E clar că Norica Nicolai nu mai face furori printre bărbaţi. Nu ştim ce senzaţii a semănat în trecut, în tinereţe, dar strict din punct de vedere „fashion”, azi cel puţin, nu poate emite pretenţii de tipul Irinei Tănase, iubita lui Liviu Dragnea.
Timpul e uneori necruţător, lasă urme nedorite de nimeni, iar Norica Nicolai ştie prea bine asta.
Totuşi, nu i-a cerut nimeni să pozeze în ce nu este ea în realitate. Nici ei, nici lui Renatte Weber şi chiar şefului lor „pe linie de partid”, Călin Popescu Tăriceanu, altfel un cuceritor dovedit, cu cinci neveste la activ.
Căci ALDE n-a enunţat niciodată criteriul aspectului fizic atunci când a cerut votul poporului. Şi nici n-a prezentat vreodată un proiect de lege care să includă selecţia candidaţilor în funcţii publice şi pe criterii de „parada modei” sau „provocarea feromonilor”. Lumea a crezut că tot ce contează e competenţa, seriozitatea în proiectul în care e implicat fiecare, nicidecum înfăţişarea.
Prin urmare, de vreme ce omul de rând ştie cum arată în realitatea fiecare actual candidat politic, fie el de la ALDE sau alt partid, la ce bună atunci „întinerirea” din poză a celor care apar pe afişele electorale ale ALDE?
Cea mai vizibilă cosmetizare a feţei e chiar la Călin Popescu Tăriceanu (foto deasupra). E o diferenţă atât de mare faţă de Tăriceanu cel actual, încât nici nu ştii dacă pe afişul electoral apare o poză din tinereţe sau este pur şi simplu imaginea foarte retuşată a unei poze recente.
Dar diferenţa imensă se poate vedea şi la fotografiile Noricăi Nicolai sau ale lui Renatte Weber (foto sus), candidate pe lista ALDE la alegerile europarlamentare.
Întrebări pentru „întineriţii” ALDE
- Le e ruşine candidaţilor ALDE de aspectul lor fizic actual?
- Cred ei că vor aduce voturi în plus cu poze pe afişe profund modificate?
- Au o părere atât de proastă despre public încât să nu ţină cont de faptul că oricine îşi dă seama cum arată ei în realitate şi cum apar pe afişe?
Poate nu e relevant, dar această cosmetizare brutală a feţelor de candidaţi ALDE în campania publicitară electorală seamănă cu comportamentul partidului, pe fond. Discursul ALDE e unul antieuropean, culmea, deşi candidaţii săi cer votul pentru a ajunge în… Europa! Adică, în Parlamentul European. Este exact acelaşi gen de păcăleală precum întinerirea pozelor de pe afişe după modelul morţilor de pe crucile din cimitir.
Sper ca pe astia sa-i voteze …DRACU!!!!
Formalismul nu este etică Nicomahică. Femeile îmi sunt dragi. Nu voi ataca pe Renate Webber sau pe Norica Nicolai. Eu dacă voi îmbătrâni voi face un calcul dacă mai valorezi ca scriitor. Şi sigur din mine nu vor mânca viermii în mormânt. Femeile au rol important în societate dacă sunt independente dar de sub mâna lui Călin Popescu Tăriceanu nu ies valori cate pot pune preț pe scris şi sentiment. România Liberală avea un alt drum. Sigur putem mai mult. Omul simplu are drepturi inalienabile şi vorbe de conjugat.