Cu numai 12 ore înainte de a-i asasina pe soţii Ceauşescu, noii conducători ai ţării i-au trimis insulină dictatorului bolnav de diabet. Fiolele l-au speriat pe colonelul Kemenici, comandantul Garnizoanei Târgoviște. Acesta se temea că ar putea fi otravă sau o bombă sofisticată. (Fragment din volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”)
În noaptea care a precedat procesul şi execuţia Ceauşeştilor, la Târgovişte, s-au petrecut evenimente ciudate. Comandantul unităţii, colonelul Andrei Kemenici, o luase razna sau făcea pe nebunul. Rătăcirea i-a fost întreruptă de un mesaj: la poarta unităţii se afla un colonel venit de la Bucureşti, care voia să vorbească neapărat cu comandantul.
Ofiţerul se numea Gheorghe Ştefan, era colonel şi lucra la Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA). Avea misiunea de a-i preda lui Kemenici un plic sigilat. Plicul conţinea câteva fiole cu insulină pentru Nicolae Ceauşescu, care era bolnav de diabet. Dictatorul îşi făcuse ultima dată insulină în dimineaţa de 22 decembrie, în sediul CC al PCR, înainte de a fugi cu elicopterul. El ştia că, dacă trec trei zile fără a-şi face injecţia, va intra în comă diabetică. Până la termenul-limită mai erau câteva ore.
Vizita nocturnă a colonelului Gheorghe Ştefan i-a reactivat lui Kemenici sentimentul de frică. Iniţial, acesta a crezut că în fiole este explozibil. Mai târziu s-a temut că ar fi otravă.
În 2009, la 20 de ani de la acele evenimente, fiolele existau încă, la Institutul Revoluţiei Române, însă nimeni nu le-a făcut expertiza chimică.
Mărturiile participanţilor la acele evenimente induc două elemente de mister:
1. Câte fiole cu insulină s-au aflat în plicul trimis de la Bucureşti?
2. Şi-a făcut Ceauşescu injecţia cu insulină înainte de a fi executat?
Cei mai mulţi martori susţin că dictatorul-prizonier nu a folosit insulina, de teamă să nu fie otrăvit. În acest caz, cele două fiole recuperate după proces din mâna Elenei Ceauşescu au fost şi singurele trimise de la Bucureşti.
Viceamiralul Ştefan Dinu, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA), susţine însă că o fiolă şi un ac au fost folosite. În această situaţie, plicul dus la Târgovişte de colonelul Gheorghe Ştefan ar fi conţinut trei fiole, dintre care două au rămas nefolosite.
***
Are cuvântul colonelul Kemenici. „Se făcuse ora 2.30–3.00. Mă hotărâsem să pun coloana în mişcare când, aşa cum se întâmplă în filme, primesc apel radio că sunt căutat la poarta unităţii de un colonel de la Marele Stat Major, care are să-mi transmită un mesaj. Îi dau ordin maiorului Costea să-l legitimeze, să-l dezarmeze şi să-l introducă în unitate, sub escortă, până vin eu. Am luat un TAB şi am revenit în Comandament. Aici mă aştepta colonelul Ştefan, cum s-a prezentat. Am purtat o discuţie fără martori, între patru ochi, cum îmi ceruse el. A scos dintr-o mapă, gen Documente-Secrete, un plic mare, galben-maroniu, sigilat, şi mi-a spus să-l deschid doar după plecarea lui: «Dumneavoastră personal îl deschideţi, pentru că este un mesaj confidenţial». Înăuntru însă era un obiect, nu o hârtie. M-a pus să semnez şi atunci i-am spus că-l deschid imediat, în faţa lui, să ştiu pentru ce semnez. «Nu! Nu!», a ţipat el la mine, punând deja mâna pe clanţa uşii.”
După ce s-a trezit cu plicul în braţe, Kemenici a intrat în panică. „În acel moment eram sigur că înăuntru este o bombă din alea sofisticate, care explodează la ruperea plicului. Mi se pusese, deci, gând rău. Colonelul Ştefan a plecat urgent. Am sunat la minister, iar generalul Stănculescu mi-a confirmat trimiterea plicului, spunându-mi că înăuntru sunt medicamente, fiole pentru injecţii: «I le faci urgent, altfel moare! Vezi că ai acolo şi un bileţel cu instrucţiuni». Mi s-a părut totuşi ciudat. În cele trei zile, chiar şi în situaţiile în care se simţea rău, Ceauşescu nu mi-a cerut niciun medicament. Ca atare, mi-am spus că, dacă nu-i bombă, precis este otravă. Nu acceptasem să-l ucid cu arma, cum mi se tot sugerase, se spera că o voi face cu o injecţie. Cu imensă precauţie, am deschis plicul. Înăuntru erau alte două plicuri: unul mic şi subţire, cu un bilet scris de mână, dar cu litere de tipar, nesemnat. «CÂND A PLECAT A UITAT SĂ-ŞI IA MEDICAMENTELE. DACĂ NU LE FOLOSEŞTE IMEDIAT ESTE ÎN PERICOL SĂ INTRE ÎN COMĂ. I LE PREDAI (PLICUL) PERSONAL». În al doilea plic erau nişte fiole roz.”
E momentul unei constatări: colonelul Kemenici introduce o minciună grosolană atunci când spune că „nu acceptasem să-l ucid cu arma, cum mi se tot sugerase”. Adevărul e altul: Kemenici nu doar că acceptase, dar dăduse şi ordine de asasinare a Ceauşeştilor! Constatarea e necesară pentru a defini mai bine personajul. Unul care, în multe momente, s-a dovedit prea mic pentru istoria care a dat buzna peste el. Dacă nu cumva a jucat un rol diabolic…
***
După ce a vorbit la telefon cu Stănculescu, Kemenici a fost din nou asaltat de telefoane. De data asta, nu de ameninţare. Colonelul primea „sfaturi” pentru a-i administra cât mai repede fiolele lui Ceauşescu.
„După ora 4.00, au început să curgă telefoanele, fiind întrebat atât de Stănculescu, cât şi de Militaru dacă i-am făcut injecţiile. Am fost somat de fiecare dată să i le administrez de urgenţă, că altfel intră în comă. Eu nu ştiam atunci că Ceauşescu are diabet şi este dependent de insulină, aşa că aceste insistenţe mă puneau şi mai mult pe jar. Ideea cu otrava nu-mi ieşea din cap. M-am dus la Ceauşescu şi i-am arătat fiolele. Le-a studiat îndelung, le-a tot privit şi cântărit, şi-a privit soţia, cum avea obiceiul, apoi a zis: «Da, acestea sunt cele ce-mi trebuie, dar nu le pot face. Nu sunt pregătit, am băut un ceai… Le voi face mâine…». Medicamentele rămăseseră în posesia Ceauşeştilor, în plicul în care fuseseră trimise de la Bucureşti. Am răsuflat uşurat. Dacă era să mai fiu întrebat, aveam răspunsul: «Nu vrea pacientul!». Şi totuşi, cred că nici Ceauşescu n-a avut încredere în conţinutul fiolelor. Din acest motiv cred că a amânat, şi nu pentru că băuse o cană de ceai.”
Încă o minciună! Afirmaţia colonelului Andrei Kemenici, potrivit căreia habar n-avea de diabetul lui Ceauşescu, este demontată de generalul Victor Stănculescu. Acesta declara Comisiei „Decembrie 1989”: „La 24 decembrie, dimineaţa, colonelul Kemenici mi-a dat un telefon şi mi-a spus că i-a zis Elena că Nicolae Ceauşescu are diabet şi că nu a făcut injecţiile de trei zile. Mi-a cerut să rezolvăm treaba. I s-au adus de la Spitalul Elias fiolele respective şi am trimis un ofiţer cu un pachet la Târgovişte să i-l dea lui Kemenici, că ştie el ce să facă”.
Remember: toţi ofiţerii care au asistat la primirea soţilor Ceauşescu în cazarmă, în seara de 22 decembrie, îşi amintesc refuzul dictatorului de a bea ceai îndulcit, precum şi reacţia iritată a Elenei: „Ce faceţi, îl omorâţi pe Tovarăşu’? Nu ştiţi că are diabet?”. Din acel moment, diabetul secretarului general era cunoscut de tot Comandamentul, deci şi de Kemenici.
***
Când dialoga cu Kemenici pe tema insulinei, Stănculescu nu mai era ministrul Apărării. Era ţinut în jurul nucleului conducător pentru a coordona anumite operaţiuni. Până la urmă, de executarea misiunii „Insulina” s-a ocupat generalul Ştefan Guşă, care încă mai era şef al Marelul Stat Major al Armatei Române. Guşă a considerat misiunea de trimitere a insulinei spre Târgovişte drept una de maximă importanţă.
