joi, martie 28, 2024
AcasăOpiniiAdevărul despre Transilvania

Adevărul despre Transilvania

-

Adevărul este că Transilvania, provincia care s-a unit cu țara la 1 Decembrie 1918, este o parte a României. O provincie în care locuiesc români, unguri, rromi, sași (foarte puțini) și  alte etnii.

Noi suntem prieteni, vecini, rude, cunoștințe. Avem aceleași bucurii și necazuri. Mâncăm aceeași pâine. Circulăm pe aceleași drumuri. Sunt foarte multe căsătorii mixte. Avem chiar și tradiții luate unii de la alții.

Prin asta vreau să spun că este pace și prietenie. Avem, însă, extremiști de ambele părți. Trebuie să recunoaștem că și noi, românii, avem extremiști. Acum, cu acest proiect privind așa-zisul Ținut Secuiesc, taberele extremiste s-au activat de ambele părți.

- Advertisement -

NU trebuie să cădem în plasa provocatorilor și să răspundem la provocări! NU trebuie să facem jocul forțelor externe! Vă amintesc că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la Trianon. Provocări de acest gen vor mai fi.

Șansa României este că suntem țară membră UE și NATO. Asta înseamnă că granițele nu se mai pot modifica. Însă Ungaria își dorește să devină un lider regional. Asta, mai ales, în zonele unde locuiesc cetățeni maghiari. Asta înseamnă că granițele rămân intacte, nici nu se pot modifica, dar Ungaria controlează regiunea din punct de vedere economic și politic. Ceea ce România, din păcate, nu reușește nici măcar în Republica Moldova.

În încheiere, vă îndemn la pace și minte lucidă. Provocările, care vor mai fi, să nu strice omenia, bunele relații și prietenia dintre noi. Întâi de toate suntem oameni și avem un singur Dumnezeu.

- Advertisement -

(Opiniile îmi  aparțin și nu implică redacția Ziaristii.com)

DE ACELAȘI AUTOR:

- Advertisement -

10 COMENTARII

  1. Nimeni nu are absolut nimic cu cetățenii români de etnie maghiară care conviețuiesc alături de toți ceilalți cetățeni, respectând regulile, legile și Constituția României. Niciun cetățean român echilibrat nu pune semnul egal între UDMR, cei câțiva inconștienți care le suflă în pânze (ROMÂNI sau MAGHIARI) și cetățenii români de etnie maghiară! Am trăit și vom trăi împreună atât timp cât ambele părți își vor respecta partenerii!

  2. Frumos gest de invitatie la civilizatie. Ideal ar fi ca UDMR sa fie scos in afara legii, fiind partidul egoist ak unei minoritati care lupta clar pentru subminarea autoritatii statului roman pentru care UDMR incearca sa insufle lipsa de respect ca si cum romanii ar fi o natiune lipsita de relevanta. Urat gest, absolut necivilizat si romanii, daca au demnitate trebuie sa scoata in afara legii un partid care-i batjocoreste organizatia statala ca niste interlopi fara Dumnezeu, de unde se pretind evoluati, cultivati si neam superior. Nu, nu sunt decat niste gangsteri sustinuti in obraznicia lor de catre Moscova cu care Victor Orban este intr-o cardasie ODIOASA.

    • Se vede ca 80% din natia romana sunt total paralel cu istoria Ungariei si mai mult decat atat si cu istoria Romaniei. Vedeti doar ce vreti sa vedeti si auziti doar ce vreti sa auziti! Sunteti plin de ura, rea-vointa si asta dati mindeparte si urmasilor vostri. In ungaria romanii care stau in Hu nu sunt tratati ca noi secuii, maghiarii care stam in Romania, in fiecare 15 martie si 1 Dec veniti cu autobuzurile si va zbateti si urlati cu apuma la gura ca plecati plecati, astai romania,bozgorii sa iasa din tara, etc si mai spuneti ca ungurii sunt extremisti si provocatori ca au grija si de maghiarii de peste hotare. Vai de capul vostru, mai bine sa va ganditi de ce aveti politicieni de toata jena si incapabili de a conduce normal o tara care nu are spitale (vezi situatia actuala covid19), dar are nenumerate biserici (care nu platesc niciun ban in bugetul statului) deci ganditi-va la asta nu la secui, unguri, maghiari sau numiti-ne cum doriti voi. Am primit destule jigniri din partea voastra si nu va obositi sa ne mai jigniti in continuare, vesnic o sa traiti in epoca de piatra cu Mentalitatea voastra de doi bani care va caracterizeaza pe toti!

