„«Cine-s, bă, fosilele alea în tribuna mea?». L-am urât pe măscăriciul ăsta analfabet, care l-a făcut pe tata să plângă”. Poveste tristă cu Borcea și cu un fost mare fotbalist

Fiica fostului fotbalist Lică Nunweiller, a cărui carieră a fost legată de clubul Dinamo, spune o poveste tulburătoare, în care tatăl său a fost batjocorit, umilit de unul dintre marii parveniți ai tranziției: Cristian Borcea.

Mihaela Nunweiller, o aprigă luptătoare pentru democrație, justiție, dreptate și libertate, a publicat un text emoționant pe Facebook, imediat ce a aflat de noua încarcerare a lui Borcea, fost „jupân” al FC Dinamo.

Lică Nunweiller (născut în 12 dec. 1938, la Piatra Neamț; decedat în 8 nov. 2013, la București), cunoscut ca Nunweiller IV, a fost un fotbalist remarcabil al anilor ’60 din secolul XX. A jucat 206 meciuri în campionat și 10 în Cupa Campionilor Europeni, toate pentru Dinamo București. A avut 4 selecții în echipa națională.

Lică Nunweiller provenea dintr-o familie de sportivi, alți trei frați ai săi jucând fotbal de performanță. Tatăl lor fusese militar austriac în Primul Război Mondial, rămas în Moldova la sfârșitul războiului, unde s-a căsătorit cu o moldoveancă din Piatra Neamț – mama celor patru frați fotbaliști.

Mărturia Mihaelei Nunweiller

„Ultima dată când tatăl-meu-cât-o-minune a mers pe stadionul Dinamo (eu l-am însoțit atunci), invitat fiind, împreună cu fratele lui Nelu, de un fost conducător al clubului la tribuna oficială pentru nu știu ce meci important, Borcea ne-a alungat de acolo ca pe niște câini pripășiți, după ce abia ne așezaserăm pe scaune.
L-am și auzit pe Borcea spunând – era doar cu două rânduri de scaune mai sus -, înainte să vină un agarici trimis de el să ne ridice și să ne alunge la peluză: «Cine-s, bă, fosilele alea în tribuna mea? Ia, la peluza cu ei!».

Din momentul ăla, când ne-am ridicat, iar eu cu tata am și plecat direct acasă, tatăl meu nu s-a mai uitat la niciun meci al lui Dinamo, nici măcar la televizor. Până la sfârșitul vieții lui.
Nelu, fratele lui, a ales să se ridice și să se mute la peluza unde l-a trimis Borcea. Tata nu a reușit până în ultima clipă să-i înțeleagă fratelui lui mai mare alegerea. Sau poate că a făcut-o, dar niciodată nu a comentat-o. Și nici nu i-a iertat-o.

În schimb, tata și-a închis sufletul pentru totdeauna într-o suferință care l-a măcinat până a închis ochii. Parcă-l aud cum spunea mereu:
– Tată, Dinamo a fost viața mea, la fel de mult cum sunteți voi și mama! Acolo am crescut și m-am format ca sportiv, ca om! Acolo mă duceam ca acasă! Ce am ajuns, tată, să vină unu’ care n-a dat o dată cu piciorul în minge și să mă arunce ca pe un dinte stricat, de unde eu mi-am spart capul de atâtea ori și mi-am rupt picioarele pentru clubul ăsta!?

Și de fiecare dată avea lacrimi în ochi. Nici nu le mai ascundea.

Tata a plecat pe steluța lui neîmpăcat, deși, la ceva timp după întâmplarea asta, au încercat alții din conducerea clubului să-i dreagă suferința cu nu știu ce premiu de recunoaștere a meritelor, pe care au vrut să i-l înmâneze înaintea unui meci.

Tata a refuzat categoric. Nu s-a dus, și nici nu le-a deschis poarta când au venit cu premiul la el acasă.

Știu că tatăl-meu-cât-o-minune a plecat din lumea asta mâhnit, cu o piatră pe sufletul lui frumos și bun, cum nu ar fi meritat nimeni.
Și pentru asta l-am urât și detestat pe măscăriciul ăsta analfabet! Și mi-am dorit să i se înfunde într-o bună zi!
N-a durat mult. A venit ziua când Borcea a fost umilit, încătușat și aruncat în pușcărie. A fost ziua când am simțit că tatălui meu îi șterge Dumnezeu toate lacrimile curse și toată durerea din suflet.
M-am bucurat. Mult și tare. Știu, sună inuman și nedemn de mine. Dar asta am simțit. Plus o puternică dorință ca individul ăsta să-și aducă aminte că a rănit un suflet de om bun care nu i-a făcut niciodată nimic rău, dimpotrivă, i-a lăsat și denumirea de «câinii roșii», care îi aparținea de drept, și nu l-a dat în judecată când individul a înregistrat-o la OSIM fără măcar să-l înștiințeze, nicidecum să-i ceară voie.

Nu cred că a regretat vreodată umilirea la care l-a supus pe tatăl meu.
Nu cred că a realizat vreodată că i-a smuls tatălui meu o bucată mare din sufletul lui.
Nu cred că o astfel de spoială de om ar putea avea vreodată remușcări sau păreri de rău. Pentru că este genul care face doar umbră degeaba pământului.
Da, fie, el mai face și copii. Sper doar să nu-i semene!

Dar știu că eu, acum, când am aflat că individul ăsta intră iar la pușcărie pentru 5 ani, am avut o strângere de inimă.
Și nu de bucurie!
Pentru că asta cred că face diferența între mine, fata tatălui meu minunat, și el, un oarecare!”

CITIȚI ȘI:

Condamnări definitive: Mazăre – 9 ani, Nicușor – 5 ani, Borcea – 5 ani. Mazăre face plajă în Madagascar, Borcea se întoarce în pușcărie

Borcea se întoarce după gratii. Lasă în urmă 7 copii născuți de 4 mame, precum și două fetițe nenăscute (gemene)