Teoriile conspiraţiei nu sunt ceva nou. Încă din secolul al 18-lea, „masoneria e organizaţia ce conduce lumea spre pieire, mână în mână cu însuşi Satan”. Lumea n-a pierit, dar nici conspiraţioniştii, nici teoriile lor. Diferă doar epoca şi protagoniştii.
V-aţi întrebat cum arată peisajul mintal al celor care înghit teoriile conspiraţiei, apoi fac din ele deziderat existenţial? De la nanoboţii care ne vor fi introduşi în corp, prin vaccinare, la Donald Trump, îngerul luminii, care luptă împotriva găştii demonico-orgiastico-pedofile, ce a confiscat Partidul Democrat din SUA. Milioane de americani, oameni extraordinari, îl susţin pe Trump din considerente socio-economice. Lor chiar le-a mers mai bine cu el la conducere. Dar există alte milioane, cu arme automate în mâini şi un Q mare pe tricouri, care fac din Donald al doilea Hristos. Ei sunt fructul pârguit al paranoiei conspiraţioniste.
Teoriile conspiraţiei arată, structural, identic. Mereu, un grup mic de oameni, din umbră, conduce lumea spre pierzanie. Sunt puţini, dar puternici. În cazul de faţă, teoria are şi filon religios: Donald Trump luptă cu puterile lui Satan, duşmanul de moarte al lui Dumnezeu. Fără el la conducere, întreaga lume e pierdută. Hillary Clinton şi alţii, care beau sângele copiilor, ne vor arunca în Iad. Observaţi, mereu, alternativa e dezatrul total. Ori Trump, lumină, ori Biden, întuneric. Niciodată nu există „răuţ”, ci doar Răul capital.
Teoriile conspiraţiei nu lasă loc de întrebări. Dacă întrebi, de bună credinţă: „Dar dacă nu e aşa…? Dacă vaccinul e real şi salvează vieţi? Dacă Trump are probleme psihice? Dacă QAnon se înşală?”, ţi se aruncă o privire plină de înţelesuri criptate, ce amestecă mila cu superioritatea. Aşadar, nu e loc pentru aparat critic, pentru atitudini dubitative. Există doar certitudini. Doar credincioşi sau trădători. Tipic spiritului de sectă iniţiatică, unde adevărurile sunt ocultate şi revelate doar celor care merită, pentru că stau în lumina lui Dumnezeu. Cei care se îndoiesc sunt, desigur, adoratorii lui Lucifer, prietenul lui Biden şi Hillary.
Teoriile conspiraţiei prind în plasă pe cei fără aparat critic. Mai exact, cred în ele cei care nu au reflexul întrebărilor mari, esenţiale. În România, e vina sistemului de educaţie, care-l obligă pe elev să repete, pe de rost, ce scrie în manual. Orice abatere, meditaţie sau concluzii personale sunt aspru pedepsite. Elevul, nu-i aşa, nu poate şti mai bine decât cei care-l dăscălesc. Scopul profesorului nu e să creeze oameni liberi, ci papagali obedienţi, fără gândire critică.
Altă categorie de conspiraţionişti vine din mediul religios. Sunt oamenii ce n-au avut norocul să găsească un preot care să-i înveţe să gândească cu mintea lor, aşa cum Dumnezeu doreşte. (Da, libertatea se învaţă). Din păcate, există preoţi şi pastori care-şi alienează credincioşii, dezbrăcându-i de personalitate şi transformându-i în extensii ale propriilor minţi defecte. Iată, alt segment de oameni care aderă uşor la teoriile conspiraţiei, din cauză că se tem de libertate şi ce aduce ea: Întrebări! Pentru aceştia, „a gândi cu mintea ta” e cel mai mare coşmar.
Întotdeauna, dictatorii şi inepţiile lor s-au mulat bine pe masele de oameni fără spirit critic. Cunoaştem bine ce urmări a lăsat comunismul în România, în societate şi în minţile românilor. Există şi acum oameni care se tem să critice puterea politică, deşi nu li s-ar întâmpla ceva rău. Cu minţile acestora, zeci de milioane, s-a jucat Donald Trump în SUA. Aşa a ajuns preşedinte şi, tot aşa, l-a revotat o mare felie a electoratului american. Cei care au năvălit în Capitoliu sunt convinşi că Trump e de la Dumnezeu, trimis să salveze ce se mai poate. Prostia e şi trans-oceanică, pentru că e universală.
Marea întrebare: Ce e de făcut? Cu siguranţă, excluderea conspiraţioniştilor, marginalizarea lor şi oprobiul public sunt calea spre dezastru. De fapt, mulţi dintre ei s-au înscris pe căi oculte tocmai din cauză că simţeau frustrarea marginalizării. Elitele i-au ignorat, iar semenii i-au apostrofat. Primul pas e dialogul, pe care îl deschidem noi cu ei. Singuri, ei, n-o vor face niciodată. Politeţea, blândeţea sunt obligatorii, căci dovedesc bună intenţie, nu tentativa manipulării. Argumentele, nu înjurăturile sunt ceea ce va pune pe gânduri un conspiraţionist şi-l va face să regândească totul. Alt element important e timpul. Schimbarea nu vine de la o zi la alta. E nevoie de timp pentru a schimba mentalităţi stricate în decenii.
Trebuie să recunoaştem, mare parte din cei care au îmbrăţişat teoriile conspiraţiei au fost, decenii la rând, marginalizaţi şi ostracizaţi. Au simţit că societatea îi lasă pe din afară. S-au simţit inferiori, iar asta le-a adus frustrare şi nevoia răzbunării. Nu au simţit că fac parte din ceva măreţ, aşa că şi-au creat singuri ţelul de a salva lumea. Aşa se naşte fanatismul şi întunecarea minţii. Dacă avem luciditatea de a recunoaşte propriile erori, viitorul nu va emana conspiraţionişti. Omul sănătos mintal, care-şi pune întrebări esenţiale, printr-un aparat critic funcţional, care se simte parte reală a lumii în care trăieşte nu va vedea niciodată pe Mesia reîntrupat în Trump sau roboţi într-un vaccin.
Depinde de noi. Toţi.