  3. Si eu am trait un an in Sfantu-Gheorghe, Covasna, am predat limba romana in anul scolar 2008-2009, si m-am simtit foarte bine, m-au tratat excelent si eu la fel, i-am respectat si indragit pe maghiarii nostri, nu-mi plac insa cei din Ungaria, si nici ei nu-i plac prea mult. Maghiarii nostri din Romania le ziceau celor din Ungaria, unguri, nu maghiari, si cumva aveau un anume dispret pentru ei, cel putin asa mi s-a parut mie. Maghiarii nostri se simt mai speciali si mai elevati decat ungurii din Ungaria. Udmr este o jigodie de partid in momentul de fata, nu stiu daca va fi dizolvat, insa nu cred ca va face 5% ca sa mai intre in parlament.

    • Ungurii din secuime se simt diferiti decit cei din Ungaria pentru ca chiar sunt diferiti. Sunt secui maghiarizati nu unguri pursinge. Ei traiesc un paradox. Nu se mai declara secui ci maghiari dar au steag secuiesc si spun ca traiesc in secuime. I-a zapacit de cap Ungaria. Nu le mai e clar cine sunt. Au o criza identitara. Ar fi interesant daca G. Cartianu sau altcineva ar scrie cite ceva despre istoria secuilor.

      • Buna idee, dar un istoric ar trenui sa scrie, pe baza unor documente. Ceva accesibil, clar, de preferinta bazat pe documente straine, ca sa nu isi inchipuie cineva ca e fabricat de romanii interesati.

  4. Corect și la obiect articolul !!!… uite că mai sunt jurnaliști cu acoperișul complet …revin însă la ieșirea de prost augur a șefului statului,.. dacă avea niște consilieri cu o minimă pregătire , putea să-l liniștească îi prezenta situația și-i chema la Cotroceni pe toți liderii politici în dimineața aia….nu trebuia să-și spele rufele in public, așa ceva nu se face niciodată ..acum să nu-mi spuneți că Președintele nu știa de acel proiect!!!…păi e din 2004!!!…sau PNL ul,!!…. îl întreba pe șeful SRI,pe cei de la SIE… îl întreba pe Băsescu..cum dracu’ chiar în dimineața aia a aflat ???… uite ce înseamnă o campanie electorală , pentru niște voturi provoci niște conflicte între locuitorii unei țări…stau de zeci de ani in zona trei scaune,am prieteni, vecini maghiari , noroc că sunt oameni cu scaun la cap!!!… nu a-și pleca de acolo în veci,..dar mi-e rușine de rușinea altora… suntem români din regat…

    • Probabil, seful statului stie mai mult decat a putut spune si, dorinta de separare exprimata in acel proiect de lege nu exprima prietenia si, buna intelegerea care exista intre romanii si maghiarii din Ardeal.
      Si e departe de spiritul acestui articol.
      Nu inteleg ce motiv a avut redactia sa se delimiteze de afirmatiile din articol.

  5. Când unii politicieni extremiști se urcă pe naționalism face rău atât populației române cât și minorităților, dacă tot ne reamintim atrocitățile făcute de o parte cât și de cealaltă nu va fi pace niciodată, pacea nu se construiește co scoaterea ochilor ci prin înțelegere reciprocă, eu am colindat țara în lung și în lat, sunt maghiar și marea majoritate a oamenilor nu mi-a reproșat naționalitatea din contră am avut f.mulți prieteni din alte naționalități. Extremismele ar trebui interzise prin lege și n-ar mai apărea situații ca din zilele trecute. articol excelent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -
- Advertisment -