Atentatul asupra premierului pro-rus Robert Fico aduce Slovacia în pragul războiului civil. De vină sunt politicienii, al căror discurs toxic a divizat profund populația, radicalizând-o în mod dramatic

0
490
Secundele de după atentatul comis asupra lui Fico

Slovacia a ajuns în pragul războiului civil după atentatul comis acum două zile asupra premierului filo-rus Robert Fico, anunță ministrul de Externe al țării, Matus Sutaj Estok. Acesta face apel să înceteze campaniile de ură pe rețelele de socializare. Problema este, așa cum scrie „Financial Times“ într-o amplă analiză, că de această situație pe muchie de cuțit sunt de vină chiar politicienii slovaci, ale căror politici și retorică toxice au divizat până la extrem populația.

„Chiar și pentru standardele politicii polarizate din Europa Centrală, politicienii slovaci sunt ieșiți din comun prin discursul lor vitriolant“, notează jurnaliștii de la „Financial Times“.

Cazul tentativei de asasinat de miercuri asupra premierului populist Robert Fico este unul de manual. La nici câteva minute după ce șeful Guvernului fusese împușcat de mai multe ori, mai mulți dintre aliații săi deja acuzau opoziția și presa că au sânge pe mâini și amenințau că le vor interzice.

În loc să încerce aplanarea tensiunii, L’ubos Blaha, vicepreședinte al Parlamentului și membru marcant al partidului Smer, de guvernământ, acuza opoziția: „Este opera voastră! Vreau să-mi exprim dezgustul profund față de ceea ce ați făcut aici în ultimii ani. Dumneavoastră, presa liberală, opoziția politică, ce fel de ură ați răspândit față de Robert Fico? I-ați construit spânzurătoare“.

Atentatul a zguduit țara și ridică întrebarea dacă nu cumva democrația ca instituție nu e cumva amenințată de această spirală a retoricii toxice care s-a transformat deja în violență fizică.

Coaliția populistă și filo-rusă speculează atentatul asupra lui Fico pentru a interzice presa de opoziție și pentru a pune la punct ONG-urile

Slovacii văd tentativa de asasinat ca pe un punct culminant a luni de atacuri verbale, campanii de dezinformare și chiar bătăi cu pumnii între liberalii aflați acum în opoziție și pro-rușii populiști ai lui Fico, scrie „Financial Times“.

Situația pare să-i fi speriat, în sfârșit, pe unii dintre politicieni. Fosta președintă a Slovaciei, Zuzana Caputova, care este liberală, i s-a alăturat succesorului ei, populistul Peter Pellegrini, într-un apel comun făcut joi: „Suntem în total acord să condamnăm orice tip de violență. Atacul de ieri (miercuri – n. red.) asupra premierului Robert Fico este în primul rând o mare tragedie umană, dar și un atac la democrație“.

Misha Glenny, rector la Institutul pentru Științe Umane din Viena, a declarat însă pentru „Financial Times“ că atacul asupra lui Fico va aduce mari beneficii coaliției populiste pro-ruse care a ajuns la guvernare în octombrie anul trecut. În primul rând, e de așteptat ca scorul populiștilor să crească la alegerile europarlamentare din 9 iunie pe fondul unui vot de simpatie. În al doilea rând, e previzibil că atentatul va acelera procesul de interzicere și cenzurare a presei de opoziție, pe care puterea pro-putinistă de la Bratislava l-a inițiat deja.

În acest timp, partidul extremist și ultranaționalist SNS (un fel de AUR al Slovaciei), membru al coaliției de guvernare, încearcă să încingă spiritele. Andrej Danko, președintele SNS, a avertizat că „în acest moment a început un război politic“. El a promis „schimbări în mass-media“. Prima vizată e televiziunea publică RTVS.

Coaliția lui Fico a băgat în Parlament, de curând, o lege care aduce cu cea aplicată de Putin în Rusia, prin care ONG-urilor le-ar fi interzis să mai acceseze fonduri din străinătate. Societatea civilă ar deveni astfel dependentă aproape în totalitate de banii Guvernului.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

* VIDEO. Mihail Neamțu s-a dus la Gigi Becali să cerșească 500.000 de euro pentru campania sa pe lista AUR! L-a luat cu el și pe George Simion

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.