De la eseurile și foiletoanele regretatei Oriana Fallaci încoace nu am citit ceva mai tulburător, mai adevărat și mai profund ca această analiză a lui Allister Heath, publicată sub titlul „Este ceva ce îi face pe oameni să se simtă inconfortabil în legătură cu Israelul”.
Nu este nimic de comentat.
Doar de citit!
„Există ceva legat de Israel care-i face pe oameni să se simtă inconfortabil. Și nu este ceea ce spun unii că este.
Unii vor indica politica, geografia, granițele și războaiele.
Dar dacă zgârii sub indignare, vei găsi ceva mai profund. Un disconfort nu legat de ceea ce face Israelul, ci de ceea ce este Israelul.
O națiune atât de mică nu ar trebui să fie atât de puternică. Punct.
Israelul nu are petrol. Nu are resurse naturale speciale. Are o populație abia de mărimea unui oraș american de dimensiuni medii. Israelienii sunt înconjurați de dușmani. Urâți în Națiunile Unite. Țintiți de teroare. Condamnați de celebrități. Boicotați, calomniați și atacați.
Și totuși, prosperă ca și cum nu ar exista un mâine.
În armată.
În medicină.
În securitate.
În tehnologie.
În agricultură.
În inteligență.
În moralitate.
În voință pură, de neînvins.
Transformă deșertul în teren agricol.
Produc apă din aer. Interceptează rachete în aer. Salvează ostatici de sub nasul celor mai rele regimuri politice din lume.
Nu doar că supraviețuiesc războaielor care ar fi trebuit să-i distrugă, dar le mai și câștigă.
Lumea privește asta și nu poate înțelege.
Așa că lumea face exact ceea ce fac oamenii atunci când sunt martori la o putere pe care nu o pot înțelege. Oamenii presupun că trebuie să fie o înșelăciune. Trebuie să fie ajutorul american. Trebuie să fie lobby-ul străin. Trebuie să fie vreo opresiune. Trebuie să fie vreun furt. Trebuie să fie vreun truc întunecat care le-a dat evreilor acest tip de putere. Trebuie să fie vreun șantaj.
Pentru că… Doamne ferește să fie altceva!
Doamne ferește să fie real! Doamne ferește să fie ceva pe merit câștigat!
Sau, mai rău, destinat!
Poporul evreu trebuia să dispară cu mult, mult timp în urmă. Așa se presupune că se termină povestea tuturor minorităților exilate, înrobite și urâte.
Numai că evreii nu au dispărut!
De fapt, s-au întors acasă, și-au refăcut pământul, și-au reînviat limba și și-au readus morții la viață – în memorie, în identitate și în putere.
Nu este normal. Nu este politic!
Este biblic!
Nu există niciun mecanism de trișat care să explice cum un grup de oameni se întoarce în patria lui după 2.000 de ani. Nu există o cale de înțelegere rațională care să explice cum s-a ajuns de la camerele de gazare la influența globală.
Și nu există niciun precedent istoric pentru supraviețuire sub puterea babilonienilor, romanilor, cruciaților, Inchiziției, pogromurilor și Holocaustului, pentru ca, finalmente, să te prezinți la muncă, luni, în Tel Aviv.
Israelul nu are sens dacă nu crezi în ceva de dincolo de matematică!
Iar asta înnebunește lumea!
Pentru că, dacă Israelul este real, dacă această națiune improbabilă, străveche, detestată este cumva încă cea aleasă, protejată și prosperă, atunci poate că Dumnezeu nu este un mit, până la urmă. Poate că El este încă în poveste. Poate că istoria nu este întâmplătoare. Poate că răul nu are ultimul cuvânt. Poate că evreii nu sunt doar un popor… ci o mărturie.
Asta e ceea ce unii nu pot suporta.
Pentru că, odată ce admiți că supraviețuirea Israelului nu este doar impresionantă, ci divină, totul se schimbă. Busola ta morală trebuie resetată. Presupunerile tale despre istorie, putere și dreptate se prăbușesc.
Îți dai seama că nu asiști la sfârșitul unui imperiu, ci că ești martor la începutul a ceva etern.
Așa că oamenii neagă realitatea. O denigrează. Și se înfurie împotriva ei.
Pentru că este mai ușor să numești un miracol „înșelăciune” decât să te confrunți cu posibilitatea ca Dumnezeu să-și țină promisiunile.
Și EL continuă, încă, să-și țină promisiunile.”
(„There’s Something About Israel That Makes People Uncomfortable”, by Allister Heath, published by „Daily Telegraph”, 30 iunie 2025. Traducere și adaptare de Daniel Uncu)
Eu cred în Acest Miracol. Și mă rog. În chilia mea, nu în biserică. Mă gândeam că numai altcineva (americanii) ne vor putea salva de securiști. După articolul doamnei Alliste Heath am înțeles că doar El ne mai poate salva.
Aleluia.