plecat la mare. Cealaltă jumătate era de spart seara, pe la Colibri sau prin alte locante din oraș. Pall Mall lung, necartonat, poate chiar un Rothmans Internațional sau un Dunhill «cu ghiul», bere la cutie, pizza…
Într-o zi, apare în benzinărie un TIR cu numere de Franța. Eu, după cinci ani de franceză cu Miclăuș la Generală 1, eram pe cai mari.
«Escănupuvon?»
«Uibiansiur!»
Ne urcăm pe scări, ne agățăm de oglinzi, de bare, îi lingem omului parbrizul, lateralele și retrovizoarele, apoi se duce Turcilă să încaseze «chevuvule, senepaziuntaxefixe». Îl văd cum vine spre mine schimbat la față, clătinându-se puțin și îmi face semn din cap către mâna în care ținea o bancnotă de O MIE DE LEI.
Mai văzusem, dar nu pentru «serviciul» nostru din Peco. Era, ce-i drept, destul de nou apărută, însă noi primeam în general sume de ordinul zecilor de lei, uneori și mai puțin, pentru ce făceam acolo.
Mi se pusese un nod în gât de emoție, iar din spatele camionului își ițește capul șoferul și, cu față mirată și un gest de surprindere din mână strigă în urma lui Robică:
«Hei, Monsieur! Change?»
«No, no! No change, is good like this!», aruncă bunul meu prieten și iuțește pasul către mine. În urma lui, franțuzul dă din mână a lehamite, urcă în cabină și demarează.
Era o bancnotă nouă, curată, hârtia era țeapănă și se îndoia greu. Probabil că acela a fost un moment extraordinar de potrivit în care să mă fi îndoit eu de oportunitatea acelei proximități față de individul care avea să devină mai târziu unul dintre cei mai lacomi, mai fățarnici, mai mincinoși, mai farisei și mai necinstiți indivizi pe care mi-a fost dat să-i cunosc vreodată.
Rețineți, vara lui 1991. Același liceu, aceeași facultate, aceleași beții, aceleași petreceri, aceleași concerte, de multe ori aceleași apartamente, uneori aceiași angajatori, uneori aceleași femei… Să tot fi fost câteva întâmplări.”
Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!
CITIȚI ȘI:
* „Specialii” ne fac „campionii lenei” în UE: românii – cea mai scurtă viață profesională
Atât putem
Rușii strâng toate lichelele dintr-o țară și le pune la conducere. Acesta e modelul cu care au distrus toate țările unde a intrat Armata Roșie Eliberatoare.
pun
Turcescu a fost si va ramane un linge blide. Isi otraveste zilnic enoriasii cu povesti sulfuroase impotriva lui Nicusor si Ilie. Ne invata cat de presedinte ar fi fost Kremlinescu sau Semiom. Asta nu se poate numi jurnalist, ci un agiator care asteapta o functie barosana in cazul in care cei pe care ii pupa in fund ajung la butoane.