Printre cei 10 pacienți decedați în tragedia de la Piatra Neamț s-a numărat și Mircea Covătaru (74 de ani), antrenor emerit, personalitate marcantă a unui sport care a dat României campioni olimpici și mondiali: lupte greco-romane. Este unul dintre cei 8 pacienți arși de vii în „salonul morții”.
Federaţia Română de Lupte şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Neamţ au anunţat, duminică, decesul antrenorului emerit Mircea Covătaru. DJST Neamţ a precizat că bărbatul este una dintre victimele incendiului de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ.
Federația Română de Lupte a menționat pe Facebook:
“Federaţia Română de Lupte anunţă cu regret dispariţia maestrului Mircea Covătaru, antrenor emerit al Clubului CS Ceahlăul Piatra Neamţ. Personalitate marcantă a luptelor greco-romane, maestrul a fost cel care a descoperit şi a şlefuit destinele a numeroşi luptători. FRL transmite sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor! Dumnezeu să-l odihnească în pace”.
Mircea Covătaru avea 74 de ani şi, potrivit djstneamt.ro, de numele său se leagă începuturile secţiei de lupte a Clubului Sportiv Ceahlăul Piatra Neamţ. În 1977, el a fost primul antrenor al secţiei care avea să formeze, în timp, sportivi valoroşi.
Mircea Covătaru a început luptele la Rădăuţi, în 1963, iar un an mai târziu devenea campion naţional la tineret. A mai luptat pentru Farul Constanţa şi Dinamo Bucureşti, iar timp de 7 ani a făcut parte din lotul de seniori al României.
Şi-a început cariera de antrenor tot la Rădăuţi, în 1972, iar din 1977 a trecut la CS Ceahlăul Piatra Neamț. A stat aici până în 1991, perioadă în care a coordonat activitatea unei secţii care a produs sportivi care s-au şi clasat pe podiumuri la importante întreceri internaţionale.
Printre luptătorii formați de Mircea Covătaru s-a numărat Mihai Cișmaș, medaliat cu bronz la Campionatul European de juniori din 1981. Mai târziu, acelaşi sportiv – dar fiind legitimat la alt club – a reuşit să-şi treacă în palmares şi medalii la seniori: una de argint la Europene, una de argint şi una de bronz la Mondiale, plus un loc 5 la Olimpiada din 1984, de la Los Angeles.
Covătaru a fost antrenor la loturile naţionale din perioada 1980-1988, iar în intervalul 2016-2019 a activat din nou la Ceahlăul.
Anul 2020 i-a adus un necaz (s-a infectat cu noul coronavirus) și o nenorocire (a pierit în incendiul de la Spitalul Județean din Piatra Neamț). Tragic destin al unui mare performer!