Într-una dintre zile am primit pe adresa redacţiei un articol foarte bun al unui autor de-al nostru. De aceea nici n-am ezitat să-l public.
Însă, după apariţia acestuia pe paginile săptămânalului, bărbatul, în loc să-mi mulţumească, mi-a expediat un mesaj pe e-mail, care conținea o conversaţie dintre el şi un necunoscut, care-l acuza că i-a furat articolul şi l-a publicat cu numele lui.
Sigur că am rămas surprinsă, pentru că nu mă aşteptam ca acest domn, chiar dacă a preluat textul cuiva, să aibă tupeul să-mi trimită dovada faptului că a plagiat. Dar se vede că necunoscutul respectiv l-a obligat să procedeze astfel, fiindcă într-unul dintre mesaje îi cerea omului ca revista noastră să publice imediat o dezminţire.
E şi firesc că nu am făcut acest lucru, pentru că la câte articole primesc în fiecare săptămână, nu pot să pierd timpul căutând pe internet dacă un text a fost plagiat ori nu.
Apoi, am considerat că scuzele trebuie prezentate de cel care a avut îndrăzneala să fure. Însă, pentru felul în care s-a purtat protagonistul nostru, am refuzat să-i mai public vreo „operă”, pentru că nu s-a făcut doar pe el de ruşine, dar a atentat şi la reputaţia revistei noastre.
Povestindu-i însă această întâmplare unei cunoştinţe, aceasta mi-a spus că, nu demult, citind o publicaţie creştină, a descoperit şi ea pe paginile ei un articol care-i aparţinea, dar semnat de altcineva. Iar când a înfruntat-o pe doamna în cauză, aceasta a dat vina pe tipografie, susţinând că greşeala le aparţine.
Această dezvinovăţire seamănă mai mult cu una pentru proşti, fiindcă tipografia nu poate interveni în conţinutul unei reviste şi să schimbe titluri sau nume, aceasta doar o tipărește.
Sigur că autorul meu şi-a cerut iertare până la urmă şi mi-a promis că gestul lui nu se va mai repeta. Dar oare cum să fac cu încrederea, pe care, odată pierdută, cu greu o mai poţi recupera?!…
E de neinteles. Domnul care a comis plagiatul nu a recunoscut ca a plagiat, doar ca a fost acuzat?
Aveti certitudinea ca nu a fost fortat de un ciudat si, ca sa scape, v-a transferat problema neasumandu-si rezolvarea completa?
Lumea a devenit foarte complicata, te poti astepta la orice.