Gen. Ștefan Gușă: „În seara de 24 decembrie i s-a dus insulina lui Nicolae Ceauşescu. Venea de la doi doctori, Georgescu şi Mincu. Erau două plicuri în care se găsea insulină, dar şi o seringă de unică folosinţă. Generalul Militaru era în biroul ministrului. M-a chemat şi mi-a ordonat ca medicamentele să ajungă la Târgovişte. Am luat acel plic şi l-am chemat pe viceamiralul Dinu. I-am dat plicul şi i-am spus să se deplaseze cu o maşină la Târgovişte pentru a înmâna plicul colonelului Kemenici, comandantul unităţii în care se a a Nicolae Ceauşescu. S-a dus cu un Aro de la Direcţia de Informaţii a Armatei. Dacă Nicolae Ceauşescu le-a luat sau nu, asta nu mai ştiu, dar ele au fost transmise”.
Să aşezăm lucrurile în cadrul general al acelei zile. Generalul Stănculescu a spus că primise telefonul de la Kemenici în dimineaţa de 24 decembrie. Generalul Guşă a fost chemat de Militaru abia spre seară pentru a organiza transportul insulinei. Pe tot parcursul zilei, Kemenici primea insistent ordinul de lichidare a Ceauşeştilor, însă nu era în stare să-l execute.
Tot în seara de 24 decembrie, în sediul MApN din Capitală a fost hotărâtă şi înfiinţarea Tribunalului Militar Excepţional pentru judecarea Ceauşeştilor.
***
Unul dintre principalii actori ai Operaţiunii „Insulina” a fost viceamiralul Ştefan Dinu, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA).
„În seara zilei de 24 decembrie, pe la orele 21.00–22.00, generalul Guşă m-a invitat la el. M-a introdus în camera de odihnă din spatele cabinetului. În cabinet era şi generalul Iulian Vlad, dar el m-a introdus în camera din spate şi, în şoaptă, mi-a spus că are un plic în care sunt medicamente, insulină pentru Ceauşescu. Mi-a spus că eu sunt cel mai în măsură să organizez un echipaj care să ajungă la comandantul unităţii, să dea plicul, că, dacă nu ajunge până la ora 4.00 dimineaţa şi nu face insulina, Ceauşescu intră în comă şi nu se mai poate discuta. Erau două plicuri. De faţă cu mine a scris, pe primul plic, cu majuscule, cât de mari putea să le facă: «V-AŢI UITAT MEDICAMENTELE, VI LE TRANSMITEM». Pe celălalt plic i-a scris, cu aceleaşi caractere, comandantului: «CÂND PRIMEŞTI ACEST PLIC, TE PREZINŢI LA CINE TREBUIE ŞI PREDAI PLICUL, ÎL DESCHIZI ŞI ÎL PREDAI CUI TREBUIE», parcă aşa o formulare. L-am numit şef de echipaj pe colonelul Ştefan Gheorghe, care era de la mine din Direcţie (şeful biroului de organizare-mobilizare), însoţit de încă un ofiţer, de şoferul meu personal (maistrul militar Bărbieru) şi de un luptător cercetaş. Deplasarea celor patru s-a făcut cu un Aro. S-au deplasat, au raportat că nu au avut nimic deosebit pe tot traseul şi au ajuns la comandantul unităţii de la Târgovişte. Acesta, colonelul Kemenici, a fost cam speriat şi a încercat să intre în legătură cu Guşă. Guşă nu era în birou atunci, de aceea Kemenici m-a sunat pe mine. S-a prezentat cine este, i-am spus cine sunt. Mi-a spus că a primit un plic şi nu înţelege despre ce este vorba. L-am întrebat dacă l-a deschis, mi-a spus că nu. I-am spus să-l deschidă pe loc. L-a deschis. L-am întrebat dacă a înţeles şi a spus că da şi i-am spus să execute ce scrie acolo.”
***
Importanţa Operaţiunii „Insulina” este dată de greutatea personajelor implicate în trimiterea câtorva amărâte de fiole. Să-i amintim: generalul Nicolae Militaru, proaspăt numit ministru al Apărării Naţionale; generalul Victor Atanasie Stănculescu, adjunct al ministrului; generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major al Armatei Române; viceamiralul Ştefan Dinu, şeful Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA).
Când îl pomenim pe Militaru, introducem în ecuaţie, inevitabil, şi serviciile secrete sovietice. De ce insista un agent GRU/KGB ca Nicolae Ceauşescu să-şi facă urgent injecţia cu insulină, în condiţiile în care acelaşi agent GRU/KGB lua măsuri ca dictatorul să fie judecat şi executat a doua zi? Există două răspunsuri posibile:
1. Militaru voia să se asigure că Nicolae Ceauşescu va rezista până la proces fără să intre în comă diabetică, pentru a avea parte de „dreapta judecată a poporului”;
2. Militaru voia să-l otrăvească pe Ceauşescu, aşa cum, împreună cu Stănculescu şi prin intermediul lui Kemenici, regizase mai multe tentative de a-l asasina.
***
Conducătorii militari şi cei politici de la Bucureşti au ştiut tot timpul că Nicolae Ceauşescu nu a consumat (toată) insulina. De aceea, au făcut o miză mare din recuperarea plicului. De ce oare? Erau chiar atât de importante două fiole de insulină?!
Viceamiralul Ştefan Dinu: „După executarea misiunii, colonelul Ştefan Gheorghe a revenit cu tot echipajul de la Târgovişte. Mi-a raportat şi misiunea s-a încheiat. Pe la 8.00 dimineaţa, pe 25 decembrie, m-a chemat generalul Stănculescu. Mi-a spus să cobor la cabinetul ministrului Militaru. Acesta mi-a spus să aştept. A ieşit Stănculescu şi m-a întrebat cine a fost la Târgovişte. I-am spus că a fost colonelul Ştefan, care era la odihnă. M-a pus să-l chem. După 15 minute a venit Stănculescu şi l-am pus în legătură cu Ştefan Gheorghe. În faţa mea, atât a discutat cu el: «Ştefan, o să mergem împreună înapoi. Tu ştii acolo… Pregăteşte-te, că mergem înapoi!». Medicamentele au fost la Ceauşescu, dar s-au întors la mine cu o fiolă folosită. Erau ace de unică folosinţă. Şi acum le am. E un ac folosit, dovadă că şi-a făcut injecţia. În filmul judecării lui Ceauşescu, la un moment dat, ea a aruncat un plic pe masă, după ce s-a anunţat sentinţa. După execuţia lui Ceauşescu, colonelul Ştefan Gheorghe, care plecase din nou la Târgovişte cu generalul Stănculescu, văzând pe masă plicul pe care el îl aruncase, l-a luat şi mi l-a adus mie”.
Misterul celei de-a treia fiole
Rămâne misterul celei de-a treia fiole: a folosit-o Ceauşescu, s-a deteriorat pe drum sau pur şi simplu nu a existat? Altfel spus, a apucat Ceauşescu să-şi facă injecţia cu insulină înainte de a fi executat sau a murit în pragul comei diabetice?
Mai aproape de adevăr pare a fi varianta conform căreia Nicolae Ceauşescu nu a folosit insulină în ultima zi a vieţii sale. Elocvent este un dialog reconstituit de maiorul Ion Ţecu, mâna dreaptă a colonelului Kemenici în decembrie 1989. „Ceauşescu nu şi-a injectat insulină. Când i-am dat fiolele, suspicios, m-a întrebat: «Unde sunt fabricate?». «În Irlanda». «Înseamnă că sunt cele originale. Sunt bune. Dar prefer să mi le facă medicul meu personal». «Păi, de unde să vi-l aduc eu acum?», l-am întrebat. A păstrat fiolele la el, dar nu le-a folosit. Colonelul Ştefan le-a luat după proces, de pe masă, când condamnaţilor le erau legate mâinile.”
Medicul personal al lui Ceauşescu era Iulian Mincu, cel care avea să devină ministru al Sănătăţii după Revoluţie, în guvernul „patronat” de Ion Iliescu.
– Va urma –
–––––––––––––––––
Dacă doriți cărțile lui Grigore Cartianu despre evenimentele din decembrie 1989, le puteți comanda pe E-Mag:
- „Sfârșitul Ceaușeștilor” – https://www.emag.ro/sfarsitul-ceausestilor-grigore-cartianu-adv973-539-244-1/pd/EG9450BBM/
- „Crimele Revoluției” – https://www.emag.ro/crimele-revolutiei-grigore-cartianu-biblioteca-adevarul-544-de-pagini-cr-03/pd/DFNNQ8BBM/
- „Teroriștii printre noi” – https://www.emag.ro/teroristii-printre-noi-grigore-cartianu-528-de-pagini-cr-04/pd/DVP6R8BBM/
- „Cartea Revoluției” – https://www.emag.ro/cartea-revolutiei-biblioteca-adevarul-grigore-cartianu-1008-pagini-cr-01/pd/DGVZV6BBM/
Filmul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun” (scenariul Grigore Cartianu, regia Radu Gabrea) poate fi văzut AICI.
––––––––––––––––––
Pentru toate cele 10 cărți ale lui Grigore Cartianu și DVD-ul „Moartea Ceaușeștilor. Trei zile până la Crăciun”, scrieți-ne pe e-mail la adresa: redactia@ziaristii.com și le veți primi prin poștă sau curier.
