Cine ar fi crezut?! De felul în care vor vota alegătorii lui Traian Băsescu depind soarta Bucureștiului și imaginea rezultatelor la nivel de țară.
Un lucru e cert: dacă alegătorii fostului președinte și actualul candidat PMP la Primăria Capitalei vor vota cu el, există o șansă mare ca Gabriela Firea să continue la cârma Capitalei.
Ar fi, evident, un dezastru general: și pentru alegătorii PMP, și pentru cei ai Opoziției parlamentare (PNL și USR-PLUS), și chiar pentru votanții PSD.
Atunci când, după 4 ani și cu toate primăriile pe sector pe mână, ai făcut din București rușinea Europei (unde mai există o capitală în UE fără centură?!), nimic nu mai e de spus.
Lipsa apei calde și îmbolnăvirile din cauza poluării vor atinge cote insuportabile, pentru că pur și simplu Gabriela Firea nu e bună de așa ceva.
Una e să dai din gură și să impresionezi păturile paupere de votanți, alta să ai mână de gospodar și calități de manager capabil să pună lumea în mișcare.
Sigur, în politică nu pleci până când ești obligat s-o faci – de aia Firea ”rezistă” și candidează – dar în sinea ei știe și ea prea bine că jobul de primar nu e pentru ea.
Însă în ciuda incapacității sale funciare de a face treabă de primar, are totuși o mare șansă: fractura de pe frontul ne-PSD.
Incapacitatea de negociere și de compromis dintre PNL, USR-PLUS și PMP l-a obligat pe Traian Băsescu să intre în cursă, iar voturile pentru el sunt indirect voturi pentru Gabriela Firea, după cum bine spunea însuși Nicușor Dan.
„Eu am susţinut ca înţelegerea să fie între patru partide, nu trei. Au fost negocieri. S-a întâmplat că nu s-a ajuns la o înţelegere. Nu e niciun vinovat. În momentul în care aşteptările oamenilor nu se potrivesc s-a întâmplat că pretenţiile celor trei părţi să nu se suprapună. Mă aştept ca electoratul PMP o să voteze lucid, raţional. Orice vot dat oricui cu excepţia mea, e un vot pentru Firea”, a spus candidatul independent susținut de PNL și USRPLUS.
Traian Băsescu a respins categoric retragerea sa din cursă și susținerea lui Nicușor Dan, iar acum mingea este la alegătorii PMP.
Aceștia sunt în număr mare foarte fideli fostului președinte, cu greu ar putea să renunțe la a-l susține. Și totuși, majoritatea lor sunt și anti-PSD, anti-Firea mai ales. Tot ei știu prea bine adevărul celor spune mai sus de Nicușor Dan. Ce vor face, așadar, votanții PMP?
Există o soluție. Dacă măcar o parte din electoratul lui Traian Băsescu din București ar vota cu Nicușor Dan – să spunem o treime din votanții candidatului PMP -, candidatul independent nu va mai avea nicio emoție.
În plus, aceiași votanți n-ar putea fi considerați ”trădători”, atâta vreme cât vor putea vota listele de consilieri și candidați PMP la primăriile de sector.
Măcar o parte!
Sincer, înțeleg cât de greu le este să nu voteze cu Traian Băsescu. Și desigur că pot fi supărați și pot să voteze dinadins anti-Nicușor Dan, având în vedere greșeala imensă comisă de PNL și USR-PLUS prin excluderea PMP dintr-o ”alianță în trei”, la București.
Dar, ca să-l cităm tot pe Nicușor Dan, mai există și oameni raționali. Poate că unii dintre ei vor realiza că între a te răzbuna pe PNL și USR-PLUS (votând cu Traian Băsescu) și a scăpa de Gabriela Firea și PSD (votând cu Nicușor Dan), a doua variantă ar fi bună pentru toți cei care visează la un București cu destinul Clujului.
Da, e nedrept că PMP a fost exclus din alianța Dreptei la Capitală, dar va fi și mai dureros pentru toată lumea dacă cel mai mare oraș al României rămâne pe mâna clanului de la Voluntari.
De aceea, cheia e la votanții PMP.
Victoria Gabrielei Firea la București va fi nu doar garanția unei degradări continue a vieții locuitorilor urbei lui Bucur, dar și resuscitarea PSD și ”capitalizarea” sa cu imagine de învingător.
Partidul care va câștiga Capitala va avea toate motivele să se considere victorios peste întreaga Românie. Iar PSD are nevoie ca de aer de așa ceva, într-un moment de mare degrindoladă internă după epoca Dragnea și fragilizat puternic din exterior prin racolările de primari declanșate de PNL.
În rest, mai ales dacă PSD va pierde totuși Capitala, va fi numai de bine. PNL are toate șansele să devină partidul nr. 1 al României în materie de aleși locali, iar mai tânăra formațiune USR-PLUS va sparge monopolul celor două partide mari, reușind să intre în teritoriu acolo unde înainte nu exista. La fel, PMP.
Un scor însumat bun al PNL, USR-PLUS și PMP – sensibil peste cel al grupării antieuropene PSD, ALDE și Pro România – ar pregăti România pentru un viitor Parlament în care forțele trecutului nu vor mai avea majoritatea.
Timpul scurs de când Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au încălecat efectiv România a fost un coșmar ce părea interminabil.
Niciodată cei 4 ani de mandat nu au părut atât de ”lungi” ca din 2016 încoace!
Cu toate că l-am votat de mai multe ori pe băse, nu la-aș mai vota, era de așteptat să nu se înțeleagăcu alte partide, el vroia să dicteze în alianță, ce nu se mai putea mai ales că la 5% nu mai poți comanda, dar băse asta a vrut, și cu gura lui mare, cu interesele lui personale poate nici în parlament nu va intra Dumnezeu așa să ajute partidul lui, nu mai merită nici cinci bani cât de mizerabil a ajuns ca psd-ul, și dacă bucureștenii îl vor vota să mai steie cu psd la cârmă și să-l întrebe pe băse ce a obținut, dar nici așa nu poți fi aliat că nu pierz nicio ocazie să critici guvernul că nu a făcut ce ai crezut tu.
Pataki nu sunt de acord cu tine. Basescu este un administrator mai bun decat Nicusor Dan. Este clar ca nu are nici o sansa la alegerile astea, si categoric nu v-a mai castiga nici o batalie electorala. Insa sa o spunem pe aia dreapta: PNL, USR si Plus si-au cam tras un glont in calcai, mai ales ca au fost avertizati de Base. Sper totusi ca electoratul lui Base sa fie rational si sa nu-si iroseasca votul aiurea pe Base, deoarece nu are sanse.
La modul cel mai serios, eu nu inteleg cum mai pot fi oameni care sa-l voteze pe basescu. La cum s-a comportat dupa ce nu a mai fost presedinte, la sustinerea ordinara data psdistilor in lupta anti-justitie, la colaborarea lui cu securitatea lui ceausescu, cine dracu e atat de tampit sa mai voteze un asemenea gunoi de om??? Adica am avut un presedinte turnator in frunte pentru 10 ani, si cineva il mai voteaza in tara asta, ce dracu au romanii in cap?
Scopul alegerilor este sa scapam Bucurestiul de PSD care de multa vreme, care prin primarii generali si de sectoare au franat dezvoltarea orasului la rang de metropola. Basescu a facut cea mai proasta mutare politica din viata sa, daca a facut-o de capul lui si nu impins de la spate. In situatia in care va iesi Gabriela Firea, evident la diferenta mica, iar alegatorii lui Basescu au procente considerabile care se puteau varsa la Nicusor Dan, o sa-l numim principalul arhitect al distrugerii Bucurestiului. Datorita lui PSD ramane sa isi bata joc de locuitorii Bucurestiului prin firma capusa, cumetrii, bataie de joc in banul public. Basescu moral este terminat prin gestul sau de neinteles.
Mai pe scurt, cum spune pporul, a fost ca o vaca ce isi rastoarne sistarul.
Doar ca sistarul lui deja era cam gpl…
Scuze! Intentionam sa scriu: poporul…Si gol, nu gpl…
Desi, daca ma gandesc bine, poti spune si GPL… Asa ca, mai bine ca nu !-a turnat in galeata lui Nicusor Dan.
Uneori, si soarta le mai potriveste!
Ma scuzati, nu aveti dreptate, din fericire nu sunt votant pentru capitala… Revenind la Basescu si votantii lui, sunt multi dintre ei care nu pot uita USL-ul, sunt de condamnat? Eu nu cred, personal cred ca Ludovic Orban a gresit aici, Basescu cu toate relele lui, sunt destule, totusi e on om de dreapta, eu nu stiu daca iti poti permite sa irosesti 4-5-6% voturi care vin tot pentru tine. Cred ca inca se platesc polite, eu am fost votant Basescu, merg pe mana USR-PLUS.
Poate ca ei nu pot uita USL-ul dar alesii locali din partea PMP, la Bucuresti, au votat mereu cu PSD si cu Firea ajutind-o sa faca majoritate pentru diverse proiecte idioate. Asta e motivul pentru care nu au fost chemati in alianta. Eu, unul, regret ca n-au facut-o. Chiar sper sa iasa ND si asa!
Dl.Ciocazanu,
Chiar il vedeti pe Nicisor Dan im bin meneger ?
Aici o exclud pe Firea( e buna doar de gura).
De ce jurnalistii de dreapta il condsmnati pe Basescu?
Adica Orban isi permite sa elimine un partid de dreapta si vine cu pretentia sa i se voteze candidatul ?
Da-mi voie sa spun ca a facut-o constient Orban avand in vedere fratia ( sa nu uitam) dintre PNL si PS D care se prefac ca se cearta.
Prostii din PNL si prostii din USR , filialele Bucuresti conduse de violeta izoleta si beizadeaua nasui au dat deja proba prostiei si neputintei prin faptul ca in toate sondajele dupa patru ani de conducere catastrofala in care capitala s-a transformat intr-o cocina urat mirositoare, Firea are inca increderea si votul a 35-40% dintre bucuresteni!!! Acest lucru inseamna ca opozitia a fost facuta in Bucuresti de prosti pentru prosti! Si dupa ce ca esti prost de cazi in gropile din asfaltul Firei, mai ai aroganta sa nu inchei aliante cu PMP si alte forte anti-PSD si sa defilezi la alegeri cu un candidat sters, fara aplomb, ca Nicu, fratele interlopului Caine cum am aflat din inregistrarile absolut scandaloase. Iar Nicu aflat la a treia candidatura are tupeul sa se prezinte din nou candidat fara sa fi investit deloc in dezvoltarea personala. Faptul ca este matematician nu este o scuza pentru ca nu este in stare sa exprime o idee in limba romana pe intelesul tuturor, ca nu intelege mentalitatea, frustrarile si asteptarile celor crescuti in comunism si ca sta la discutii cu interlopii si nevestele lor cum ne-a aratat inregistrarea! Cheia pentru castigarea capitalei a fost timpul la PNL si USR, daca pierd capitala acesti prosti din aceste doua partide sunt principalii vinovati, nu Basescu si nu PMP si votantii lor!
Daca Firea castiga, Basescu dispare ca om politic si PMP-ul dispare dupa parlamentare.
Firea=Basescu= Mafia Imobiliara
Pana si aia din PDL si-au dat seama cu cine au de-a face. L-au suportat cat a fost Presedinte, ca era Tartorul Suprem, si pe urma au luat distanta.
Asta toata viata lui nu a fost decat un oportunist si un excroc. In afara de el si familia lui nu conteaza nimic.
Pe unde a fost in afara de betii,scandaluri, curvaraseala, increngaturi dubioase nu a facut nimic.
Si il cunosc de vreo 45 de ani.
Foarte bine ca PNL si USR+ nu s-au lasat santajati de jigodia asta.
Personal. a, sa votez cu matelotul. Si .. Nu din ceva razbunare, nu sunt membru PMP , nic macar simpatizant , Doar ca .. Pe Firea nu am cum sa o votez, si parerea mea despre Plicusor Dan, este extrem de proasta . Nu am cum sa il votez, chit ca simpatizez cu Plus. Nu pot vota cu cineva ce nu a fost in stare sa conduca macar partidul fondat de el. Sincer. Plicusor Dan, in afara de faptul ca porecla o are de la „Salvati Bucurestiul” nu are nimic. Nu are carisma, nu are oratorie de loc, nu are capacitatea de a se inconjura de oameni buni , inteligenti , [el goneste inteligenta din jurul lui ] Nu are nimic. despre „odeea de a conduce” nici nu vreau sa discut. Nu este in stare Azi candideaza cu Vlad ,ca echipa. o sa vedeti, peste cateva luni ce mizeria va produce acest Plicusor. Da , poate ca este un geniu pe matematica, dar , in rest este doar un necioplit , neavenit si un „”sictirist” ca sa spun asa, pentru ca asa trateaza el Oameni , Nu am cum sa votez un asemenea om, asa ca. am sa votez un matelot Parerile despre Plicusor Dan, sunt strict pareri personale, formate pe baza incercarilor mele de a discuta ccu el. si din ce a lasat el sa se vada
Minciunile pe care le indrugi despre Nicusor Dan sunt preluate din manualul de manipulare intocmit de consilieri ai lui Firea, bimeinteles, platiti din bani publici.
Nu cred ca votezi cu „matelotul”. Doar n-o sa mana musti care te plateste, votezi cu Firea,.
Iar „matelotului”, mai bine i-ai spune IEPURE.
Hmm….parerea mea e ca de aia nu avansam. De fiecare data suntem fortati sa alegem raul cel mai mic! Nu votati Basescu pentru ca nu are nicio sansa…dar ce spunem despre partidele care nu aduc in fata oameni capabili? De ce sunt fortat sa nu votez pe unul ca va iesi altul?! Dar despre PNL care a votat alegerile intr-un singur tur cu doua maini as putea spune?! Dar despre USR care l-a dat afara pe Nicusor Dan?! Ce putem spune despre aceste partide?! Pacat ca nu sunt in patrie!! Chiar nu se pune asa problema! Trebuie sa votezi cu cine vrei.