luni, decembrie 9, 2024
AcasăRăzboi în UcrainaSub conducerea lui Biden, SUA va livra Ucrainei sprijin de 6 miliarde...

Sub conducerea lui Biden, SUA va livra Ucrainei sprijin de 6 miliarde de dolari înainte să vină Trump la Casa Albă

-

Casa Albă a anunțat că SUA vor livra Ucrainei, până la intrarea în funcție a noului președinte Trump, tot ajutorul militar de 6 miliarde de dolari rămas din pachetul adoptat în această primăvară de Parlament. Anunțul a fost făcut de consilierul pe probleme de securitate al lui Joe Biden, Jake Sullivan, care a avertizat de asemenea asupra pericolului la nivel mondial pe care l-ar produce încetarea sprijinului militar acordat Ucrainei.

Graba cu care Administrația Biden vrea să livreze tot ce mai e de livrat e provocată de semnele cât se poate de clare că Donald Trump vrea să stopeze sau să reducă drastic ajutorul pentru Ucraina.

În cursul zilei de miercuri, Biden și Trump se vor întâlni în Biroul Oval, să discute despre subiectele importante aflate pe ordinea de zi a președintelui american și despre tranziția către noua administrație. Biden va încerca să-l convingă pe Trump să nu renunțe la susținerea Ucrainei, care e un element-cheie în menținerea unei ordini mondiale bazate pe forța dreptului și nu pe dreptul forței.

O victorie a Rusiei ar deschide ușa pentru numeroși alți dictatori care așteaptă momentul să-și rezolve propriile ținte prin forță. China vrea Taiwanul și insulele din Marea Chinei de Est; Iranul vrea să-și facă propriile bombe atomice, cu care să distrugă Israelul; Venezuela vrea să ocupe Guyana; Coreea de Nord amenință regulat Coreea de Sud că o va distruge cu bombe nucleare – și lista poate continua.

- Advertisement -

De asemenea, o victorie a lui Putin în Ucraina ar fi garanția că, până în 2030, Rusia va ataca o nouă țară, cel mai probabil o membră NATO.

Biden va încerca să-l convingă pe Trump că nu trebuie oprit ajutorul pentru Ucraina

Jake Sullivan a declarat duminică, la postul de televiziune CBS: „Preşedintele (Biden – n. red.) va avea ocazia să-i explice preşedintelui Trump cum vede lucrurile, cum stau lucrurile şi să discute cu el despre modul în care intenţionează să abordeze aceste chestiuni atunci când acesta va prelua funcţia“.

Pentru ce a mai rămas din noiembrie, luna decembrie și începutul lunii ianuarie (ceremonia de inaugurare a noului președinte la Casa Albă e fixată pentru 20 ianuarie), obiectivul Administrației Biden e de „a pune Ucraina în cea mai puternică poziţie posibilă pe câmpul de luptă, astfel încât să fie în cea mai puternică poziţie posibilă la masa negocierilor“, a mai spus Sullivan.

- Advertisement -

Primele informații arată că e vorba de cantități foarte mari de armament și muniție pe care SUA le vor trimite imediat Ucrainei. Printre acestea, 500 de rachete antiaeriene Patriot și NASAM, cu care spațiul aerian ucrainean ar urma să fie închis, în această iarnă, pentru rachetele balistice, rachetele hipersonice și avioanele rusești. Mai rămâne problema dronelor ieftine iraniene, care trebuie doborâte cu alte tipuri de armament.

Pe lângă muniție mai urmează să fie livrate transportoare blindate, artilerie, dar și specialiști care vor repara tehnica de luptă americană avariată până acum în lupte.

Mesaj scârbos al lui Donald Trump jr. către Zelenski: „Ești la 38 de zile de pierderea alocației”

În acest timp, semnalele îngrijorătoate se aglomerează dinspre tabăra noului președinte. Donald Trump jr., fiul cel mare al lui Donald Trump, a postat un filmuleț de 14 secunde editat, cu o secvență în care apar tatăl său și Volodimir Zelenski, peste care cad bancnote cu dolari și mesajul: „Ești la 38 de zile de pierderea alocației“.

Filmulețul este un produs al propagandei rusești cu care au fost intoxicate rețelele de socializare folosite de americani, peste care Donald Trump jr. a adăugat mesajul amintit mai sus.

Puteți susține ZIARISTII.COM făcând o donație AICI. Vă mulțumim!

CITIȚI ȘI:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -