Zice duamna Anca că AUR și Simion nu s-au dus în America doar cu caietul roșu Turu’-doi-ânapoi, ci si cu o listă neagră care conține nume-prenume-postări ale celor care critică Administrația Trump.
Sper că nu m-au uitat și sunt acolo, așa cum figurez pe toate listele negre întocmite de legionarii patriei, măcar pe la coada listei, chiar dacă nu am funcție publică.
Pe profesorul Valentin Naumescu, consilier prezidențial, l-au trecut cap de listă, cu un articol despre trumpism; pe Oana Gheorghiu și Nadina Ioana Dogioiu, pe Radu Miruţă, Irineu Darău – cu tot felul de postări sau declarații interpretate.
Duamna Anca era de-a dreptul în extaz, citindu-le textele cu voce tare și saliva abundent „suveranist” la ideea că vor fi toți pedepsiți exemplar, eventual trimiși la ceva Canal sau la vreo închisoare din Guatemala.
Curat liberă-exprimare, nene Simioane, că la voi libera exprimare înseamnă emoticoane cu mânuțe împreunate și laude agramate la adresa mărețului conducător, oricare ar fi ăla, atâta vreme cât linsul bocancilor v-ar aduce ceva putere.
În rest, „ce mă fac cu voi”, ăștia care știm să scriem corect, care gândim cu mintea noastră și care, desigur, nu te votăm, adică 80% din țara asta.
Ce n-au întețes AUR-iștii și duamna Anca e faptul că, da, România e cea mai pro-americană țară din Europa, dar că pro-american nu înseamnă pro-MAGA.
MAGA nu e SUA, decât temporar, așa cum AUR nu reprezintă decât vreun milion jumate dintre cei 20 de milioane de cetățeni ai României.
Printre subiectele de joi e, desigur, președintele României, prezent la Consiliul UE, pe care duamna Anca Circăreasa îl numește nici mai mult, nici mai puțin decât „clovn”.
Apoi a arătat niște imagini cu președintele în grupurile de lideri, strângând mâna altora, la masă cu omologii lui, și a analizat cine și cum a întors capul, cine i-a zâmbit și cine nu și a tras concluzia „nu-l ia nimeni în seamă”.
Nici la Davos nu ne ia în seamă nimeni, dar apoi au retractat, că totuși suntem luați în seamă, dar numai prin Bogdan Ivan, că e de la PSD.
Apoi, băiețeii ăia din studio au vorbit despre „tanti” Oana Țoiu, care, în calitate de ministru de Externe, a participat la un panel, la care a vorbit despre Rusia, în prezența reprezentanților Rusiei și Belarusului, adică ăsta da, curaj – bravo, Oana! Asta zic eu, nu ei, că fauna din studio avea o problemă că ministra a vorbit despre rezistența prin reziliență a cetățenilor României, reformiștii pe care băiețeii din studio, legați de fusta duamnei, îi urăsc cu spume.
Ne-a informat și că ea știe sigur, sigur, că Administrația Trump își ține respirația în așteptarea deciziei României de a intra sau nu în Board of Peace și ne-a spus cât de tare îl admiră pe Trump, dar asta o știm deja, că așa admiră ea orice individ de sex masculin, cu mustață sau fără, care o dă cu oiștea în gardul democrației și care, invariabil, ajunge la închisoare.
A urmat, desigur, premierul Bolojan, insultat și el cu tot felul de porecle, că duamna Anca fără porecle e ca o căruță fără boi, eșuată în șanț, la marginea drumului.
Dar a recunoscut că Bolojan e tare, merge înainte cu reformele astea care nu plac nimănui, și că n-o să dea rotativa PSD-ului, informație dată de nu-ș’ ce primar.
I-a amenințat și pe cei care s-au perindat prin emisiunile dumneaei, care, deși au loc la o televiziune publică – televiziunea poporului! –, sunt EMISIUNILE EI PERSONALE, așa că-i zboară pe toți cei care îndrăznesc să iasă din narativul impus și pe cei care renunță la fundătura Turu-doi-ânapoi, unde s-a proptit de mai bine de un an televiziunea lui Maricel.
La freak show-ul condus de duamna Anca rămân invitați permanenți, deocamdată, Peiu, Coarnă, Daniel Ghiță și desigur, Makaveli, cu glumițele lor absolut penibile, ca niște șantieriști adunați în jurul unui ziar plin de unsoare, pe care tronează niște parizer cu muștar.
S-a vorbit și despre petiția inițiată de mine, despre care unul dintre domnii isteți din studio a înțeles că e plângere penală, deși eu am scris negru pe alb scopul și direcția.
A afirmat însă, la fel cum am spus și eu, că gașca de hăndrălăi a lui Simion, prezentă în SUA ca să taie torturi în formă de Groenlanda, provocând un scandal internațional ale cărui ecouri nu se vor stinge, e, practic, o DELEGAȚIE formată din demnitari români.
În această calitate, instituțiile statului – începând cu Comisia Juridică de la Camera Deputaților, unde voi trimite luni petiția – au obligația să-i tragă la răspundere pe aceștia pentru felul în care au terfelit imaginea României, implicându-ne într-un scandal internațional.
Iar cetățenii României semnează LIBERI o petiție ca AUR-arii să răspundă pentru faptele lor.
DE ACEEAȘI AUTOARE:
* Globalism și sorosism
* Balega din studioul francez
ALTE EDITORIALE:



