„APADOR-CH consideră ridicol excesul de zel al poliției, de a întocmi dosar penal cetățenilor care au împrăștiat vopsea roșie în fața MJ, în semn de protest față de efectele legii recursului compensatoriu. Reacția poliției în astfel de cazuri trebuie să se încadreze în lege, dar să fie proporțională și compatibilă cu cerințele unei societăți democratice. O reacție exagerată a autorităților duce la inhibarea dezbaterii libere a chestiunilor de interes național.”
Pasajul de mai sus este dintr-un comunicat al unei dintre cele mai active şi cunoscute asociaţii care luptă pentru apărarea DREPTURILOR cetăţeanului de rând, în faţa agresiunii funcţionarilor statului. Ce-au păţi protestatarii Matei şi Dide, alaltăieri la Secţia 17 de Poliţiei din Bcureşti, e din filmul represiunii organizate de satrapii Jandarmeriei Române, în 10 august 2018, în Piaţa Victoriei.
La fel au procedat cu Răzvan Ştefănescu, românul cu „plăcuţele suedeze anti-PSD”, pe care l-au săltat abuziv, l-au dus la secţie împreună cu propriul copil (traumă pentru care cineva trebuie să plătească), l-au obligat prin încălcarea legii să dea jos numerele de înmatriculare personalizate cu „MUIEPSD” şi la final au recunoscut gingaş că…a fost o greşeală. Cine plăteşte? Nimeni, în acest regim al fărădelegii.
Acel incident n-a fost o întâmplare. Iată că abuzul de la Secţia 17 de acum două zile se adaugă acestui comportament de Miliţie, demonstrat de jandarmi în 10 august 2018, în Piaţa Victoriei. Poliţia arată că începe şi ea să calce pe urmele Jandarmeriei, din cauză că este populată cu prea mulţi angajaţi care n-au înţeles un lucru fundamental: funcţionarii statului român nu sunt la ordinele unui partid, ci ale legii, în serviciul cetăţenilor plătitori de taxe.
Poliţia Română ar trebui să-l cloneze pe Marian Godină. El este „prototipul” poliţistului-model, care şi-a RISCAT tot în numele legii. A refuzat să execute ordine ale baronilor locali, a continuat să aplice legea în interesul cetăţeanului simplu, în ciuda cumetriilor politice de tot felul. Godină este exemplul poliţistului care nu e dispus să fie la cheremul unor Dragnea, Dăncilă, Carmen Dan, cum au fost cei de la Secţia 17 alaltăieri sau cei care l-au anchetat pe „suedezul” cu plăcuţele anti-PSD.
Dacă vrea să fie un stat în serviciul cetăţenilor, nu al bandelor de infractori, România are nevoie să-l „cloneze” pe Marian Godină în Poliţie şi în toate instituţiile de forţă.